„Când se termină vacanța, elevii vor reveni în bănci”
Anunț important făcut azi de șeful Inspectoratului Școlar Buzău.
Ionel Meiroșu, la Campus TV: „Când se va termina vacanța asta de două săptămâni, elevii vor reveni în bănci. Nu on-line, ci cu prezență fizică. Ministerul Educației susține prezența fizică a elevilor la școală. Nu se mai poate continua așa, ar fi al treilea an școlar consecutiv compromis”
Școlile au fost închise forțat, prin Hotărâre de Guvern, două săptămâni, iar la finalul lor ministrul Câmpeanu și Ministerul Educației vor forța revenirea fizică a elevilor în bănci.
Rămâne de văzut ce hotărâre vor lua săptămâna viitoare șefii statutului, în principal președintele Iohannis, întrucât deciziile cele mai importante în stat se iau acum la Cotroceni.
Citește și:
Meiroșu, mai mult om politic de birou și mai puțin profesionist al sistemului de învățământ, la porunca șefului Câmpeanu, a menținut școlile județene atât de mult timp în offline până când acestea au devenit super-focare Covid. Ar trebui, ca penitență, să fie trimis la Spitalul Județean să le facă respirație manuală cu balonul celor care stau pe acolo să moară. Deși despre valul patru se știa că vine și că va fi cumplit, șeful ISJ nu a luat nicio măsură pentru a pregăti școlile. Dimpotrivă, vântul relaxării care sufla de la București s-a suprapus peste incompetența și nepăsarea locală. Toată vara nu i-a preocupat decât mișmașurile cu posturile de directori de școli, cum să dea la o parte oamenii vechi și să-și pună oamenii lor. La asta s-a redus activitatea isj-ului, ca întotdeauna de altfel. Asta-i grija lor, nu elevii, nu evaluarea, nu cât de bine își fac profesorii meseria.
Cu o atitudine slugarnică, domnul M. îi cântă în strună celui mai cinic ministru al educației, că doar sutele de elevi și profesori infectați nu au nicio putere în a scutura scaunul din strada Marghiloman. Ce a făcut M. în a se asigura că anul acesta nu este încă un an pierdut? În ce fel a încurajat vaccinarea elevilor și a profesorilor? Cum a reușit să pună la dispoziția școlilor spații largi care să asigure o minimă distanțare fizică în cadrul orelor de curs? A asigurat el oare transport dedicat pentru elevi, ca să nu stea îndesați ca în conservă cu toți navetiștii orașului?
Evident, nu! Dar ca să vezi, nu-i convine domnului școala online, de parcă ar fi o babă care bârfește din gura-i știrbă pe marginea șanțului, și nu mai-marele profesorimii județene, trimisul ministerului pe aceste meleaguri!
Îl anunț pe domnul M. că pandemia nu ține cont de dorințele sale. Virusului nu-i pasă de evaluarea online sau offline, de indignările ministeriale și de hârtiile purtate cu hărnicie dintr-un birou în altul al isj-ului. Lupta cu acest virus se poartă cu măsuri concrete, cu bani cheltuiți cu cap, cu vaccinare, testare, mască și distanțare. Vacanța asta de două săptămâni nu este hotărâtă de ministru sau de trepădușii săi locali, ci de virus! Ăsta le-a dat vacanță tuturor elevilor, iar șefii învățământului ar trebui să-și recunoască înfrângerea și să plece!
L-a sunat din nou personal Cimpeanu? Ca in cazul hotararii CJSU de inchidere a scolilor?
ei da cu siguranta. daca zice Meirosu asa va fi. Asta daca nu cumva se razgandeste Câmpeanu ca atunci ce mai facem
Hai că-i bun și virusul ăsta la ceva! Scoate la iveală toți amatorii ăștia de prin instituțiile publice, ca hârtia de turnesol. Cum altfel am fi știut noi acum numele Meirosu sau Câmpeanu? Cum am reușit noi până acum să trăim și fără ăștia?
Un politruc cu origini comuniste Foarte Cinic. Mare profesor care nu a făcut nimic pentru elevi toată viata lui dar s a cățărat în funcții prin politica.
Mare cinic. Cu ce o fi greșit învățământul buzoian?
Domnule Sef, pune mana si fa scolile si bancile sigure pentru copii, atat in pandemie cat si dupa. A, si sa nu uiti si sa dai materiale sanitare si mascute celor carora le spui sa revina in banci, nu de alta dar in Buzau parintii sunt cei care le asigura.
Sa nu mai vorbim de faptul ca dtale te culci seara linistit, in timp ce parintii copiilor vac de veghe la capataiul copilutilor bolnavi si se roaga sa nu virusul prea agresiv cu ei.
Asa ca ar fi bine sa te gandesti de doua ori inainte sa emiti asemenea ” directive”
Parintii au nevoie de copii sănătoși si in viața.
Nu au dreptul nici Merloiu si nici Câmpeanu sa puna in pericol sanatatea si viata elevilor, din ambitii, idei fixe, sadism si lipsa de empatie.
Pai declaratiile ministrului sunt deja nuantate si nu exclud deloc scoala online! Dansul de unde da ca sigura scoala cu prezenta fizica? Ceva alternative de activitati pentru elevi in perioada asta, o informare catre parinti sau sprijin pentru profesori, nimic?!