Așa poți fi sigur că nu scapă vreun copil înăuntru. Iată unde trebuie să vină ceilalți directori de școli pentru a lua exemplu
Aceste fotografii au fost surprinse la Școala nr. 5 din centrul Buzăului, Dionisie Romano cum i se spune mai nou.
Conducerea școlii s-a asigurat temeinic că niciun copil nu poate pătrunde înăuntru.
Atât de ușă, cât și pe poartă, au fost prinse două lacăte solide, pentru a proteja cum se cuvine obiectivul – de pătrunderea elevilor nedoriți.
Iar misiunea a fost îndeplinită cu succes, în această vară niciun intrus nereușind să bată mingea pe prețiosul teren din incintă.
E un model de urmat pentru toți directorii școlilor și liceelor din Buzău, pentru că unii dintre ei, destul de neglijenți în activitate, îi mai scapă uneori pe copiii din cartier cu mingea înăuntru.
Pentru ca astfel de lucruri să nu se mai întâmple, conducerile Inspectoratului Școlar și ale Primăriei Buzău au convocat pentru mâine la prânz pe terenul de sport al Școlii nr. 5 o ședință cu toți directorii de unități școlare din municipiu.
S-a decis ca întrunirea să se desfășoare la fața locului pentru ca instruirea să fie fie cât mai revelatoare.
De asemenea, conducătorii școlilor buzoiene vor fi pregătiți și asupra modului în care trebuie să arate gardurile școlilor.
Nu e voie să fie reparate, ci dimpotrivă trebuiesc amenajate cu cât mai multe ochiuri și sârme divergente.
În cazul în care vreun golan dintr-ăla micu’ va sări gardul să existe certitudinea că i se va sparge ori mingea ori capul.
Obligatorie va fi cu începere de la 1 august și înființarea de bălți – cât mai mari – fix pe mijlocul terenurilor de sport.
UPDATE:
Conducerea Școlii Dionisie Romao din centrul orașului (fostă nr. 5) a reacționat după apariția acestui articol (care conține o doză mare de ironie).
„E adevărat că poarta din spate e închisă, dar copiii care vor să aibă acces pe terenul de sport o pot face pe poarta principală. Trebuie să sune la interfon și li se va deschide. Paznicul școlii îi va trece în registru conform regulamentului, iar apoi copiii se pot juca pe teren. Programul este 09.00-19.00 de luni până vineri, dar avem deschis și în weekend. Poarta din spate este încuiată întrucât în zonă își fac veacul niște aurolaci și ne asigurăm în acest fel că nu vor pătrunde în incintă. Articolul este unul răutăcios, dimpotrivă avem deschidere față de elevi. Tocmai de aceea am afișat inclusiv pe stâlpul din fața porții de intrare – din față – regulamentul prin care elevii pot accesa curtea școlii” – a precizat Nicoleta Sarafoleanu, directorul Școlii Dionisie Romani, fostă nr. 5.
Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!
Citește și: Poliția prezentă la fața locului, toată camera a fost răvășită. CLICK AICI
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.
Sper ca articolul asta e facut la misto!
Articol la misto sau e chiar serios ? 🙂
Articol facut la misto.
Pana la urma regulamentul ala aprobat nu zice sa fie lasate toate portile deschise ci sa permita accesul inauntru pe teren.
Inteleg ca scolile fac asta inregistrand persoanele care intra, conform regulamentului.
Deci intrarea se face printr-o singura intrare, adica aia la care sta si paznicul, de obicei cea principala.
Avem aurolaci lângă școală ,doamnă director Sarafoleanu?Dacă este adevărată afirmația dumneavoastră ,ce face IPJ Buzau pentru asigurarea unui climat de securitate în preajma școlilor?Să înțeleg că aurolacii dispar la începutul fiecărui an școlar?Avem ,,aurolaci ,,în Buzău?Știați că din cauza consumului de aurolac , al cărei miros puternic și caracteristic este inhalat de unele persoane ca drog,un adolescent a făcut o crimă?Ați anunțat conform PLCA IPJ Bz?Halucinant răspunsul dumneavoastră dar nu mă miră,la fel de halucinante erau răspunsurile dumneavoastră și când vă ceream explicații ca părinte!Salutări domnului Cezar Preda!Eu sper ca IPJ Bz să ia atitudine dacă lângă școală sunt aurolaci!
Mare tie grădina doamne.Se publica ceva fără a fi verificat.Unii stau degeaba si inventează. De ce?Lipsa de ocupație. Dar mai sunt si răutăți sau răzbunări dar cu toate astea nimic nu trece fără a fi dovedit.