Accident mortal în Crâng. Bărbatul în vârstă s-a prăpădit după câteva ore!
Bărbatul din imaginea de mai sus a decedat după câteva ore la spitalul din Buzău.
Victima a fost lovită pe pista de biciclete de un bărbat care se plimba cu o trotinetă electrică!
„Am strigat la el, cu zece metri înainte, să se dea la o parte de pe pistă. Dar, când m-am apropiat de el, în loc să se ferească a mai făcut un pas înspre pistă. Apoi a rămas mască. Din păcate, totul a fost așa rapid, n-am reușit să-l evit”, a declarat bărbatul de pe trotinetă.
La momentul respectiv, nimeni nu credea că urmările vor fi atât de grave.
Cel mai probabil, după impactul cu trotineta, în cădere, victima s-a lovit la cap.
După câteva ore, bărbatul de aproximativ 70 de ani a decedat la spitalul din Buzău.
Citește și:
Mai merg uneori cu bicicleta prin Crang si respect cat mai fidel traseul marcat pentru asa ceva. Nu ma abat niciun metru stanga-dreapta.
Din pacate (ca iar zic unii ca ma iau de pensionari…) domnii si doamnele, trecuti bine de a doua tinerete, reprezinta 90% din cei care merg la pas, parca obsesiv, direct pe marcajul de biciclete !
Frate, ii claxonezi, ii atentionezi si nu ca nu se sinchisesc sa se dea la o parte, dar unii devin chiar recalcitranti.
Din pacate, uite cum se intampla nenorociri.
Dumnezeu sa-l ierte, dar a murit pe mana lui.
Nu ii inteleg pe ,,sportivii,, ăștia de se plimba in Crâng cu trotinete electrice. Sport înseamnă alergat, înotat până si mers. Sa stai pe bara aia e la fel de mult sport ca la aia care se duc in barurile din Sinaia sa fumeze apoi se lauda ca au fost la munte. După parerea mea trotinetele electrice ar trebui interzise în parcuri.
Sa i mulțumim lui Toma,ca a facut piste în tot parcul.
Oare i s-or fi făcut rapid investigatii ? Sau cu coronavirusul ăsta o fi fost pus sa astepte?
Este unul care merge cu trotineta electrica de zici că zboară, daca despre ăla e vorba e clara treabă, ei vin cu trotinete electrice să facă impresie la domnișoare și uite ce se întâmplă.
Cea mai mare prostie a primăriei, sa infiinteze piste de biciclete in parcuri. Sunt alei pe care pietonii merg ca pe un traseu montan pentru ca avem piste de biciclete. Autorul accidentului nu are scuza, în fața sa putea sa apara un copil de trei ani, care nu înțelege prea multe cand il claxonezi. Conducătorul trotinetei va fi cercetat penal pentru omor din culpă.
Titlul trebuia sa fie „Crima cu premeditare in parcul Crang”, faptasul crimei recunoscand ca in mod intentionat a dat peste om cu un vehicul mortal. Desi putea opri sau ocoli victima, acesta a hotarat sa foloseasca arma mortala care este vehiculul pentru a da cu vehiculul peste el in razbunare pentru a ii oferi o lectie.
Bine ca pe amarata aia care n-a facut decat sa taie calea unui sofer politist au bagat-o in puscarie pentru ceva ce clar nu comisese (tentativa de omor), dar pe asta care declara cu subiect si predicat ca l-a calcat pe batran intentionat pentru a se razbuna ca nu l-a auzit vociferand il lasa liber… halal justitie, probabil e vina batranului ca nu era si el angajat la MAI, ca daca era altfel se judeca treaba de catre asa nuitul sistemul de justitie.
Acum sa vina si primarul sa ne explice ce cautau vehiculele pe aleea principala in parc, din moment ce acolo exista semnul rutier de accesul interzis pentru vehicule motorizate? Conform codului rutier trotineta este un vehicul motorizat si se supune regulilor rutiere ca si orice alt vehicul motorizat, ca si cum ar fi un logan.
