Ce greșeală mare a făcut șoferița
Prin parbriz. Așa a fost scoasă șoferița din Buzău după impactul violent cu tirul:
O neatenție care putea s-o coste viața
Șoferița de 56 de ani din Buzău, venea dinspre Boboc. La intersecția cu E85 a virat stânga (către orașul Buzău) fără a se asigura corespunzător:
Autoturismul șoferiței a fost izbit violent de tirul care rula regulamentar către orașul Buzău dinspre Rm. Sărat.
Femeia, rănită, a fost scoasă prin parbriz de martori și localnici. Prin zonă au trecut întâmplător niște pompieri în civil, care au oprit și au dat o mână de ajutor.
Ulterior la fața locului au ajuns echipajele de la Buzău, iar șoferița a fost preluată de ambulanță, stabilizată și transportată la UPU Buzău.
Din fericire, acestea sunt cam ultimele accidente de pe E85. Până la finalul anului, firmele lui Umbrărescu vor termina autostrada Buzău – Focșani, iar traficul pe E85 se va reduce de la anul cu aproximativ 75%. Pe E85 se va mai desfășura doar traficul local (Poșta Câlnău, Zărnești, Racovițeni etc.). Mult mai puține mașini va însemna și mult mai puține accidente.
Citește și:
Va fi redus traficul pe E 85, pana ce vor fi introduse taxe pe autostrada! Apoi se revine la …normal
Taxa o să fie doar pentru tine și alții ca tine!
Suntem în centrul comunei Poșta Câlnău,cu ce viteză circula tirul de a izbit violent, în locul acela existând și trecere de pietoni?
Dorule, nu te înrola în armata proștilor! Accidentul a fost generat de nerespectarea indicatorului STOP de către domnișoara de 56 de ani. Restul sunt discuții inutile!
Doar cei din ,,armata” aceea, unde tu ai grad măricel ,cred că dețin adevărul absolut și discuțiile sunt inutile. Respectând cât mai bine regulile de circulație vom reuși să evităm și astfel de imprudenți, protejându-ne în primul rând pe noi înșine! În altă ordine de idei: de unde știi că e domnișoară?
Când să faci stânga, acolo, dacă se circulă pe E85 cu viteze mult peste limita legală, pe două benzi, când acolo este doar una.
Acolo chiar și acel acostament considerat banda a doua dispare și lasă pe cei care vor să facă stânga să iasă mai mult în intersecție.
Mă tem că, în cazul de față, tu te înrolezi…
Așteptăm instalarea camerelor de viteza . Se circulă constant cu 80km/h ,in localitate ,intersecție cu doua drumuri secundare și trecere de pietoni.
Toti nebunii si inconstientii iau permisul. Kamikaze pe roti
Tereaca, unde e stirea cu motopartistu care a facut poc? Ori te-a rugat familia indurerata sa nu-l mai pastrezi de exemplu de prostie pe site?