„A trebuit să-i tragă lumea de urechi”. S-a rezolvat cu mașina de gunoi

„Dacă nu votați, vouă vă aducem gunoiul la poartă”.

A fost amenințarea cetățenilor din Vadu Pașii care i-a convins pe consilierii ALDE și PSD din comună să voteze proiectul privitor la funcționarea serviciului propriu de salubritate din Vadu Pașii. La 31 august se încheie contractul cu RER-ul.

„Noroc cu oamenii din comună. Au venit la ședința de Consiliu Local și i-au tras de urechi pe consilierii ALDE și PSD. Doar sub amenințarea cetățenilor au votat”, a anunțat Gheorghe Firon, primarul din Vadu Pașii.

Primăria Vadu Pașii a achiziționat mașină nouă de gunoi. Utilajul risca să nu fie folosit din cauza că nu se putea angaja personal

Întârzirea votării proiectului s-ar putea să-i ardă totuși la buzunar pe cei din Vadu Pașii.

„Timpul e scurt până la 1 septembrie. Mă tem că n-o să putem îndeplini toate formalitățile ca să putem funcționa. Asta înseamnă să-i rugăm pe cei de la RER să mai ia gunoiul din Vadu Pașii încă o lună, două. Din păcate, n-o vor mai face la prețul promoțional care a fost până acum la Vadu Pașii, ci la unul similar orașului Buzău. Adică de aproape trei ori mai mare”, a adăugat Firon.

Mașina de gunoi a costat: 100 de mii de euro fonduri europene + 50 de mii contribuție Primăria V. Pașii

După ce serviciul propriu va începe să funcționeze, Primăria Vadu Pașii va încerca să păstreze actualele tarife. Se are în vedere începerea colectării selective, precum în mun. Buzău – cu pubele diferite, pentru a se putea menține tarife reduse. Prin valorificarea materialelor reciclabile și diminuarea cantităților de gunoi menajer depus și taxat la groapa de la Gălbinași a RER.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.