Ce s-a întâmplat în sala de judecată

Reporterul buzoienii.ro a fost ieri în sala de judecată la cel mai important termen al procesului, cel în care s-au audiat martorii și inculpatul.

Cosmin Dan, în boxa acuzaților

Pentru a fi corecți, trebuie să scriem și despre două lucruri bune povestite de martorii din „casa groazei” referitoare la Cosmin Dan.

1 „Eram trei inși în baie (nr. Antonio, Anisia Dinu și Radu Clonț) Fumul era tot mai dens riscam să ne sufocăm. Poate am fi murit acolo. Cosmin Dan ne-a salvat. El a reușit să deschidă ușa de la intrare și apoi ne-a dat și nouă drumul din baie”, au povestit cei trei martori în fața judecătoarei.

2 „Cosmin Dan a vrut s-o salveze pe Valentina. După ce am ieșit din apartament și am coborât pe scări un etaj, el s-a întors după ea. A vrut să intre în casă dar fumul era puternic. Chiar un vecin care a ieșit din casă i-a spus să nu intre că altfel o să moară înăuntru”, au spus, din nou, martorii.

Sunt singurele lucruri bune care se pot spune în această speță groaznică despre Cosmin Dan. Nu se știe însă dacă și cât îl vor ajuta la pronunțarea sentinței. Căci, vorba judecătoarei, „voi trăiți, poate o să vă căsătoriți, o să aveți copii, dar Valentina e moartă!”.

În fața judecătoarei, în debutul procesului, Cosmin Dan a spus următoarele. Părea că are lacrimi în ochi, dar doar judecătoarea și grefiera îl priveau din față.

„Îmi cer scuze familiei Valentinei și familiei mele pentru ce am făcut. N-am vrut să o omor. Eram și băut, și drogat, am vrut doar s-o sperii pe Valentina. Nu știu dacă voi putea, dar aș vrea să ajut toată viața mea pe familia Valentinei”, a spus Cosmin Dan.

Mama Valentinei a avut însă o reacție violentă la intrarea în sală, când l-a văzut pe Cosmin Dan: „Nenorocitule! Mi-ai omorât fata. M-ai lăsat singură”. Femeia a izbucnit în lacrimi și a fost potolită de familie și judecătoare. La un moment dat, Milica Dodan, când un martor povestea cum a murit fata ei, a ieșit în lacrimi afară din sală: „Nu mai pot să ascult”.

După ședința de ieri, în care au fost audiați martorii, nu va mai dura mult și se va pronunța sentința. De notat că procurorul a cerut schimbarea încadrării în „omor cu cruzime și premeditare”. Judecătoarea a dat de înțeles că ar fi propus la rându-i acest lucru.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

13 comentarii la „Ce s-a întâmplat în sala de judecată

  • Clar că nu a avut intenția să i suprime viața . Sunt și alte probe că acest băiat nu a avut intenția să o omoare . Este clar că a fost un accident .

    Răspunde
  • Dragosele, lasati campania de vrajeli, ca nu il transformati in ingeras pe criminal.
    Este un CRIMINAL, PUNCT.
    Ar trebui introdusa pedeapsa cu moartea pentru astfel de cazuri, cu un singur amendament: criminalul dovedit sa fie omorat EXACT CU ACEEASI METODA CU CARE A OMORAT LA RANDUL LUI.
    Abia atunci va fi dreptate ! …. meltenilor, Dragoselilor si alti Danisori…

    Răspunde
  • Dragos, despre ce accident vorbesti cand el si-a trimis prietenii sa aduca benzina?tu te auzi ce spui? Probabil ca nu ai copii sa iti poti imagina cum ar fi ca acest Cosmin Dan sa iti omoare copilul. Drogurile si bautura nu sunt o scuza, nu te pune nimeni sa te droghezi sa nu mai stii de tine. Sa plateasca pt ucidere cu cruzime, pt ca asta a facut, pana a murit fata aceea a trecut prin chinuri

    Răspunde
  • Accident ca ce, sticla goala a dat o fuga la peco, s-a umplut SINGURA, tot dintr-un accident s-a impastiat SINGURA prin apartament, iar prietena ei BRICHETA a vrut sa o ridice, dar s-a impiedicat si a produs o scanteie.
    NU Dragos, singurul accident a fost faptul ca acest individ a fost nascut si apoi crescut, dar nu in ultimul rand, un accident este si sistemul judiciar. Nu merita inchisoare cu suspendare, merita 3 pedepse cu executare de cate 100 de ani fiecare, sa nu mai iasa nici dupa 50 ani de buna purtare.
    Dragos, incearca tu sa explici unui copil de 6 ani cu care te plimbi pe bulevard de ce acel apartament este plin de funingine ….

