Antreprenorul buzoian vrea să facă un centru de ajutor pentru cei în necaz

Pentru aproape un milion de euro s-a vândut/cumpărat imobilul din centrul Buzăului care a găzduit fostul sediu Bancpost.

Conform surselor buzoienii.ro clădirea a fost cumpărată de un tânăr antreprenor buzoian.

Ionuț Ilie a ajuns în atenția buzoienilor luna trecută cu prilejul vizitei useristului Cătălin Drulă la fabrica sa de pe platforma Metalurgica.


Firma buzoianului produce armături din fier beton pentru pilonii podurilor, iar principalul client e Umbrărescu pentru autostrada A7

Revenind la imobilul achiziționat recent, scopul e amenajarea aici a unei clinici medicale cu tehnologie de ultimă generație – clinică asociată brandului medical Anadolu.

Proiectul își dorește să combine afacerea în domeniul medical, cu ajutorul oamenilor aflați la mare necaz (cancer) și chiar filantropia (copii ale căror familii nu au posibilități materiale pentru tratament/operații).

Medicii oncologi veniți din Turcia ar urma să facă aici tratament, dar și un triaj pentru cazurile grave care necesită operații la Istanbul.

Vom reveni zilele următoare cu detalii.

Ionuț Ilie, originar din Vadu Pașii, este asociat în afaceri cu cei doi frați ai săi, Marian și Angel. Au luat-o de jos, muncă pe șantier în Spania (la autostrăzi). Au avut ambiția, în ciuda numeroaselor piedici de pe parcurs, să reușească să pună pe picioare propria afacere de succes

Citește și:

loading...

13 comentarii la „Antreprenorul buzoian vrea să facă un centru de ajutor pentru cei în necaz

  • Sunt invidios. De ce oare nu m-au ales securiștii pe mine să fiu marioneta lor! Probabil din cauza invidiei.

    Răspunde
    • Acrii sunt strugurii la care nu poți ajunge

      Răspunde
    • Nu mai fi invidios, ca poate ramai asa! Esti un fanfaron penibil si n-ai nici cea mai vaga idee despre chinurile, ambitia, stradaniile si daruirea acestui om. Culca-te, Gigele si trezeste-te frumos!

      Răspunde
      • Am și rămas! Și invidios și fanfaron. Omul a sesizat o oportunitate în piață și cu chinuri, ambiții, strădanii și dăruire a pus-o în practică. Bravo, felicitări. Acum că a dat de succesuri vrea să dăruiască și buzoienilor o licărire de speranță și turcilor de la Anadolu niște mulți euroi.
        Nu, nu este vorba de USR și tătucii lor, nici de campanie de imagine, nici de Vlăduț, fostul ministru al sănătății, este doar despre filantropie.

        Răspunde
  • Cand in gandul si in sufletul tau stau, mai presus de toate, semenii tai, Dumnezeu iti arata si iti deschide cai nebanuite!
    Nu-l cunosc pe acest domn, Ionut Ilie, insa nu cred ca as gresi daca as face o paralela intre dansul si domnul Gigi Becali. Ambii au pus/pun bazele unor clinici medicale bazate pe o filosofie unica: gratuitatea actului medical pentru persoanele nevoiase!
    Succes, Ionut Ilie si Domnul sa te aiba in grija. De astazi , cu siguranta, esti si in rugaciunile mele!

    Răspunde
  • Incet, incet, acest tanar antreprenor va deveni un #Brand. Prin oameni de calibrul lui, vom repune Buzaul pe harta oraselor industriale, pe harta oraselor cu oameni gospodari, pe harta oraselor unde A DARUI este mult mai important decat A FI!
    Mandru sa il cunosc pe domnul Ilie si pe familia lui minunata!

    Răspunde
  • In sfarsit, in Buzaul asta imbolnavit de „unii”, a aparut un OM care, probabil satul de cele ce se intampla in jurul lui, a decis sa incerce, prin forte proprii, sa corecteze noianul de nedreptati!
    Ionut Ilie, HAI LA PRIMARIE!

    Răspunde
    • Abia acum m-am dumirit! O fi contracatindatu lu’ Nea Costică!

      Răspunde
  • Sal tie Domnul sanatos pa domnul asta ca mare caracter are. Ma ajutat si pa mine cand am plecat la Spania si acum am familie fericita si copii sanatosi. Forta Ionut Ilie

    Răspunde
  • Este admirabil să vedem oameni care se implică activ în comunitate și își folosesc resursele și abilitățile pentru a oferi sprijin celor aflați în dificultate. Un astfel de centru poate fi o sursă de speranță și sprijin pentru cei care se confruntă cu diverse provocări și probleme. Să ne dorim ca acest proiect să aibă succes și să aducă schimbări pozitive în viața celor în nevoie. Solidaritatea și empatia sunt valori de neprețuit în construirea unei societăți mai bune și mai unite.

    Răspunde
    • Toate marile ticăloșii de pe glob au defilat sub stindardul filantropiei. O fundație filantropică a înființat și Leopold al II-lea și rezultatul a fost peste 10 milioane de congolezi batjocoriți și uciși în chinuri groaznice. În zilele noastre tot cu filantropia se ocupă și miliardarul Soros. N-a avut nicio problemă când a speculat pe monedă și a luat din buzunarul fiecărui englez 5 lire, bașca a școlit o grămadă de politicieni români pe la universitățile lui deschise și uite ce bine ne-a prins! Prosperăm an de an împrumutându-ne și ducem datoria publică la cote ce nu mai pot fi plătite decât cu teritorii.
      Englezii au o vorbă: nu există prânz gratis. Noi, balcanicii o ardem mai spiritual: mâna care nu spune o poveste nu primește pomană.

      Răspunde
  • A candidat la Primăria Vadu Pașii dar nu a avut noroc ca în afaceri!

    Răspunde
    • Clar! Au fost furate alegerile. O așa valoare nu putea să nu ia măcar cât Tomiță, vreo 78 de procente! Ce oameni răi!

      Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.