Ce soluții avem pentru încălzire economică în 2024 ?
În contextul în care gazul nu mai este o soluție viabilă, specialiștii conturează noul portret al încălzirii longevive și economice:
1) Încălzirea care poate fi conectată la resurse inepuizabile (eoliene, panouri fotovoltaice)
2) Longevitate mare (durată de viață și garanție mare) și
3) Consum mai mic decât alternativele prezente (gaz, lemne).
În plus soluțiile noi de încălzire trebuie să permită control de pe telefon, la distanță, pentru confort și economie, automatizarea superioară, chiar inteligentă, fiind o condiție obligatorie.
Se remarcă astfel sistemele electrice, adică sistemele de încălzire care folosesc energia electrică însă nu toate sunt bune, deoarece o a 3-a condiție pentru consum mic este aceea de a avea inerție termică (mai exact, corpul de încălzire să înmagazineze căldura și să o transmită treptat.
Astfel, din sistemele de încălzire electrice, care se pot conecta la panouri fotovoltaice, doar cele subliniate, sunt cele care dețin capacitatea de inerție termică:
- Centrala electrică cu radiatoare
- Plasme cu infraroșu
- Centrala electrică cu agent termic în pardoseală
- Pompe de caldură cu agent termic în pardoseală
- Încălzire electrică în pardoselă (cabluri încălzitoare în șapă)
- Radiatoare cu roca vulcanica
Dintre sistemele subliniate cu roșu, ultimele 2 întrunesc cele 4 criterii de eficiență economică investiție/consum/mentenanță/înlocuire:
- Fără riscuri
- Fără costuri întreținere
- Durată de viață si garanție mare (pentru a nu fi nevoie în următorii 10 ani să dublezi investiția)
- Consum sub nivel gaz
Mai jos, explicațiile detaliate:
Sistemele care însumează cât mai multe dintre criteriile de mai sus, asigură cele mai mici consumuri de încălzire dintre toate sistemele de încălzire.
Centralele termice cu radiatoare indiferent de tipul de alimentare (gaz, electric, peleți) devin istorie, deoarece nu îndeplinesc niciunul dintre cele 4 aspecte de mai sus, radiatoarele neavând inerție termică mare, automatizare cu funcții speciale și eficiență termică ridicată.
Astfel, în momentul acesta, cu noul val de prețuri și strategii energetice, se evidențiază 5 variante mai economice decât gazul, în cadrul sistemelor de încălzire, variante care permit economisirea pe termen lung:
Încălzirea în pardoseală cu agent termic (apă în țevi montate în pardoseală) cu centrală termică (gaz și peleti): acestea au consumul mai mic decât al radiatoarelor cu același tip de centrală, datorită inerției termice a pardoselii, însă nu dețin automatizarea superioară ca funcție și nu se pot racorda la o sursă regenerabilă, care să vă permită scăderea sumelor plătite pe consum (panouri fotovoltaice). În plus în maxim 7 ani dublați investiția (durată de viață mică).
Încălzirea în pardoseală cu agent termic (apă în țevi montate în pardoseală) cu centrală termică (electrică): acestea au consumul mai mic decât al radiatoarelor cu același tip de centrala, datorită inerției termice a pardoselii. Nu dețin automatizarea superioară ca funcție. Funcționând pe sistemul de centrală, (consum 8 ore/zi) este mai scumpă în consum decât sistemele electrice care au consum de numai 2-4 ore/zi. (încălzirea electrică în pardoseală sau radiatoarele cu rocă vulcanică). În plus, în maxim 7 ani dublați investiția (durata de viață mică).
Sistemele de încălzire electrică în pardoseală: devin vedetele, deoarece îndeplinesc toate cele 4 condiții de mai sus, inclusiv automatizarea inteligentă în cazul brandurilor de calitate (AMASS Danemarca).
Nu se expun la pericole precum inundații și explozii
Au durata de viață cea mai mare
Au un consum de numai 2-4 ore /zi, în funcție de calitatea și corectitudinea execuției izolării termice a casei. Pentru o casă de 100 mp, izolată termic, media de consum este de 700-800 kwh/lună iarna (sistemele AMASS) ceea ce duce la o sumă de 560 ron – 650 ron cheltuiți/medie lună iarna (conform preț la zi Hidroelectrica 0,7-0,8 ron/kwh).
Se poate face conectarea pe panouri fotovoltaice cu o putere cu 30% mai mica, diminuând astfel și investiția în achiziția acestora. Conectat la panouri fotovoltaice, sistemul devine cel mai ieftin în consum pe termen lung, fiind și cel mai longeviv de pe piață. (40-80 de ani functie de brand)
Încălzire în pardoseală cu agent termic cu alimentare pe pompe de caldură:
Consumul mai mic cu 20% decât la sistemele de la punctul 3 (economie de 200 ron /lună iarnă, adică sub 600 euro/an, deci sub 6000 eur /10 ani.
Au un preț de investiție foarte mare, diferența între prețul de investiție cu al 3-lea plasat ca și consum (încălzirea electrică în pardoseală fară panouri fotovoltaice) face ca peste 15 ani sa vă bucurați de economia de consum plătită în avans în investiția cu 9-10.000 euro mai scumpă, însă, durata de viață a unei pompe de caldură este de aproximativ 15 ani.
