Anunț Urbis referitor la „caracatițe”
Plângere adresată primarului Toma de un șofer buzoian.
„Am mers la automat să plătesc și, din cauza cozii, când m-am întors parcangiul făcea deja poze la mașină și se pregătea să sune la locală. Ce facem, domnule primar? Nu putem lăsa nici o secundă mașina parcată până să plătim? Nu toți putem plăti prin SMS. Vă rog, instruiți-i pe cei ce se ocupă cu parcările să fie mai răbdători”.
Prin intermediul primarului, cei de la Urbis Serv au răspuns că niciun buzoian n-a fost sancționat pentru o perioadă mai mică de 30 de minute (în care n-a plătit cei doi lei pentru ora de parcare).
„Cu privire la aplicarea sancțiunilor contravenționale vă informăm că de la punerea în funcțiune a sistemului nu exista conducător auto care să fi fost sancționat contravențional sau complementar mai devreme de 30 de minute din momentul staționării în parcarea cu plată, interval în care nu a achitat taxa de parcare”.
*
*
*
*
*
*
Aplicarea „caracatiței” se face după 30 min.
Cei de la Urbis au mai precizat că dacă angajatul responsabil la parcare face poze mașinii și vorbește la telefon, nu o face pentru a solicita intervenția imediată a Poliției Locale, ci transmite informațiile la dispecerat (unde se va face verificarea plății).
În cazul neplății (în cele 30 de minute), dispeceratul e cel care solicită intervenția Poliției Locale.
*
*
*
*
*
*
Urbis a apelat la „caracatițe” din cauza șoferilor care își lăsau mașinile cu orele fără a plăti
Citește și: