Ce explicații a dat șoferul care a produs accidentul de azi din centru: „Nu e vina mea”

Foto Adevărul

Două femei, de 18 și 57 de ani, au fost lovite azi în timp ce așteptau la semafor să traverseze Bd. Unirii dinspre arteziană înspre Banca Unicredit (fostă Țiriac).

Mașina din fotografie, ce rula dinspre Primărie înspre intersecție, a fost scăpată de sub control și le-a acroșat pe femeile aflate pe scuar.

Șoferul autoturismului VW Golf susține că vina i-ar aparține de fapt unui alt șofer.

„Eu rulam pe banda dinspre trotuar. Numai ca la un moment dat, cineva care mergea pe banda a doua, a virat brusc dreapta pentru a depăși pe prima bandă. Practic, mi-a tăiat calea. Ca să evit impactul am fost nevoit să trag și eu brusc dreapta de volan. M-am suit pe bordură, am și frânat, apoi m-am suit pe scuar. Le-am lovit pe cele două femei, dar eu nu am văzut nimic pentru că s-a declanșat air-bagul. N-am apucat să văd numărul celui care mi-a tăiat calea, nici ce marcă era mașina. Țin minte doar că avea culoarea gri metalizat”, a povestit jurnaliștilor șoferul de 28 de ani.

Din fericire, cele două victime, n-au fost lovite rău. După câteva ore în care au fost tratate și investigate la UPU, amândouă au fost externate.

Varianta prezentată de șofer nu poate fi confirmată ori infirmată întrucât zona nu se află sub incidența niciunei camere de supraveghere.


Incident repetat

Nu este primul incident de acest fel. În urmă cu aproximativ trei ani o femeie și copilul său au fost loviți de un SUV care s-a tamponat în aceeași intersecție cu o ambulanță.

Diferența e că atunci femeia și copilul se aflau pe scuarul de la mijlocul Bd. Unirii.

Noima după aceste incidente ar fi aceea că pietonii nu trebuie să fie atenți doar când pășesc pe carosabil ori trecerea de pietoni, ci și atunci când se află pe trotuar.

Citește și articolul: Ce înseamnă concurența! Iată ce decizie a luat Vali „Cauciuc” după ce autobuzele Trans-Bus au intrat la Vadu Pașii!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

5 comentarii la „Ce explicații a dat șoferul care a produs accidentul de azi din centru: „Nu e vina mea”

  • Dacă ar fi așa, n-ar fi sunat cineva? Mă gândesc că zona este foarte circulată și ar fi văzut vreun trecător ce s-a întâmplat! Oricum bine că n-a fost mai grav!

    Răspunde
  • Nu prea cred povestea, oricum ar fi e vinovat complet, daca el a preferat sa se urce pe niste oameni ca sa nu isi zgarie rabla, e clar ca nu are ce cauta la volan.
    dar primaria ar fi bine sa puna stalpisori care sa impiedice intrarea masinilor pe scuar, pe trotuar, etc… astfel incat astfel de accidente sa devina imposibile indiferent din ce motiv ajung sa isi dorasca sa intre pe spatii cu pietoni.
    Peste drum de Unicredit, la sala aia de jocuri de pe Balcescu pe trotuar de la Starea Civila pana la Cazino fac curse idiotii cu masini printre popicele pietoni si nimeni nu face nimic sa ii opreasca… politia se face ca nu vede, primaria la fel… asteapta probabil sa moara oameni acolo ca sa faca si ei ceva, desi probabil nici atunci nu fac ceva, mai ales daca vinovatul e om de partid, vezi cazul de la scoala 1 tot acolo in zona.

    Răspunde
  • Am fost de fata la incident.
    Acest animal cu chip de om a vrut sa intre pe bretea, era primul la semafor si nu i-a taiat nimeni calea, asta cu taiatul calea este o inventie.
    El a vrut sa intre pe bretea dar s-a trezit prea tarziu si ca sa nu isi zgarie pretioasa masina in stalp a preferat sa intre printre cei 2 stalpi, direct in oameni.
    Cand s-a dat jos din masina credeti ca s-a dus mai intai sa vada ce fac victimele? Raspunsul este NU, acest animal mai intai si-a verificat masina in fata ca sa vada cam ce avarii are si apoi a inceput sa tipe ca unde e ala de i-a taiat calea.
    Ar fi interesant sa fie camere in intersectie si sa i se probeze declaratia mincinoasa.
    Acest individ nu merita sa detina permis de conducere, daca era cineva cu un copil mic accidentul se solda cu deces.

    Răspunde
  • Toate intersectiile ar trebui sa aibe camere de luat vederi, care ar putea constitui proba in cazul unor asemenea accidente.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.