Care e legătura dintre explozia din Liban și tragedia de la Mihăilești

Ambele explozii au fost generate de detonarea unor încărcături de nitrat de amoniu, un îngrășământ chimic care poate fi folosit și în fabricarea de explozibili.

24 mai 2004, Mihăilești, Buzău. Un crater cu adâncimea de 6,5 metri și un diametru de peste 20 de metri s-a format la locul exploziei.

Prima diferență importantă dintre Mihăilești și Beirut e că în 2004 camionul care a sărit în aer transporta 20 de tone de îngrășământ, iar la Beirut în port erau depozitate peste 2700 de tone!

A doua diferență importantă e că la Mihăilești au murit 18 oameni, printre care 7 pompieri şi 2 jurnalişti, iar alte 13 persoane au fost grav rănite. La Beirut sunt anunțați peste 100 de morți și 4000 de răniți.

„Este inadmisibil ca o încărcătură de nitrat de amoniu, estimată la 2.750 tone, să fie prezentă de şase ani într-un depozit fără măsuri de precauţie”, a declarat premierul Libanului în faţa Consiliului Suprem de Apărare reunit în şedinţă de urgenţă.

Substanță utilă în agricultură, dar foarte periculoasă

Nitratul de amoniu (cunoscut şi ca azotat de amoniu) este un îngrăşământ chimic şi, totodată, o componentă a explozibililor. Se obține prin reacția de neutralizare a acidului azotic cu amoniac şi face parte din îngrășămintele naturale azotate, deoarece este o sursă excelentă de azot pentru plante. Este, de asemenea, o componentă a unor explozivi ca faimosul TNT, dar şi ANFO,  nitrat de glicerină, TORPEX etc.

Doi vinovați după ancheta de la Mihăilești

Vinovaţi de tragedia de la Mihăileşti au fost găsiţi trei directori. Doi de la firmele de transport (Ionel Ionuț Neagoe, administratorul Ney Transport SRL, Mihai Gună, patronul Mihtrans SRL) și Ion Gheorghe, directorul combinatului Doljchim Craiova unde se producea nitratul de amoniu.

Ei au fost condamnaţi la câte 4 ani de închisoare, iar firmele lor au plătit despăgubiri de sute de mii de euro către rudele victimelor. 

loading...

13 comentarii la „Care e legătura dintre explozia din Liban și tragedia de la Mihăilești

  • La Mihăilești nu au explodat 20 de tone, ci mult mai puțin, pentru că se „ocupaseră” sătenii, în frunte cu șeful de post, Hurlup.
    Acesta poate fi considerat cel de-al patrulea vinovat pentru că tirul s-a răsturnat cu vreo 3-4 ore înainte de explozie, iar Hurlup trebuia să ceară sprijin, trebuia să delimiteze locul și să îndepărteze curioșii din zonă, pentru că știa că este vorba despre o încărcătură periculoasă, necunoscută. Nu a respectat nicio procedură, la fel și pompierii care au intervenit la fara locului.
    Din păcate, mulți au profitat de această tragedie pentru a ajunge pompieri, după care s-au transferat la alte structuri ale MAI. Inclusiv Hurlup a ajuns mare ofițer de poliție.

    Răspunde
  • Erau cele 2 700 t de azotat de amoniu ptr agricultura libaneza, cum sunt eu acuma ptr echipa de majorete a liceului Eminescu [daca o fi avand], sau ptr corul Vaticanului.
    Acela era stocul din care Hezbolah facea bombe, bombitze si rachetutze cu care palestinienii sa atace localitatzile de granitza ale Israelului.
    Cantitatea respectiva statea de 6 ani in depozit ptr ca Israelul le-a taiat macaroana palestinienilor cu atentatele si rachetele.
    Tare m-as minuna daca acolo n-o fi cumva mana Mossad-ului…….[Leo]

    Răspunde
  • În cazul tragediei din Beirut e de aşteptat ca oculta mondială şi statul paralelipipedic să emită cât de curând o teorie a conspiraţiei bazată pe faptul că Miron Mitrea, cel care, în calitate de Ministru al Transporturilor, şi-a dovedit pe deplin incompetenţa în cazul exploziei de la Mihăileşti din 2004, a fost şi Preşedinte al Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Libaneză în 1997-98.

    Răspunde
  • Domnule „Radu” pe lângă ca nu ai sange în instalație sa iti dai numele, mai ești și FRUSTRAT.
    Domnul Hurlup, care era în concediu la acel moment, s-a dus la eveniment chemat prin dispecerat dimineata la ora 5,50 și si-a făcut datoria cu vârf și îndesat, dacă nu lua el masurile necesare cu siguranță erau mult mai mulți morți și s-a reîntors la familie după 2 luni de coma si suferințe cumplite.

