CE ZICEȚI DE ASTA ? R.A.M. AR PUTEA SĂ REALIZEZE INSTALAȚIA INTERIOARĂ CELOR CARE ÎȘI BAGĂ CENTRALĂ!

Ideea îi aparține primarului C-tin Toma și nu este refuzată de conducerea RAM Buzău.

„Noi suntem deschiși oricărei propuneri care ar fi în avantajul societății noastre. Evident, nu ne convine ca buzoienii să se debranșeze. Dar dacă tot o fac, de ce n-am realiza noi lucrarea ? Avem personal calificat, cred că oamenii ar avea mai multă încredere să lucreze direct cu noi, specialiștii noștri le-ar da sfaturi utile. Evident, nu ne vom băga pe partea cu gazele, n-avem autorizație pentru așa ceva. Totuși, eu continuu să susțin că sistemul centralizat rămâne cea mai bună și sigură soluție pentru buzoienii de la bloc. E important să vedem cu ce soluție vor veni cei de la guvern pentru susținerea acestui sector. Ședința ce ar fi trebuit să fie ținută azi de Sevil Shhaideh a fost amânată pentru data de 17 martie” a declarat azi C-tin Tacea, directorul RAM Buzău.

Luna aprilie se anunță extrem de importantă pentru viitorul societății de termoficare din Buzău. La începutul lunii se va afla noul preț al gigacaloriei în condițiile în care Primăria Buzău va reduce de la 200 până la 40 de miliarde suma locată RAM pentru subvenționarea agentului termic către populație. 

Auraș Tereacă

loading...

3 comentarii la „CE ZICEȚI DE ASTA ? R.A.M. AR PUTEA SĂ REALIZEZE INSTALAȚIA INTERIOARĂ CELOR CARE ÎȘI BAGĂ CENTRALĂ!

  • Normal!!! Mafia bolsevica trebuie sa supravietuiasca !!Dar nu inteleg de ce trebuie sa faci reteaua noua in casa cu cei de la r.a.m….???Sant destui meseriasi individuali care lucreaza mult mai ieftin.Iti faci lucrarea cu un astfel de mester si apoi ii chemi pe cei de la gaz sa-si faca partea lor de treaba.Pe noi romanii astea ne nenoroceste…hartiile si hartiutele cu multe stampile pe timbru.Si am facut comparatie de costuri intre mine care mi-am cumparat si montat singur centrala pe lemne si cei de la bloc care efectiv sant rupti la buzunare de mafia centralelor….P.s…nu incerc sa-mi fac publicitate intrucat eu nu montez decat centrale pe lemne neautomatizate sau transform sobele in centrale pe lemne.

    Răspunde
  • Personal sunt și eu de acord cu sistemul de încălzire centralizată ,Dar dacă voi fi obligat să renunț la el ,aș putea să-mi montez un convector ? Eu stau într-o garsonieră și am montat instalația de gaze special ca în cazul în care voi fi nevoit să mă leg ușor la rețeaua de gaze .Dvoastră puteți să-mi montați un convector ,dacă primăria îmi dă cei 3000 de roni promiși ? Sau pentru convectoare nu se dau banii ăștia ?

    Răspunde
  • Dar cine v-a promis dumneavoastra, stimate domnule Adrian, 3000 de lei si pentru ce? Nu v-ati saturat sa tot stati cu mana intinsa, asteptand sa vi se dea? Zeci de mii de familii si-au asigurat confortul necesar pe buzunarul propriu, ba au si contribuit intr-o oarecare masura la bunastarea alorlalti si dumneavoastra vreti sa vi se dea? Nu aveti cum, nu mai locuit la bloc, la oras. Mergeti inapoi la tara, ca poate acolo costurile de intretinere a unei case sunt mult mai mici. In general viata din mediul rural implica costuri mici si suportabile…

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.