Politia locala ce facea in timpul asta? Patrula cu masinile pe aleile Mistretului si Caprioarei si se lega de biciclistii si pietonii de acolo, cum au prostul obicei?
Ca doar treaba lor nu e sa se lege de vinovati, ci de nevinovati, mai nou au inceput sa se lege de copiii ce se plimba cu bicicletele pe aleile forestiere unde nu deranjeaza pe nimeni, ca aia sunt adevaratii criminali, nu aia care intra pe aleea pietonala principa cu vehicule motorizate, nu aia care dau ture cu masinile pe aleile pietonale in parc pentru ca au scos stalpii din pamant pentru a putea intra cu masinile pe aleile din parc.
Intrebare intrebatoare pt trotinetist:
Nu era mai simplu sa-l eviti iesind tu de pe pista decat sa dai peste om? Poate ca omul era surd, era in stare bahica, se simtea rau, nu era total lucid din cauza varstei si alte multe cauze, dar iesise si el la o gura de aer curat. Sa nu spui: ,,Mi-a sarit in fatza autovehicolului si n-am mai putut sa-l evit”.
In schimb tu canalie ai intrat direct in el sa-l inveti minte sa se mai bage pe asfaltul tau.
Nemernicul acesta a intrat intentionat in om, sa-l invete minte.
Daca ar fi sa ne punem la mintea criminalului ar insemna ca si noi ca soferi amatori sa omoram pe carosabil zilnic in Buzau macar cate 3 oameni care n-au ce cauta acolo si se nimeresc in fatza masinii…….[Leo]
Poate cazul acesta va trezi din indolența vizibilă capii Poliției Locale Buzău, cea care are în atribuții pe acest domeniu, dar mai ales pe domnul primar dar și pe cei care au proiectat acele piste de biciclete fără să ia în calcul că oamenii nu vor ține cont de faptul că se află într-o zonă pietonală. Din punct de vedere legal, parcurile sunt incluse în zonele pietonale iar viteza trebuie să fie redusă substanțial, indiferent că exista piste de biciclete sau nu. De foarte multe ori copii și chiar adulți inconștienți cu biciclete/trotinete electrice, fac efectiv curse cu slalom printre oameni dând naștere unui pericol real pentru mulți dintre noi. Din nefericire acest pericol s-a concretizat ieri într-un accident mortal. Poate că acesta este momentul ca domnul primar și domnul viceprimar să se trezească și să scoată poliția locală de la naftalină și să o pună la treabă. Nu vreau să se înțeleagă ceva greșit că am ceva cu bicicliștii, și eu sunt biciclist, însă trebuie delimitată această activitate recreativă, care nu ar trebui sa genereze pericole într-o astfel de zonă, de comportamentul iresponsabil al unor indivizi mai mici sau mai mari. Acestea sunt pericole reale și nu închipuite mai ales pentru copii mici și oamenii in vârstă, iar măsurile trebuie să fie ferme și neîntârziate.
Cam suspect e ca politia si procuratura doarme.
Cumva criminalul era angajat la ei, sau care e motivul pentru care reactia lor e lipsa de reactie?
Ca daca se intampla sa fie o simpla declaratie cu acuze la adresa unui om care nu e din sistem imediat se activeaza politia si procuratura si fac dosare cu acuzatii false sau exagerate si baga omul nevinovat la celula.
Poate macar presa va reusi sa faca rost si va avea curajul sa publice filmul crimei, acesta fiind surprins de camerele din zona. Asta daca intre timp n-a avut grija sistemul de justitie sa le faca disparute, lucru care ar confirma ca e criminalul din sistemul de justitie si isi musamalizeaza crimele ca intre colegi de sistem.
Condoleanțe familiei îndoliate !
