Buzoienii, cu ochii la cer și cu degetele în urechi

E una din surprizele pregătite buzoienilor în această lună.

La evenimentul internațional de pe 17 mai de la Buzău pe deasupra mulțimii adunate în jurul Cimitirului Eroilor vor trece și celebrele F16 și Eurofighter Typhoon.

Două dintre cele mai bune avioane de vânătoare multi-rol din lume, ce pot dezvolta viteze supersonice.

Informația ar fi trebuit să rămână secretă pentru a fi o surpriză până la capăt, dar ea a ajuns la urechile jurnaliștilor care l-au întrebat pe primar:

„Da, așa e, va fi spectacol și pe cer. Nu vă pot spune mai multe, doar că vor fi mai multe surprize pregătite de armată. V-am spus – în pregătirea acestui eveniment de pe 17 mai de la Buzău – colaborez excelent cu domnul general Gheorghiță Vlad, șeful armatei de la Buzău. Pot să confirm că F16 și Eurofighter vor ajunge la Buzău. Cu condiția, valabilă pentru reușita întregului eveniment, ca vremea să fie bună”, a precizat primarul.

În România au ajuns pe 23 aprilie patru aeronave de luptă britanice Eurofighter Typhoon. Ele s-au „cazat” la baza aeriană Mihail Kogălniceanu din judeţul Constanţa şi execută misiuni de poliţie aeriană. Chiar ieri, unul dintre ele a interceptat un avion militar rusesc care zbura deasupra Mării Negre și se apropiase de spațiul aerian al NATO.

Avioanele F16 de producție americană și cumpărate (second hand) de România din Portugalia ar fi trebuit să ajungă la Buzău anul trecut la mitingul aviatic de la Boboc, dar – ghinion – în ziua respectivă a plouat.

O altă informație obținută pe surse de jurnaliști e că pe Calea Eroilor și pe Bd.  Mareșal Averescu pe 16 și 17 mai se va întinde și o expoziție cu tehnică militară NATO de ultimă generație.

La Buzău vor ajunge efective de militari din toate țările care au soldați îngropați în Cimitirul Eroilor, dar și din alte țări precum Anglia și Franța.

Citește și articolul: „Vreau să punem peste tot în oraș”. Iată ce se va întâmpla și cu lalelele!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

2 comentarii la „Buzoienii, cu ochii la cer și cu degetele în urechi

  • Ca să avem pace ,trebuie să ne pregătim de război .

    Răspunde
  • „Si vis pacem para bellum”, dar cum? Distrugându-ți propria industrie de apărare și cumpărând numai vechiturile altora? Paradele sunt frumoase, dar rămân parade de patriotism mimat și atât. Ferească Dumnezeu de situații reale care să arate halul în care a fost adusă țara devastată, deromânizată, divizată, măcinată de corupție, de ură și dezbinare!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.