Așa ceva… Bătrână de 92 de ani din Buzău, violată! Iată în ce localitate s-a întâmplat
Atenție, scopul ar fi fost violul și nu tâlhăria.
Bătrâna locuia singură, iar fapta s-a produs între orele 22.00 și 02.00 în casa acesteia.
Victima avea 92 de ani și mai înainte a fost bătută zdravăn.
Fapta s-a produs la Glodeanu Siliștea într-o casă de la marginea satului.
Polițiștii au ca suspect un bărbat din satul Mitropolia, comuna Brădeanu, dar acesta nu a fost încă găsit.
Femeia a fost internată în spital, iar printre săteni și rudele lor plecate din sat la oraș ori în străinătate s-a așternut îngrijorarea.
„Sunt departe de casă, în străinătate, și când mă gândesc că am părinti, bunici rămași acasă, mă cuprind fierii. În comuna Glodeanu Silistea, judetul Buzau, pe strada care duce spre camp a fost violata o bătrână de 92 de ani. Să se facă ceva, am înțeles că poliția stă tot timpul acolo. Sunt case care se sparg acolo, bătrâni batjocoriți. Ne facem griji, îmi e teamă pentru tot ce se întâmplă acolo. Avem familia acasă și când ne întoarcem să nu o mai găsim. Vă rog din tot sufletul faceți ceva”, e un mesaj primit pe adresa redacției.
Primarul din Gl. Siliștea, Gabriel Popescu, susține că fapta e unicat și că în comună în ultimii ani nu s-au înregistrat tâlhării.
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.