Așa este, și prin oraș circulă, uneori haotic, acești utilizatori de trotinete. Recent a fost adoptată o modificare la Codul Rutier dedicată utilizatorilor de trotinete pe drumurile publice. Eu încă nu am văzut însă pe niciunul să o respecte ( obligativitatea de a purta în permanență cască și vestă reflectorizantă…etc). Și …de asemenea…nici nu am văzut vreodată ca un astfel de contravenient să fie oprit și sancționat de Poliția rutieră, națională ori locală.
La un alt articol, cel cu familia ieșită în decor din cauza unui ” boschetar” , tov Leo îl acuza pe capul familiei pentru încercarea de a evita un cetățean ( șoferul a acționat instinctiv, nu avea de unde să știe atunci, imediat, categoria socială din care provenea respectivul…)…sugerând că….fiind vorba de un nefericit….un eșuat….șoferul a greșit grav. Probabil tov Leo l-ar fi lovit și ar mai fi și dat de câteva ori, înainte și înapoi, să se asigure că finalizează treabă…
Într-un alt comentariu ( referitor la articolul despre un copil cu complicații generate de Covid19) …acest bolșevic, tov Leo, avea iarăși un comentariu cel puțin straniu referitor la starea de sănătate a victimei.
Acest șobolan roșu, bolșevicul tov Leo, nu are clar ce căuta în lumea liberă. Emigrează stimabile la prietenul tău Putin…poate medicamentația sovietică te mai poate salva ( greu de crezut) ….că ce ți s-a prescris aici se pare că nu are efect ( ori trișezi schema de tratament ?).
Mare minune de nu e iar Iohannis de vină….
Asta este omor. A vazut ca nu se da si a intrat intentionat in el, sa se razbune. Totusi, poate un om nu e atent, poate se simte rau, poate nu stie ce face, nu inseamna ca trebuie sa intri in el, il ocolesti sau te opresti. Daca strigi si nu se da, opresti, nu intri in el. Asa pot si eu sa strig sa te opresti cand treci cu trotineta pe langa mine si sa iti tai calea cu masina, pe principiul ca e banda mea si in interiorul ei imi schimb directia cum vreau?
Iar parcurile ar trebui sa aiba niste piste de biciclete separate de locurile pietonale, ceva care sa inconjoare parcul, poate. E deranjant in parc, atunci cand ai scapat de masini, sa te uiti mereu daca nu cumva esti pe pista de biciclete.
Cu regretele de rigoare, azi a murit un om.
Vad ca unii deja fabuleaza si vad conspiratii utopice, provenite din presupuneri bolnave ale unor oameni care au reale probleme la cap.
Toti vad ca vorbiti de omul acela ca fiind „criminal”, fara macar sa fiti la fata locului si sa vedeti clar ce s-a intamplat (daca a accelerat intentionat, daca avea viteza sau nu, daca l-a atentionat cu claxon sau nu – nimic din toate astea NU LE STITI, doar va dati cu presupusul). Criminal sau nu, asta va decide Judecatorul, dupa ce va administra probele de la dosar, nu pitpalacii gen tov. Leo, care le stie pe toate, din fotoliul de acasa.
Totusi, ar trebui sa invatam odata pentru totdeauna, ca popor si indiferent de varsta, SA RESPECTAM REGULILE SI SA NU MAI MICTIONAM PE ELE.
Asadar:
1. In trecut toti mergeau haotic prin parc. Corect.
2. Primarul a vazut problema si a trasat PISTE SPECIALE pentru biciclisti si „trotienisti”, ca sa nu mai tipe ca nu au pe unde merge. Aceste piste speciale exista in toate tarile civilizate si mai putin civilizate, nu este ceva inventat la Buzau.
3. Pistele acestea, in Crang, au o latime cumulata de cca 1.5 m dintr-un total al aleii principale, pietonale (unde s-a intamplat tragedia) de cca 16 m !!!
