Cărți care îți vor schimba viața

Lectura este un mod simplu de stimulare a creativității, de îmbunătățire a vocabularului și totodată o metodă excelentă de a afla lucruri noi.

Cel mai la îndemână mod de a descoperi informații cu privire la un anumit domeniu se află în cărți. Deși în prezent acestea nu mai sunt la fel de căutate, versiunile în format digital au încă trecere la public. De asemenea, cărțile audio sunt și ele apreciate din mai multe considerente. Indiferent de felul în care este consumată informația din cărți, acestea ascund secrete utile unei vieți mai bune. Iată câteva exemple care îți vor schimba percepția asupra vieții.

Sapiens. Scurtă istorie a omenirii

Cartea lui Yuval a prins foarte bine la public, fiind o lectură utilă din mai multe considerente. Însă nu este greu de înțes cum a reușit o astfel de carte să devină un bestseller într-un timp atât de scurt.

Pe scurt, în paginile acestei cărți aflăm felul în care noi am devenit rasa „superioară”. Totodată, aici aflăm ce s-a întâmplat de acum 100.000 de ani de când planeta era populată de cel puțin șase specii de oameni și unde au ajuns aceștia.

Cartea ne relatează cum cimpanzeii sunt înrudiți cu oamenii, cum s-a dezvoltat creierul uman, cât de importante sunt poveștile când vine vorba de apropierea oamenilor și ce anvergură a luat capitalismul. Pe scurt, o lectură care ne dă mult de gândit.

Arta strategiei

Luarea deciziilor este un factor important în viață. Tot ce facem în viața de zi cu zi are legătură cu o anumită decizie. Unora le place să compare luarea deciziilor cu efectul fluturelui.

Aceasta este o teorie care reprezintă felul în care un incident mic are un impact semnificativ asupra vieții oamenilor. În această carte putem citi multe detalii interesante despre cum să anticipăm următoarea mișcare a adversarului. Acest lucru este important atât când luăm parte la activități care ne stimulează mintea (ca șahul, jocurile de cărți sau domino), dar și în viața de zi cu zi. Studiile de caz prezentate ne ajută să vedem lumea dintr-o altă perspectivă și ne îmbunătățesc viața considerabil.

Alchimistul

O altă lectură recomandată tuturor celor care doresc să trăiască o aventură este opera marelui scriitor Paolo Coelhio.

Aceasta este cea de-a doua carte a autorului și abordează un subiect interesant. Mai precis, este vorba despre un cioban care pornește în căutarea unei comori. Neașteptat este faptul că acest personaj are parte de o experiență pe cinste, iar el ajunge să descopere lucruri mult mai mărețe decât și-ar fi imaginat.

Santiago ne învață cum să ne ascultăm inima și să înțelegem oportunitățile pe care le primim în viață și mai presus de toate, să fim atenți la semnele care vin din partea destinului. Nu în ultimul rând, această carte ne încurajează să ne urmăm visele.

Puterea prezentului

În ultima vreme cărțile de dezvoltare personală au început să fie din ce în ce mai căutate. Acest lucru nu este deloc surprinzător, având în vedere câte povețe și lucruri interesante se găsesc în spatele acestor pagini.

Puterea prezentului este un ghid de iluminare spirituală care îi poartă pe cititori într-o experiență ce are ca scop aprofundarea celui mai important dușman al omului, mintea umană. Mai mult, cartea dorește să le dovedească faptul că o viață lipsită de durere nu este imposibilă. Cel mai important factor de luat în considerare este traiul în prezent.

Călătoria este una spirituală, iar de-a lungul acesteia scriitorul le arată cititorilor cum este posibil să se conecteze cu propria ființă. O carte excelentă care a fost tradusă în peste 30 de limbi străine și a vândut 2 milioane de exemplare la nivel mondial.

Dimineața miraculoasă

Fiecare dintre noi este conștient de importanța unei rutine de dimineață. Ei bine, Dimineața miraculoasă vrea să ne arate cum putem lăsa o viață monotonă în urmă pentru a ne depăși condiția.

Toate aceste lucruri se realizează pe baza unei rutine de dimineață bine puse la punct. Cele mai importante elemente pe care trebuie să le avem în vedere pentru o „viață nouă” sunt energia, motivația și concentrarea.

Avem posibilitatea de a realiza tot ce ne propunem, ba chiar mai repede de cât ne-am fi gândit. Cum se poate face acest lucru? Prin intermediul gândirii noastre. Persoanele care au citit deja această carte mărturisesc că ei au aflat ce trebuie să facă pentru a se trezi în fiecare dimineață cu un țel și motivație pentru a-l îndeplini.

În concluzie, acestea sunt câteva cărți interesante care îți pot schimba viața sau cel puțin pot îmbunătăți anumite aspecte ale acesteia. De multe ori suntem atât de obișnuiți cu rutina încât nici nu ne gândim la o schimbare de atitudine. Însă acesta este singurul mod în care putem să avem parte de o îmbunătățire a vieții.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.