„Am avut patru zile foarte grele, cu mulți clienți. Stocuri aproape epuizate”

Start cu dreptul, la Buzău, pentru filiala locală a lanțului de magazine MERE.

După patru zile, stocurile inițiale aproape că s-au epuizat.

Eduard Zecheru, șef magazin MERE Buzău: „Au fost patru zile, de joi, când am deschis, până aseară, duminică, foarte grele pentru noi. Grele, dar mulțumitoare, pentru că oamenii au reacționat foarte bine, iar vânzările au mers excelent. Aproape că ni s-au epuizat stocurile. Veste bună, de azi, luni, am început să primim marfă nouă, au ajuns tirurile din vamă. Până la finalul săptămânii o să avem magazinul plin și cu alte produse pe care nu le-am avut la deschidere”.

Supermarketul MERE s-a deschis joi la Buzău într-un spațiu închiriat pe Șos. București (fostă Spătarului), după Legume Fructe.

Are avantajul de a avea la multe produse cele mai mici prețuri din oraș, dar și dezavantajul că până aici nu ajunge niciun autobuz de la Trans Bus. Vânzările ar fi fost probabil cu 25% mai mari dacă aici ajungea, din oraș, măcar un traseu de autobuz.

Venirea MERE la Buzău va pune presiune în săptămânile/lunile viitoare, datorită prețurilor mici, și pe jucătorii cu nume și experiență mai mare de pe piața retailului de la Buzău. E de urmărit ce se va întâmpla în viitorul apropiat.

Citește și:

loading...

3 comentarii la „„Am avut patru zile foarte grele, cu mulți clienți. Stocuri aproape epuizate”

  • De îmbunătățit la Mere: nu au toaletă pentru clienți, lipsă zahăr și ulei! Angajatele au spus că nu au încă aceste produse. Dinspre oraș este linie continuă, iar unde nu este, intri pe proprietate privată.

    Răspunde
    • Este linie întreruptă, se poate intra dinspre oraș în parcarea MERE.

      Răspunde
    • Din câte am înțeles, MERE comercializează doar produse pentru care au obținut cel mai mic preț din oraș. La ulei și la zahăr, cum spuneți dvs., înseamnă că nu au găsit încă producătorul/furnizorul potrivit.

      Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.