4. Si atunci ma intreb: daca s-a stabilit o regula ca bicicletele si trotinetele (electrice sau nu, ce importanta are ?!) sa circule pe acei 1.5 m marcati extrem de vizibil si pietonii sa foloseasca restul de 14.5 m, DE CE domnilor nu respectati marcajele ????!!!!! Este fix la fel ca pe sosea: mergi pe unde trec masinile si nu esti atent….pac, ai murit. Trist, revoltator pentru familie, dar adevarat…
5. RESPECTATI REGULILE si vom trece la nivelul urmator, ca natie. Nu le respectati, suportati consecintele.
Tot ceea ce ni se intampla in viata, bine sau rau, este o consecinta DIRECTA a faptelor si actiunilor noastre.
Restul e can-can.
Dumnezeu sa-l ierte pe batran !
Condoleante familiei !
A-Solutia este simpla: interzicerea trotinetelor electrice in Crang. Pistele nu sunt facute ptr testarea vitezei maxime pe care o poate atinge o trotineta electrica. Pe piste circula si copii cu biciclete care pot fi accidentati grav de astfel de inconstientzi.
B-Vad mai sus un cre(s)tin care confunda mijlocul soselelor nationale cu aleile iluminate ale Crangului, avand piste speciale ptr biciclete. Saracul cre(s)tin a uitat ca pe soselele neiluminate nu exista piste pe mijloc, special trasate ptr betzivi pe care acestia sa circule in conditii de bezna totala.
A gandit si acesta exact ca si celalalt cre(s)tin care compara veniturile hotelului Burj Khalifa cu cheltuielile Casei Poporului, cladire guvernamentala si facea confuzia intre un postac obisnuit si d-l Tereaca.
La asa logica, asa cre(s)tinisme! Mai bine ar tacea amandoi, avand astfel sansa unica sa ramana filosofi……[Leo]
Catalin, te laudai ca ai fost prin afara mult. Cate benzi de biciclete si trotinete electrice (care pot ajunge la 50kmph, adica viteza maxima legala a masinilor din oras) ai vazut tu in mijlocul aleilor pietonale in parcurile straine? Le numeri pe degete in toata lumea occidentala, cred. In schimb, sunt zeci de mii de piste separate de cele pietonale in parcuri. Ori cu trasee complet diferite, ori despartite cu piloni.
Prin parc merg batrani, copii. Ce faci cu copiii mici? Ii tii de mana continuu daca ai iesit cu ei in parc? In orice moment pot intra pe acea pista. Pai asta nu este relaxare, joaca, plimbat, este stres. Mai degraba te plimbi pe bulevard.
In ceea ce priveste intentia, cei care au vazut spun ca avea loc sa il ocoleasca, dar a intrat fix in el, ca avionul in turnurile gemene, nici nu a incetinit, nici nimic, probabil iritat ca se afla acolo.
Mie mi se pare criminala amenajarea acelor piste doar cu niste linii pe jos, la care multi nu-s atenti. Odata ce trotinetele pot trece cu viteza maxima legala a masinilor in oras, este absurda amenajarea asta. Pana si masinile, care au strada separata clar, cu bordura si toti stiu ce e aia (spre deosebire de 2 dungi albe pe jos), au limita la 30, 20, sau chiar 5kmph in locurile circulate de pietoni, este demential ca trotinetele sa poata circula cu 50 fix printre pietoni, despartite de niste dungi.
Cre(s)tine, TU ai comparat prima oara Burj Khalifa cu Casa Poporului. Ia o lecitina, nu mai ai memorie de la atatea „A-WC”-uri din capul tau. S-a umplut creierul de materie cenusie, reziduala….nu ‘telectuala.
Ai postat si tu agramatule? In logica ta incetosata, conducătorul trotinetei a facut bine ca nu a oprit. Tu cand esti in trafic si te apropii de pietoni care merg pe carosabil, ce faci, îi atentionezi claxonand si maresti viteza? Un om sănătos la cap ar reduce viteza pana la evitarea oricărui pericol si daca se impune va opri vehiculul. Cataline esti …..
D-le @Pigjenitin, ia apuca-te sa faci matale o analiza serioasa si sa propui ca si pe soselele patriei noastre capitaliste actuale sa se traseze benzi pe mijloc ptr circulatia in sigurantza a betivilor pe timp de noapte. Vad ca tot le tzii matale partea cu atata vehementza.
