Au mai rămas două luni
Lucrările avansează rapid.
Luni s-a făcut branșarea la energie electrică (canalizație pe sub Calea Eroilor), iar astăzi s-a pus deja acoperișul.
Câteva zile au mai rămas până când pereții exteriori vor fi completați cu cărămidă – moment din care se va putea lucra și la interior.
E vorba de noul magazin LIDL din Bariera Ploiești, programat a se deschide în aprilie – înainte de Paște (21 aprilie).
Poziționarea supermarketului e una inspirată, întrucât va putea atrage clienți de pe Bd. Unirii Sud, Spiru Haret, Mareșal Avrescu, 1 Decembrie, Poștă și M. Viteazul.
Un neajuns al LIDL Sud e legat de accesul auto – clienții fiind nevoiți să facă ocol prin giratoriul de la Kaufland, asta dacă nu se va opta pentru varianta popusă de buzoienii.ro (CLICK AICI).
Realizarea supermarketului va aduce mici schimbări și în traficul din Buzău. Se va ridica puțin presiunea de pe rondul din Unirii Nord (Aurora Mall – Penny – Galleria Mall), dar în schimb s-ar putea aglomera intersecția semaforizată din Bariera Ploiești.
Prin deschiderea LIDL și a Kaufland Sud (februarie 2018), zona adiacentă Barierei Ploiești va deveni mai atractivă imobiliar.
Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!
Citește și: Se închide ? Ing. Viorel Constantinescu lucrează acum la proiect. CLICK AICI
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.
Dă, mai jos, CLICK pe „Îmi place” pentru a primi zilnic știrile buzoienii.ro pe facebook.
Offf Lângã cimitir.. bleahhh..mie scârbã de acest magazin ..
„Educatule” , tu unde mama naibii ai sa ajungi cand ai sa mori ? …bleahhh…
Cum adica, domunule reporter „…dar în schimb s-ar putea aglomera intersecția semaforizată din Bariera Ploiești”? Este deja super aglomerata, aproape in fiecare dimineata coada de masini ajung pana la gara…….. Sau poate trebuie sa ajunga pana la pod la Vadu Pasii ca sa se considere ca e aglomerata intersectia?
Nu mai exagerati cu aglomeratia asta.
Daca nu va place nu mai iesiti cu masina.
Unii au impresia ca strazile trebuie sa fie pustii strazile la orele de varf pentru ca ei sa mearga cu viteze de autostrada in orase, de parca ar fi de la interventie rapida SMURD.
Trec prin intersectia aia zilnic, niciodata nu am vazut aglomeratia aia de care se vaita lumea degeaba.