Buzăul, trezit din somn. Câte grade a avut
E cel mai puternic cutremur din ultimii ani. Majoritatea buzoienilor au fost treziți din somn.
Conform ultimei estimări cutremurul a avut 5,3 grade, iar epicentrul a fost în Vrancea la 140 de km adâncime.
ISU Buzău nu a emis notificări Ro-Alert înainte de cutremur.
„In ziua de 31/01/2020 la ora 03:26:46(ora Romaniei) s-a produs in Zona seismica Vrancea, judetul Vrancea un cutremur cu magnitudinea 5.2 pe scara Richter, la adancimea de 140km. Intensitatea cutremurului in zona epicentrala a fost de V grad(e) Mercalli. Cutremurul s-a produs in apropierea urmatoarelor orase: Odobești(34km), Panciu(40km), Focșani(47km), Râmnicu Sărat(47km), Onești (51km)”, a transmis Institutul National de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pamantului (INCDFP).
În 2019, cel mai puternic cutremur din zona seismică Vrancea a fost pe 3 septembrie și a avut magnitudinea de 4,5.
Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.
Din comunicatul de presa al Institutului national de Fizica a Pamantului, despre cutremurul de aseara:
,,Din dorința de a asigura o comunicare cât mai corectă cu privire la modul de transmitere a notificărilor publice cu privire la cutremure de către INFP, vă aducem la cunoștință următoarele aspecte, constatate în urma producerii, pe 31 Ianuarie 2020, la ora 03:26:47 (ora României), a unui cutremur cu magnitudinea 5,2 ML, la o adâncime de 121 km în Zona Vrancea:
Notificările de cutremur emise de INFP nu sunt transmise prin intermediul serviciului Ro-Alert – serviciu implementat de către Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și cu suportul tehnic al Serviciului de Telecomunicații Speciale; prin acesta se pot transmite mesaje la câteva minute după cutremur, în cazul în care acesta generează consecințe grave.
Sistemul Rapid de Alertare în caz de cutremur (REWS – Rapid earthquake Early Warning System) a funcționat în parametri optimi, generând o primă alertă seismică la ora 03:27:09, la 22 de secunde de la producerea cutremurului, la 5 secunde de la momentul ajungerii primelor unde seismice (unde P) la suprafață în zona epicentrală, cu 4 secunde înainte ca undele P să ajungă în București și cu 23 de secunde înainte ca undele secundare (S, care transportă mult mai multă energie) să ajungă în București. Notificările REWS au fost transmise către canalele dedicate: canalele de mesagerie Earthbot și conturile de Twitter @rews_infp, @cutremurinfo și @incdfp, precum și pe site-ul http://www.infp.ro. În funcție de setările dispozitivelor mobile, mesajul a fost primit în timp mai mult sau mai puțin util, contând tipul de conexiune la date, setările telefonului și nivelul bateriei.
Pentru aproximativ 15 minute după producerea cutremurului, site-ul http://www.infp.ro a fost blocat/nu a mai afișat datele corect. Blocarea temporară a fost cauzată în principal de depășirea lățimii de banda de internet, datorită numărului foarte mare de accesări într-un timp scurt, imediat după producerea cutremurului. Funcționalitatea site-ului a fost reluată după aproximativ 15 minute. Lucrăm la remedierea problemelor.
– Pe pagina de Facebook a INCDFP, notificările despre cutremure se pot posta doar în mod manual, din cauza modificării politicii Facebook cu privire la postările automate. Încercăm să remediem această problemă în cel mai scurt timp pentru a relua postarea automată a notificărilor.