Brrr! Cine se uită chiorâș la această poză. Cadoul va aduce bani!
CJ Buzău și-a făcut un cadou de Crăciun.
A cumpărat un cântar digital mobil cu care va putea măsura greutatea pe osie a camioanelor și tirurilor de transport marfă.
Scopul este protejarea drumurilor județene (și a asfaltului de pe ele) de transporturile supraîncărcate de bușteni, materiale de construcții, utilaje etc.
Transportatorii se uită cu siguranță chiorâș la aceste imagini, întrucât depășirea greutății acceptate va însemna plata unor amenzi usturătoare..
„Consiliul Județean Buzău a achiziționat un cântar digital în vederea respectării condițiilor legale referitoare la sarcina admisă pe osii și masa maximă totală a autovehiculelor. Scopul este protejarea drumurilor județene de transportatorii de mărfuri. Astfel, din 2019, Compartimentul de Control din cadrul Biroului de Transport al CJ Buzău, împreună cu Serviciul Poliției Rutiere, vor avea un plan comun de control pe toate drumurile județene. Vizați sunt în primul rând transportatorii de lemne, pietriș, cereale etc.” – a anunțat Adrian Petre, vicepreședinte CJ Buzău
Ca să nu aibă surpriza unor amenzi usturătoare, transportatorii care știu că obișnuiesc să facă astfel de transporturi au o soluție mai ieftină.
Să vină la CJ Buzău și să anunțe când și pe ce traseu se va face transportul cu probleme. Vor trebui să plătească o taxă, dar mult mai mică decât valoarea amenzii.
Cu banii strânși din taxe și amenzi, CJ Buzău speră că va strânge sumele necesare reparării drumurilor județene stricate de transportatori.
Evident că acest cântar digital mobil trebuia cumpărat mai demult, dar – vorba românului – mai bine mai târziu decât niciodată.
Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!
Citește și: Neagu i-a premiat pe olimpicii Buzăului. Iată sumele primite de elevi și profesori CLICK AICI
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.
UPS ! Intram in normalitate .
Pentru treeaba asta felicitari !
Lăsați compromisurile și jumătățile de măsură în stil românesc . Să intelegem ca daca se plătește o taxă pot strica în continuare drumurile?