Au fost prinși hoții care i-au furat 130 de milioane doamnei învățătoare după ce i-au înfipt mâna în gât și au amenințat-o că o omoară

Două săptămâni le-au trebuit polițiștilor buzoieni pentru a-i prinde pe tâlharii care au strâs-o de gât pe fosta învățătoarea din Maxenu și au tâlhărit-o de 130 de milioane de lei vechi.

Cei doi tâlhari au intrat în casa bătrânei de 80 de ani la patru dimineața, i-au băgat mâna în gât și au amenințat-o că o omoară dacă nu le dă toți banii din casă.

De frică, femeia le-a dat 130 de milioane de lei vechi, economiile sale de-o viață.

Conform polițiștilor buzoieni, care merită felicitări, tâlharii au fost doi bărbați  în vârstă de 32 respectiv 42 de ani, ambii din Maxenu.

Acuzați de comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată aceștia au fost reținuți, iar apoi arestați preventibv pentru 30 de zile.

Pentru probarea activităţii infracţionale, poliţiştii au efectuat două percheziţii domiciliare, fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor două telefoane mobile şi 2.600 de lei, iar 9 persoane au fost conduse la audieri.

În activităţi au fost angrenaţi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Buzău.


Iată mai jos textul știrii publicarte în urmă cu două săptămâni de buzoienii.ro:

Tâlhărie produsă noaptea trecută în noaptea trecută în satul Maxenu, comuna Țintești.

O bătrână de 80 de ani acuză că a fost jefuită de doi indivizi.

Femeia locuia singură și susține că aseară doi tâlhari i-au pătruns în locuință.

„M-au amenințat că mă omoară dacă nu le dau toți banii din casă. N-am vrut de prima dată, dar apoi au trecut la fapte. Mi-au înfipt mâna în gât, altul mi-a astupat gura și nasul. Am început să mă sufoc, n-am mai avut ce face. Le-am dat tot, numai să nu mă omoare”, le-a povestit femeia polițiștilor.

Casa unde locuiește bătrâna învățătoare

Bătrâna le-a dat hoților toți banii pe care îi avea în casă. 130 de milioane de lei vechi, economiile ei de-o viață.

Femeia este fosta învățătoare din Maxenu, iubită și apreciată de comunitate. Soțul, tot învățător în sat, a murit în urmă cu aproape zece ani, iar copii locuiesc în alte județe. Bătrâna învățătoare, locuia peste drum de școală, la strada principală, care este luminată pe timpul nopții.

Școala din Maxenu

Dimineață, ea a reclamat furtul, iar la ora 07.00 polițiști veniți de la Buzău efectuau cercetări la fața locului.

Mi-e milă de ea săraca. Zona gurii îi era vânătă toată. Cum au strans-o nemernicii! Astăzi își căuta câinele pe la mine pe stradă. Câinele, la cât de mult s-a repezit după hoti, a scăpat din lanț. Când a văzut-o, câinele i-a sărit în brațe și o lingea pe față….”, ne-a povestit un localnic.

Batrâna, aflată încă în stare de șoc, nu i-a putut recunoaște pe făptași. În ciuda pierderii suferite, este mulțumită că măcar a scăpat cu viață.

 

loading...

Un comentariu la „Au fost prinși hoții care i-au furat 130 de milioane doamnei învățătoare după ce i-au înfipt mâna în gât și au amenințat-o că o omoară

  • Povestea dnei prof din Maxenu ,m-a întristat și pe mine ,pentru că atât reușești să strângi într-o viață de muncă în învățământ ,și asta în cel mai fericit caz ,pentru că știți cum e banii bunicilor se duc pe nepoți .Ce merită cei doi nemernici ,nu mă pot exprima eu .Sper doar ca Dumnezeu să-i judece și să-i pedepsească .

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.