Eu ti-as sugera sa ceri si montarea unor pari pe margine acestor benzi inovatoare, de care betivii sa se poata tzine, ca sa nu mai cada din 2m in 2 m.
Cu deosebita stima si consideratie…….[Leo]
Unu a intrat cu masina in crang si mergea cu viteza nu mai ma mira nimic. Putea fi un copil. Nemernic ce esti puteai sa il ocolesti sau sa opresti daca tot ai tipat la el cu 10 metri inainte
Username:
1. Trotinetele electrice nu depasesc 25 km pe ora si asta dupa ce isi iau avant in timp, dureaza cca 15-20 sec (!) functie si de greutatea ocupantului. Am si trotineta electrica, EXACT modelul din accident, deci vorbesc in cunostinta de cauza. Nu mai abera cu 50 km pe ora.
2. La Buzau, mega-open-city-metropola metropolelor, atat s-a putut, doar niste marcaje pe alee. Dar daca tot le avem, DE CE NU SUNT RESPECTATE ???!!! Este simplu, frate: NU mergi pe marcajele de biciclisti si PUNCT, ce o fi asa de greu ?!! Adica avem spatiu liber o gramada dar merg pe pista de biciclisti, numai de al naibii. Ok. Iata consecintele.
3. Omul a fost claxonat, dar in loc sa se dea la o parte, a pasit mai in interiorul marcajului, cunoastem ….. nu mai comentez.
4. Ce relevanta are viteza sau tipul mijlocului de deplasare ?! Putea sa intre o bicicleta in el si cu viteza mica….omul era batran, se putea dezechilibra usor si ar fi cazut oricum, lovindu-se la cap.
RESPECTATI REGULILE DRAGI ROMANI ! NU MAI CAUTATI MOTIVE SA LE OCOLITI !
Daca vorbim de reguli, stii cati trotinisti as putea face eu praf cand ma depasesc prin dreapta? Ce ar fi sa spun ca e banda mea si cand incetinesc la semafor sa am pretentia sa ma depaseasca prin stanga, iar cand vine unu prin dreapta sa-l fac sandwich intre 2 masini, ca nu e locul lui pe acolo?
Daca vezi ca nu se da, nu inseamna ca trebuie sa intri in el, sa te razbuni. Daca ar face si soferii asa, biciclistii si trotinistii nu ar mai calca pe vreo strada de frica.
-Ptr crestinii care sustin ca troskaleta nu poate avea viteza mai mare de 25 km/h: spuse mai inainte la Tv ca se poate inlatura f simplu restrictia din programarea sculei si poate atinge viteze mult mai mari. Aceasta se face frecvent.
-Criminalul care a comis accidentul este un derbedeu batran de 54 de ani. Asadar ai 54 de ani si tu te ,,dai” cu trotineta! Din aceasta puteti sa vedeti cat de putzina minte are specimenul.
Inconstientul acesta si la 10 km/h ar fi putut sa omoare un copilas aflat cu tricicleta sau bicicleta in Crang.
TREBUIE INTERZISE TOTAL!
Nu este permis sa mergi acolo la plimbare si relaxare, dar sa stai atent cu toate radarele date la maxim, sa nu te loveasca sau sa-ti omoare copilul vreun nemernic……[Leo]
Username, ai si tu dreptatea ta, nu zic ca nu. Vad ca nimeni nu spune insa de zecile de cazuri cand biciclistii au fost victime. Uneori din vina lor, alteori nu. Exact ce spuneam, una dintre parti NU A RESPECTAT REGULILE,….lasa ca merge si asa.. , stim dictonul.
Te rog mergi in Crang, in weekend si stai sa observi cati merg pe marcajul de biciclete (si mai ales cine …. !) in timp ce in jurul lor este mega spatiu ! De asemenea si biciclisti care NU respecta traseul dedicat….
