Azi s-a turnat beton până la pila 14 (din 21)

Fotografia e de azi de la ora 17.00 când reporterul buzoienii.ro a ajuns la marele pod de la Buzău:


Doi „elefanți” au turnat beton pe pod de dimineață până la căderea întunericului.

„Am ajuns pe acest fir până la pila cu numărul 14. Din totalul de 21, câte are podul. Reușim să turnăm între 3 și 4 pe zi. De săptămâna viitoare, ne mutăm pe celălalt fir unde am ajuns la pila cu numărul 8”, i-a spus reporterului, amabil, unul dintre muncitorii implicați.


Muncitorii lui Umbrărescu trag tare să termine podul încă din acest an, dar timpul e scurt, iar vremea se poate strica oricând.

Vești bune și de pe lotul turcilor

Faptul că oamenii lui Umbrărescu reușesc să facă autostrada prin aer (podul de 1360 de metri peste râul Buzău) pune mare presiune pe constructorul turc Nurol.

Ar fi cam rușinos ca UMB să termine autostrada prin aer, iar turcii să nu reușească să dea în trafic cei 400 de metri de autostradă plus bretelele pe pământ (pentru a lega A7 de Dn2B: Șoseaua Buzău – Brăila)

Așa că azi după-amiază (sâmbătă) unul dintre subcontractorii turcilor, Strade Craiova, lucra la una dintre bretele:

Pe una din bretele se turna la ora 17.00 un strat de balast stabilizator

Un compactor lucra și pe corpul principal al autostrăzii

Turcii de la Nurol susțin că vor termina în acest an cei 400 de metri de autostradă și bretelele de legătură.

Reporterul buzoienii.ro va monitoriza în zilele rămase până la finalul anului avansul pe fiecare dintre cele două șantiere.

Cei de la UMB ar dori să termine podul din acest an și întreaga autostradă Buzău – Rm. Sărat – Focșani pentru a muta la nord de Focșani stațiile de asfalt și de beton de la Buzău și Rm. Sărat.

Citește și:

loading...

5 thoughts on “Azi s-a turnat beton până la pila 14 (din 21)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.