Cadouri pentru școlile și liceele din Buzău. Vezi galerie foto cu unitățile vizitate
„O mască pentru fiecare elev”. E noua inițiativă a echipei PRO România Buzău.
Membrii Pro România au începutul încă de la începutul săptămânii vizitele cu cadouri prin școlile și liceele din municipiu, se arată în comunicatul de presă emis azi de oamenii lui Ponta de la Buzău.
„Așa cum am promis vrem să ajutăm toți elevii care se întorc la cursuri în lupta împotriva virusului care reprezintă un real pericol cu care ne confruntăm zi de zi. Provocarea noastră a fost lansată către toate formațiunile politice, cărora le-am cerut să se mobilizeze în acest sens acum, când este nevoie de ajutor, nu numai în campaniile electorale.
În vizitele făcute prin unitățile de învățământ ne-am întâlnit și cu mulți părinți, care ne-au felicitat pentru inițiativă. Aceștia au înțeles că ceea ce facem noi, prin contribuția membrilor și din fonduri proprii, chiar dacă nu suntem nici cel mai mare partid și banii sunt numărați, diferă substanțial și este mai important decât acțiunile făcute de autorități, care nu dau de la ele și tot sunt zgârcite când vine vorba despre ajutorarea semenilor.
Toate aceste acțiuni, coordonate de prim vicepreședintele Viorel Dobre, însoțit de multe ori și de consilierul nostru Constantin Ionescu, care de altfel și-a donat indemnizația pe câteva luni pentru achiziționarea de măști vor continua și zilele următoare. Până la încheierea oficială a anului școlar, sau atâta vreme cât o parte dintre elevi vor mai veni la școală. Din păcate, fapt observat și de părinții cu care am stat de vorbă dar și de cadre didactice, noi suntem singurii care am adoptat o astfel de atitudine, ceilalți probabil așteptând începutul campaniei electorale, după cum ne-a și spus cu tristețe un interlocutor.
Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/aurastereaca.