Au sosit chinezii. Iată cine sunt și ce vor. E de bine
Aproape o oră au așteptat azi oficialitățile din Buzău (Emanoil Neagu, Carmen Ichim, Sebastian Radu, Dănuț Păle, Ionuț Apostu etc.) delegația chineză venită cu mașinile de la București.
Chinezii, aduși la Buzău de deputatul Sorin Lazăr, care s-a prezentat mai apoi „șoferul dvs.”, au întârziat prin București, dar și-au luat mai apoi revanșa când au anunțat scopul vizitei:
„N-am venit să facem turism. Suntem reprezentanții provinciei Hebei, 73 milioane de locuitori, vecină cu capitala Beijing. Dorim o colaborare cu județul dvs. în principal la nivel economic. Astăzi vom pregăti terenul pentru o vizită ulterioară când vom aduce la Buzău o delegație numeroasă de oameni de afaceri. Firmele chinezești au dorință extraordinară de a ieși cu produsele lor în străinătate și în special în zona de est a Europei cu care avem relații vechi”, a spus șeful delegației chineze, un fel de vicepreședinte al provinciei Hebei.
Din delegație au făcut parte șefi de secții (economic, extern, cultural) din administrația regiunii Hebei, un primar și reprezentantul unei firme importante din zonă.
Din partea Buzăului a vorbit Emanoil Neagu, șeful CJ Buzău:
„Cunosc China, am și vizitat-o, atât Shanghaiul cât și Hong-Kong-ul. O țară extrordinară, un de a prins acest concept revoluționar – O țară, două sisteme. Noi, la Buzău, colabărăm deja cu chinezii, în jur de trei mii de locuri de muncă au fost create de investitorii chinezi. Mă bucur că ați venit la noi, cu siguranță vom deschide o colaborare fructuoasă. Azi, ne vom cunoaște, urmând ca apoi să reveniți la Buzău cu oamenii de afaceri din zona dvs., iar apoi să vă întoarcem vizita”.
După discuțiile din sala CJ Buzău, oaspeții au fost invitați să viziteze Muzeul Județean Buzău, iar mai apoi să ajungă la Vulcanii Noroioși, obioectivul turistic nr. 1 al județului.
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.
Care sunt cele 3000 (trei mii) locuri de munca create la Buzau?
Chinezii au mai fost si in alte orase, au zis sa investeasca in proiecte bune, dar noi romanii destepti le dam flit. Asta o sa se intample si la Buzau.