Angajații din „corabie”, puși să aleagă

„Felicitări DNA pentru scoaterea la lumină a unei practici incorecte, imorale și ilegale”.

Cuvintele aparțin deputatului PNL de Buzău după ce procurorii DNA au anunțat că un număr de cel puțin cinci angajați ai fiscului de la Buzău țineau contabilitatea firmelor pe care trebuiau să le controleze.

Gabriel Avrămescu, lider PNL Buzău: „E un comportament de netolerat. Ar trebui să aleagă. Fie la stat, și să-și facă meseria de inspectori fiscali, fie în privat, unde să-și deschidă firme de expertiză contabilă”

Politicianul buzoian, care a fost în trecut șef la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați (Buzău, Constanța, Vrancea, Tulcea, Brăila și Galați), a spus că „practica e veche, generalizată la nivel de țară” și că „atunci când am fost director am făcut sesizări către ministrul și Ministerul Finanțelor fix pe acest subiect”.

„Sunt curios, o să întreb acum și eu ce s-a ales de acele sesizări”

Gabriel Avrămescu a anunțat azi, în conferință de presă la Buzău, două propuneri legislative.

Una – referitoare la regimul incompatibilităților personalului din inspecția fiscală și a doua – „ca declarațiile fiscale să nu mai fie făcute de administratorii firmelor, ci de contabilii autorizați, cu care toate firmele trebuie să aibă contracte. Să terminăm odată cu aceste zone gri”.

Gabriel Avrămescu: „În jud. Buzău sunt 14.800 de contribuabili mici, 183 mijlocii, 3200 de persoane fizice cu cod fiscal și 6200 de persoane fizice înregistrate cu CNP. Ca să vă dați seama cam cât de tare este lovit sectorul economic de astfel de practici”.

loading...

5 comentarii la „Angajații din „corabie”, puși să aleagă

  • Aceeasi masura ar trebui sa se aplice si medicilor, „ori la stat ori la privat”.
    Isi racoleaza bolnavii din spital si ii cheama apoi la privat

    Răspunde
  • @ Valy
    Asta e ca la Radio Erevan: e adevarat, dar putintel invers – isi racoleaza pacientii in cabinetele private, la consultatii pe bani (multi), apoi ii trateaza la spital, pe bani publici.
    Insa, da, fenomenul este generalizat, nu exista exceptii!…

    Răspunde
  • Avrămescu a fost șef la Direcție pentru că este politician, nu pentru că este vreun profesionist în finanțe.
    De ce nu a spus despre aceste practici atunci când era șef sau imediat după ce nu a mai fost? Pentru că și alții de la ANAF au susținere politică.
    Acum, ceva s-a întâmplat, iar politicul a permis intrarea…
    După luptă, mulți viteji s-arăta.

    Răspunde
  • La cate intervenii de zona gri a prestat acest inspectoras (functie de executie intr-un serviciu), luat si pus cu mana, pe cumetrii, fix director intr-o institutie despre care nici nu auzise (din Prefectura Bz la DGRFP Galati, director), ma mir ca FIX dansul deschide subiectul. Spun asta pentru ca, atatia ani DIRECTOR, apoi chiar si PREFECT de galati (scriu galati pentru ca e mai mare rusinea ca din tot judetul acela sa nu se gaseasca decat un Avramescu de la Buzau), nu a reusit decat sa ”deschida” subiectul, ca de inchis… Iar daca le face cineva sesizare, ghiciti catre cine e directionata petita? Fix catre ”reclamat”, sa se investigheze singur, normal.
    Fara nicio exceptie, TOTI cei care va reprezinta astazi in Parlament, sunt cei mai inutili buzoieni in viata pe care i-a dat acest judet. Bucurati-va de ei, cat o sa-i mai aveti mult si bine! Pa!

    Răspunde
  • Doar DNA -ul, mai schimba si in Buzau ceva! In trecut primarul,acum finantele…Spor la treaba!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.