Bârlă: „Da, eu am înființat la Buzău serviciul maxi taxi taxi. Dar dacă se mai cumpără 30 de autobuze…”. Bârlă dă și un sfat primăriei
Fostul viceprimar Fănică Bârlă, cu competențe în transportul de persoane, a fost chestionat de buzoienii.ro cu privire la intenția municipalității de a desființa într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat serviciul de maxi taxi din municipiu.
„Poate într-un viitor mai îndepărtat. Căci, a anula acum maxi-taxi, ar fi o nebunie. S-ar isca un scandal imens. Dar dacă se mai cumpără treizeci de autobuze, se schimbă calimera. Îmi permit aici, în calitate de consilier local, dar și pentru că mă pricep, să dau și un sfat celor în măsură să ia o decizie. Să nu se cumpere autobuze clasice, pentru că sunt mari și consumă mult. Pentru specificul și nevoile orașului Buzău, mai util ar fi să se achiziționeze midi-buse (vezi foto). Sunt mai mici, mai agile pentru străzile Buzăului, au 20 de locuri pe scaune și, cel mai important, consumă puțin. 15-20 de litri la sută, comparativ cu cele două Volvo, second hand, care circulă pe linia 3. Care Volvo, atenție, sunt mai bune și consumă mai puțin, 60 de litri la sută, decât BMC-urile cumpărate de primărie în 2006”.
Referitor la actualul serviciul de maxi taxi, Bârlă a ținut să mai facă unele precizări:
„Trebuie să se țină cont și de următorul aspect. Fiecare mașină de maxi taxi plătește o redevență lunară de 8 milioane de lei vechi pe lună. Înmulțit cu 60 de mașini, ies 480 de milioane pe lună. Înmulțim iar cu 12 luni și ajungem la aproape 6 miliarde pe an. Poate că aștia sunt banii ca pensionarii să meargă gratuit cu autobuzul. Consider că această facilitate acordată pensionarilor ar trebui păstrată. Rferitor la eliminarea totală a maxi taxi, spun așa. Da, eu am implementat acest sistem la Buzău. Dar, asta nu înseamnă că trebuie să funcționeze pe vecie. Dacă se găsesc variante mai convenabile, ca preț și confort, ducă-se maxi taxi. Din câte știu eu în octombrie 2015 între primărie și operatorii actuali de maxi taxi s-a semnat un contract pe 6 ani. Dar există clauze de reziliere. Nu mai știu exact, se plătește o clauză de reziliere, și gata!”.
Auraș Tereacă