    Răspunde
  • @Oana, eu nu am jignit pe nimeni, așa cum o faci tu. Asta denotă cât ești de educată.
    Domnul la care faci referire știe prea bine despre ceea ce vorbesc.
    Ce căutau cei doi ziariști lângă cisternă? Ce căutau celelalte persoane lângă cisternă, dacă și-a făcut treaba idolul tău?
    Spre știința tuturor, cisterna a ieșit în afara părții carosabile imediat după miezul nopții, iar Hurlup a fost anunțat de săteni.
    Explozia a avut loc la ora 05:50, Hurlup fiind unul dintre răniți. Deci, cum a salvat vieți, dacă a fost anunțat la 05:50, așa cum spui?
    Adevărul doare…

    P.S. Auraș, te rog să îi moderezi postarea „doamnei” astfel încât să nu mai conțină cuvinte jignitoare la adresa mea.
    P.P.S. Oana, nu mă cunoști și nici nu îți doresc să ajungi să mă cunoști.

    Răspunde
  • Intru clarificare:
    Pana la Mihailesti nu s-a stiut in Romania de ce-i in stare azotatul de amoniu in cantitati mari……[Leo]

    Răspunde
  • Auraş, domnul Hurlup este şeful Postului de poliție Mihailesti la acea dată! Din păcate pentru adevăr, domnul Radu ştie exact ce vorbeşte! Însă aşa cum politic s-a decis ca groapa aceea să fie astupată de îndată, având resturi umane în ea, că de, Mitrea dorea să arate cât de eficient este el ca ministru al transporturilor, s-a decis şi ca Hurlup să fie declarat erou şi nu probabil altceva! Pompierii morți sunt o consecință şi a incompetenței unor colegi de minister! Acesta este, respectând proporțiile, un dosar gen „revoluția 1989”, când o parte din „eroi” s-au dovedit ulterior de fapt că au fost nişte incompetenți, sau mai grav, criminali!

    Răspunde
  • Hurlup era șeful Postului de poliție Mihăilești, fiind agent de poliție la acea vreme.
    Acum este comisar șef de poliție în cadrul Serviciului de Investigații Criminale al IPJ Buzău.

    Pe de altă parte, dacă ar fi explodat 20 de tone de nitrat de amoniu la Mihăilești altele ar fi fost pagubele, dar și pierderile de vieți omenești. Întreabă un specialist chimist Auraș.
    Guvernarea PSD de la acea vreme a dorit mușamalizarea urgentă a cazului, motiv pentru care cercetarea la fața locului nu s-a făcut cu respectarea procedurilor și normelor legale. Multe întrebări au rămas fără răspunsuri. Au fost interese politice și economice, iar unii au avut de profitat.
    În plus, în acea noapte, nu a existat niciun echipaj de poliție rutieră pe DN2-E85, echiaj care ar fi putut evalua altfel situația, iar asta „grație” actului managerial al comisarului șef Florescu, șeful Serviciului Rutier Buzău, la vremea respectivă, pensionar acum.

    P.S. Auraș ar trebui să soliciți celor de la ISU Buzău să ți se spună câte persoane au fost încadrate direct în această instituție ca urmare a exploziei de la Mihăilești. De asemenea ar trebui să soliciți și câte dintre acestea mai lucrează la ISU Buzău. O să fii surprins în ambele cazuri.

    Răspunde
    • Eu n-am stiut asta ca acel camion a stat 5 ore inainte de a exploda. Si nici ca localnicii ar fi venit la furat îngrășământ.

      Răspunde
  • Doar nu credeai că a explodat imediat ce a ieșit de pe partea carosabilă?
    Șoferul a pierdut controlul direcției, posibil să fi ațipit la volan, iar tirul s-a răsturnat într-o parte în șanțul de pe marginea drumului. În urma impactului cu solul, rezervorul de carburant lateral s-a fisurat, iar motorina s-a scurs încet sub încărcătură și astfel s-a ajuns la explozie.
    Poate că nu ar strica redeschiderea acestui dosar.

    Răspunde
  • Localnicii veniseră să dea „o mână de ajutor”…

    Răspunde
  • @Leo chimistu’, greșit dom’le. Se știa ce poate să facă azotatul de amoniu.
    Orice chimist știe acest lucru. Oare știe și d-na Carmen Ichim, că doar a fost profesoară de chimie?
    În anul 1970 a avut loc un incendiu pe o navă care transporta pe Dunăre 4.000 kg de azotat de amoniu. Datorită unor oameni pregătiți și devotați țării catastrofa a fost evitată.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.