Câteva mii de buzoieni au venit pe Calea Eroilor pt. a vedea parada
Câteva mii de buzoieni au venit azi pe Calea Eroilor pentru a asista la parada de 1 decembrie.
A durat mai puțin față de anii precedenți, întrucât prefectul Carmen Ichim a luat decizia de a elimina aproape complet factorul politic.
N-au mai existat discursuri ale mai marilor orașului și județului și nici depuneri de coroane ale oficialităților, instituțiilor și partidelor.
Au defilat în jur de 500 de militari, polițiști, pompieri, jandarmi și elevi de la Boboc, după care s-au prezentat tehnica de luptă și autospecialele de intervenție ale fiecărei arme în parte – vezi mai jos galeria foto.
Secvențe în direct de la Buzău au fost transmise de TVR 1 (alături de imagini de la parada din București și de la Alba Iulia).
La finalul paradei, câteva sute de buzoieni s-au îndreptat către obeliscul din Crâng la fasolea cu cioalan și spectacolul oferite de CJ Buzău.
Buzoienii sunt invitați, tot azi, de la ora 16.00 în Piața Dacia la un spectacol oferit de Primăria Buzău, prilej cu care se va aprinde iluminatul festiv din Buzău. De la ora 17.00 la CJ Buzău și Muzeul Județean se vor porni tunelurile de lumini și iluminatul festil al clădirilor celor două instituții.
Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.