Ajutor de la Sebastian Radu pentru absolvenții de medicină

Toți absolvenții de medicină să aibă loc la rezidențiat.

Rezidențiatul să se poată face inclusiv în cabinetele individuale de medicină de familie, precum și în spitale gen CFR (unități sanitare ale ministerelor cu rețea proprie) sau în unități sanitare administrate de primării.

Sunt propuneri ale deputatului buzoian Sebastian Radu care vizează creșterea numărului de medici tineri și, implicit, diminuarea crizei halatelor albe.

Am cerut ca în următorii 5 ani numărul minim de posturi aprobate pentru concursul de rezidențiat să reprezinte cel puțin numărul de absolvenți de medicină generală din anul respectiv. Soluția oferită va reduce în timp deficitul de medici prin creșterea cifrei de școlarizare, oferind posibilitatea tuturor absolvenților de medicină generală să aibă șansa obținerii unui post. Corelat cu extinderea posibilităților de efectuare a rezidențiatului și în alte unități medicale, cred că aceasta este cea mai bună variantă” – Sebastian Radu

De asemenea, s-a propus eliminarea ministrului și a Ministerului Educației din examenul de rezidențiat. Se rezolvă astfel și problema generată de lipsa momentană a unui ministru al educației .

„Util ar fi ca ministrul sănătății să rămână unic decident în privința rezidențiatului. Propunerea se justifică prin faptul că rezidențiatul reprezintă o formă de pregătire clinică și practică profesională în rețeaua Ministerului Sănătății și este asigurată exclusiv de medici. De aceea, am considerat că se impune modificarea Ordonanței Guvernului nr. 18/2009 deoarece Ministerul Educației este lipsit de competențe în acest caz” – a precizat deputatul PSD, membri în Comisia pt. Sănătate și Familie

Alături de Sebastian Radu au depus amendamente și președintele Camerei Deputaților Marcel Ciolacu, deputatul PSD Bianca Gavriliță și senatorii Renică Diaconescu și Ion Ganea.

În parlament se află în procedură legislativă Propunerea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.