Buzoienii sunt invitați de Happy Cinema la film bun românesc


“Charleston”, cel mai așteptat film al verii, a intrat de ieri în cinematografele din România.

Mulțumită Happy Cinema, filmul poarte fi văzut de azi și la Buzău.

Este povestea dulce-amară a unui triunghi amoros absurd, „format” din doi bărbați și femeia pe care au pierdut-o amândoi.

Un cocktail retro-pop condimentat cu umor negru, emoție, un soundtrack divers și chiar un intermezzo dansant.

Şerban Pavlu îl interpretează pe Alexandru, un bărbat care îşi îneacă în alcool şi violenţă durerea provocată de moartea recentă a soţiei, Ioana (Ana Ularu), într-un accident de maşină.

Solitar şi taciturn, Alexandru îşi petrece timpul printre sticlele goale de vin în apartamentul în care prezenţa Ioanei este în continuare puternică şi pare hotărât să nu mai revină printre apropiaţi.

Până într-o seară când este vizitat de un bărbat mai tânăr, Sebastian (Radu Iacoban), care îi spune că a fost iubitul Ioanei în ultimele ei cinci luni de viaţă.

Şocanta dezvăluire este punctul de început al unei interesante, volatile relaţii, dar şi un mijloc de a explora două psihologii diferite şi modul cum fac ele faţă unei traume.

În regia lui Andrei Crețulescu, aflat la debut, filmul Charelston surprinde legătura tragicomică formată între doi bărbați care au pierdut aceeași femeie.

Filmul va avea azi o proiectie de gala la Happy Cinema Buzău.  Actrițele Ana Ularu și Andreea Vasile, alături de regizorul Andrei Crețulescu, se întâlnesc cu spectatorii de la de la ora 19:30, când echipa va răspunde întrebărilor publicului la Happy Cinema Buzău.

Despre debutantul  Andrei Crețulescu, prestigioasa revistă americană “Variety” a scris că “se apropie stilistic de filmele lui Wes Anderson și prezintă un București vibrant și chiar sexy”.

Alături de Șerban Pavlu, Radu Iacoban și Ana Ularu, din distribuție mai fac parte Victor Rebengiuc, Ana Ciontea, Dorian Boguță, Andreea Vasile și, nelipsitul din filmele românești, Adrian Titieni.

Filmul va fi difuzat azi la ora 19.30, duminică la 17.10, miercuri 15.25 și joi la 14.55.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.