Necesită costuri de mentenanță periodică (cel puțin o dată pe an), ceea ce o face și mai costisitoare.
Apar și riscurile de inundație . Pentru a fi în cunosțință de cauză, cereți prețurile de investiție și consumul estimat, faceți matematic diferența și vedeți amortizarea în multiplu de 6 luni (6 luni de încălzire reprezintă 1 an calendaristic). Cu cât ați plăti pentru un sistem de pompe de căldură, puteți achiziționa una din soluțiile de la punctul 3 sau 5 la care adăugați și panourile fotovoltaice. Soluția cu pompe de căldură, sub temperatura de -5 grade C (exterior), scade semnificativ economia pompei de căldură (aer-apa) devenind practic, o centrală electrică.
Radiatoare electrice cu rocă vulcanică: soluție utilizată foarte mult în Germania, îndeplinesc cele 4 criterii de economie, inclusiv eficiența termică:
Consum mediu datorită celor 4 criterii de economie îndeplinite, de 3-4 ore /zi, se pot racorda la panouri fotovoltaice și având eficiență de 50% cedare căldură prin radiație în loc de 20%, precum radiatoarele de oțel, aduc beneficii și în cazul puterii instalate scăzute (deci, coboară practic investiția în panouri fotovoltaice). Astfel, pentru o casă de 100 mp izolată termic, media de consum ar fi de 20-25 kwh/zi , 600-650 kwh/lună iarnă ceea ce duce la o sumă de 500-600 ron /medie lună iarnă (conform preț la zi Hidroelectrica 0,7-0,8 ron/kwh). Se poate face conectarea la panouri fotovoltaice cu o putere cu 30% mai mică, diminuând astfel și investiția în achiziția acestora.
Alegeți furnizori de sisteme de încălzire care pot sa vă ofere cifre de consum, nu numai cele de investiții, având în pachet servicii de consultanță privind izolațiile termice și care au echipe proprii de montaj!
Eliminați soluțiile care nu pot fi conectate la resurse regenerabile de energie!
Puteti sa ne spuneti cine si de ce a hotarat ca „gazul nu mai este o soluție viabilă”? Romania are rezerve uriase, vrem si sa exportam. Ne conectam si la alte surse.
Eolienele folosesc generatoare diesel pentru degivrare si pastrarea echilibrului in retea. O turbina are nevoie de 1400 litri de ulei care se schimba cam la 5 ani. Mormane de pale de la turbine eoliene sunt ingropate pentru ca nu pot fi reciclate.
Panourile, bateriile pentru stocare etc, reprezinta si ele o problema. Necesita resurse care nu sunt inepuizabile, dimpotriva. Si metode de productie/reciclare mult mai poluante ori foarte costisitoare. In SUA, o baterie de masina a ajuns sa coste aproape 20.000 de dolari cand o schimbi imediat dupa iesirea din garantie, incep sa includa „taxa de reciclare”.
Lucrurile, de fapt, sunt foarte simple: pentru aflarea celei mai ieftine soluții de încălzire, este suficient a se afla prețul unui kWh de energie din toate sursele de încălzire disponibile și așa afli care este cea mai „economică”.
Conform cărții de fizica de clasa a 7-a (parca) o clădire are nevoie de o anumită cantitate de energie pentru a atinge nivelul de confort dorit de locatari, mai departe, din ce și cum este obținută acea cantitate de energie, că-i din lemn din pădure pe baza de soba de cărămidă a bunicii, din gaze rusești arse în centrala de apartament, din fotovoltaice la care-s legate calorifere cu rocă vulcanică ori kryptonita de pe planeta Krypton, transportată pe Pamant de însuși Superman, e can can.
Totul se rezuma in primul rand la rezistenta termica a spațiului de încălzit (izolație kakalau) + eficienta conversiei energiei utilizate în căldură, intr-o mai mica măsură, întrucât in acest caz sistemele sunt deja spre maximul randamentului posibil de atins, conform principiilor termodinamice.
Strict in ceea ce privește articolul preluat aici de la un comerciant de sisteme de încălzire „exotice”, omul de rand trebuie să înțeleagă că dacă cel mai ieftin calorifer electric (cu mențiunea că încălzirea electrica in Romania inca nu este viabilă, taman din considerentul de mai sus, respectiv 1kWh obținut din energie electrică încă este mult mai scump decât același 1kWh obținut din gaz, indiferent cat s-a scumpit gazul) are un randament de, sa zicem 98%, iar caloriferul cu kryptonita, adus de Superman de pe planeta Krypton are un randament tot de 98%, nu contează în ce mod și timp eliberează căldura, in definitiv ele tot la același consum de energie vor conduce.
Cine a hotarat ca gazele nu mai sunt viabile? Cei care au pus reclama asta? Cum sa faci incalzire cu rezistente in pardoseala, la care costa curentul de 5 ori mai mult ca gazele, sau pompa de caldura, care costa cat centrala pe gaze plus incalzirea pe un deceniu? Pe cine vor astia sa pacaleasca?
Da. Ceva interesant și de actualitate.
La idm dinamic se gasesc convectoare electrice cu acumulare de caldura Germania de aprox 8-10 ani (si acum pe stoc anumite modele)
Putini au inteles fenomenul!!!