Daca toti ne-am respecta reciproc si am respecta regulile, am trai intr-o tara mult mai civilizata. Restul e can-can.
Dacă mergi cu mașina și vezi un nene pe carosabil, ce faci, îl calci pentru că e pe drumul tău? Un om sănătos la cap ar opri sau ar ocoli. E drept că pietonul încalcă o lege, dar nu trebuie omorât. În parc, dacă trec pe pista aia din varii motive, nu neapărat cu intenție, ai dreptul să mă omori?
Altminteri, cum de nu se spune nimic despre trotinetist? Are protecție? E sezon la vânat în parc? Dacă vrei să te plimbi pedestru prin Crâng, îți trebuie retrovizoare ca sa te ferești de toate „trocicletele”. Da’ n-ar fi mai bine să circule pe aleea aia pe unde-s si mașini (tot în parc, deh!)?
In Crangul nostru problema-i simpla:
Te duci la plimbare sa te relaxezi, dar trebuie sa-ti rotesti scafarlia ca titirezul la 360 grade sa nu te loveasca un trociclist sau trebuie sa-ti tii legat in lesa copilul ori nepotul sa nu intre (copil, de!) in fatza unui vitezoman pe bicicleta sau trotineta.
Numai relaxare nu e asta!
Crangul nu-i velodrom!……[Leo]
@Indeobste:
De unde stii ca a fost intentionat, adica omor cu premeditare ???!!! Ai fost acolo ???!!! Ai vazut cu ochii tai ????!!! Eu cred sincer, ca esti tov Leo undercover, sub alta identitate.
Judecatorul va decide ce a fost, dupa ce se inchid probele.
Lasati presupunerile.
In plus, trotinetistul are 53 de ani, cred totusi ca nu era genul sa faca grozavii. Pur si simplu a fost secunda fatidica….
La 53 de ani faci alte lucruri, poate mergi cu soția la plimbare sau poate aștepți nepoți din partea copiilor. Asta ar face un om sănătos la cap, dar altii la 53 de ani se dau cu trotineta prin parc si chiar simt nevoia de adrenalina incitand oamenii din jur la scandal.
Si ce daca are 53 de ani si se da cu trotineta ????!!!
Ce gandire obtuza, prietene. Incredibil…, in ce dogme respiram.
Omul la 53 de ani poate sa se dea si cu tricicleta lu’ nepot-su de la gradinitza, nu doar cu trotineta. Ba chiar sa joace sotron, Stalin vrem ostasi, sau tzurca, in Crang.
Asa ceva nu trebuie, azi, sa ne mai mire deloc. Doar nu ni s-o parea ceva penibil sa tragem ture prin Crang cu trotineta, la 53 de ani!…..[Leo]
Toarshu Leo, dar cand va duceti la 70 de ani pe la „duamnele dupe centura”, cum e ?!
Daca nu ai fi vorbit la mishto, primele 2 fraze din comentariul anterior chiar ar fi fost primele tale afirmatii inteligente. Pacat.
Vad ca de pensionarii din Crang care pandesc fetele din boscheti, cu mana permanent in buzunarul de la pantaloni, nu ne spui…. ::::))))
Poti sta linistit, nu ma numar printre cei care se duc la ,,duamne” iar despre pensionari pandari nici nu stiam ca exista. Nu m-au interesat, cum vad ca te intereseaza atat de tare pe tine. Merg rar in Crang impreuna cu familia si cu nepoata, iar cand merg ma uit dupa nepoata-mea cu bicicleta, sa nu dea vreun bou peste ea, nu dupa pensionari si duamne. Nu fac parte din specia care umbla dupa asa ceva, iar toata lumea care ma cunoste stie ca am fost si sunt un om serios. Trebuie sa te deziluzionez, dar sunt total diferit de cum isi imagineaza unele scarbe…..[Leo]
Atunci, devii mai uman in ochii tuturor 🙂
I-ai spus nepoatei „povestea frumoasa a comunismului” pe care ti-am scris-o eu zilele trecute ?! :::)))