    Răspunde
  • Cea mai buna lege este dinte pentru dinte moarte pentru moarte.Legea lui Vlad Dracula sau a lui Țepeș. Trași in țeapă sau pusi la zid si inpuscati ca pe Sotii Ceaușescu.
    Si atunci nu sar mai intampla atatea nelegiuiri pe lumea asta.

    Răspunde
  • Din comentariile voastre sadice observ ca mai criminali sunteți voi :))))) mai vedeți-vă de mâncarea după aragaz și numai va interesați atât de băiat bai neauzitilor

    Răspunde
  • Dragi cititori, deci e clar, e de-al lor sau din familie. Ignorati-l.
    Dragosele, poate din intamplare toarna unul benzina si pe tine, iar altul, tot din intamplare, cade cu bricheta pe tine. Atunci sa te vad, ingeras :)))

    Răspunde
  • Eu ma intreb, aia care viseaza trageri in teapa nu se gandesc oare ca familia merita niste compensatii? Mai ales daca ar fi fost cazul in care victima avea un copil (la acest caz norocul a fost a nu aiba).
    Ori daca tragi in teapa faptuitorul compensatii de la cine sa primeasca?
    Mai ales ca vorbim de un tanar la inceput de viata care n-are nimic, deci familia victimei ramane si fara ruda in viata si cu buzunarul gol, sau ma rau, cu datorii cauzate de inmormantare (ca asta costa, sar ca hienele pe tine toti cand iti moare cineva, si morga, si primaria, si biserica sa isi i-a „dreptul”, sa profite de necazul omului ca sa faca bani multi)
    Nu considerati ca e mai bine sa fie trimis la munca sa produca bani pentru a compensa familia?

    E greu de crezut ca intentia a fost de omor, ci mai degraba intentia a fost de bravura si de a speria fata ca sa il lase in pace si sa nu il mai hartuiasca si sa nu se mai bage in viata lui, dar situatia a degenerat din prostie si s-a intamplat ce s-a intamplat.

    E pacat ca intreg conceptul de justie (care e despre a repara situatia, de a recupera prejudiciul si a reeduca persoanele) a fost transformat intr-o gluma de unii politicieni dornici de a pune mana pe ciolan si putere absoluta si au radicalizat populatia la un extremism mama cu nazismul ca sa reuseasca asta. Da, ma refer la cei ce au pornit miscarea extremista rezist si au facut partidul „salvator” care si-au batut joc de populatie si au radicalizat populatia, au incitat la ura fata de oameni si la dorinta oamenilor de a elimina oameni cum a facut si partidul nazist acum 100 de ani.

    Răspunde
  • Dle „Justitie”, ce ati debitat mai sus ?! Ca fata il teroriza pe baiat ???? Deci cine a venit la cine cu benzina si bricheta tocmai de la Bucuresti ???!!!
    Se vede profilul dvs, dupa problema cu #rezist: pensionar neo-comunist, asa ca te vad cum scrii, cat de cat elaborat….
    Stai in continuare pe Antena3, esti din generatia aia…inteligenta.

    Răspunde
  • Cred ca justitia a strans destule probe pentru a il condamna pe acest individ sadic la maximum de pedeapsa:INCHISOARE PE VIATA! Desi cred ca ceea ce merita ar fi pedeapsa cu moartea! …….Degeneratilor de teapa acestui individ trebuie sa le fie exemplu. Nu pot exista ‘scuze’ si nu pot fi acceptate sub nici un motiv! PUSCARIE PE VIATA! Nu ar trebui sa fie uitati si iertati nici complicii – materiali si morali – ai acestui individ.

    Răspunde
  • Observ pe aici numai indivizi cu aceeași expresie : închisoarea pe viața :)) ce era dacă voi erați judecători ? Judecați după ce auzeati peste gard la vecinu. ceva de genu nu ? Bai oameni buni e timpu sa va treziți din prostia asta in care dormiți deja atingeți penibilul , majoritatea care sunteți in somaje care sunteți vai de Steaua voastră nu aveți ocupație și dați comentarii aici de dimineața pana seara , vorbiți deparca voi ați fost acolo și știți ce s a întâmplat , ați atins penibilul , sunteți sub orice critica. Suntem in 2019, exista un judecător care judeca corect nu după ceea ce Spune-ți voi, judeca după probe . Vai și amar de capul vostru

    Răspunde
  • Doamne câta prostie … ma întreb cum de va mai tine pământul ? Se judeca după probe , nu după părerea voastră !

    Răspunde
  • Da, exact dupa probe: un dement a dat cu benzina pe o femeie si apoi i-a dat foc. Probele au fost clare. Acum incearca sa spuna ca de fapt benzina era acolo ca sa mearga frigiderul cu ea si din greseala s-a aprins si o bricheta pe acolo. Ce dreak….
    Restul e cancan, meltenilor (ca se vede clar provenienta voastra). Pam-pam.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.