Buzoienii, buluc la Monteoru. Botgros în prima seară, Loredana în a doua. Iată restul surprizelor
După succesul repurtat anul trecut, când peste zece mii de buzoieni au petrecut într-un weekend la Monteoru, CJ Buzău organizează Buzău Fest – ediția a doua.
Una și mai bogată în evenimente, cu invitați și mai de soi.
Festivalul, desfășurat pe durata a trei zile, va cuprinde două super-concerte.
Vineri seară Nicolae Botgros și Orchestra Lăutarii din Chișinău și Ion Paladi, iar sâmbătă seara Loredana.
Pe timpul zilei, atât vineri și sîmbătă, gladiatori, daci, romani, dansuri antice, meșteșugari tradiționali, cumpărături, distracție, muzică etc.
De notat că pe parcursul celor două zile de la Monteoru două autobuze double-decker vor face curse regulate între Parcul Crâng și Biserica din Monteoru.
Festivalul se va închide cu un foc de artificii.
Mai jos a fost prezentat afișul cu întregul program.