Cel mai frumos mesaj al zilei la Buzău
„Vă mulțumesc! Am fost rău, la Terapie Intensivă, dar am scăpat. Mi-ați salvat viața mie și soției mele. Datorită vouă fetița noastră nu a ajuns orfană la 12 ani!”
Mesajul aparține unui buzoian scăpat din ghearele morții și a fost adresat personalului medical din spitalul Rm. Sărat.
„Eu și soția mea suntem printre fericiții care s-au întors acasă. Alții, din păcate, nu au avut această șansă. Vreau pe această cale să aduc prinos de recunoștință personalului medical, de pe ambulanță, din secția Covid a spitalului TBC, din secția ATI a spitalului Râmnicu Sărat, doctorilor, asistentelor și infirmierelor. Prin munca depusă, cu dăruire, ne-au salvat viața mie și soției mele. Datorită vouă un copil de 12 ani nu a ajuns orfan”, a spus buzoianul după ce a ajuns acasă.
„Vă mulțumim din suflet pentru dedicarea cu care lucrați în fiecare zi, ore întregi echipați în acele combinezoane, fără a putea bea o gură de apă, fără a merge la toaletă.
V-am văzut cu ochii mei câte eforturi faceți pentru fiecare în parte. Sunteți dedicați meseriei, îmi scot pălăria în fața dumneavoastră. RESPECT!”, a încheiat buzoianul.
Citește și:
ca se le mulțumești frumos, vaccineaza-te si arata-le certificatul, ca sa fie linistiti ca nu trebuie sa te mai scoată inca o dată din groapă .
respect cadrelor medicale
Când va văd respect cadrelor medicale pentru ce ptr crimele făcute împotriva umanității nu aveți puțină demnitate sa spuneți adevărul…… Rușine criminalilor care au omorât atâția oamenii și care vor mai omorâ sper sa va pedeapsa Dumnezeu pe voi și pe cei ce obligații oamenii la vaccin la semnul fiarei planul lor nu este doar atât de acum va urma adevărata pandemie
ALINUTO se vede ca ai ramas repetenta..Nu cumva te cauta politia si tu nu stii? https://www.politiaromana.ro/ro/persoane-urmarite/raducanu-alina-elena
ALINA ELENA RADUCANU, s-a umflat oxidul de grafen in tine de la undele 5G? Sau ce-ai patit? Vezi ca si 4G e daunator, arunca-ti telefonul pe geam. Si ai grija si la aesenicul si seleniul din masca de protectie. Vezi, sa-i scoti si firul la masca, e de fapt transmitator de unde 5G. Si, inainte de toate, ia-ti pastilele de cap.
Si nu uitati, se moare intre 8 luni si 3 ani.
Mi-a spus mie cineva.
daca erati intr-o tara din vest va lasau acasa, sa muriti…romanii, bulgarii si albanezii nu au dreptul la asistenta medicala.
Pentru băiatul asta bun care tot spune ca ma cauta politia uite ca tot prost ai rămas și sifon și stau aici și scriu în ciuda faptului ca ai pus acel link tu ești un nevorbit și un necunoscut cu siguranță ai făcut și vaccinul repetenta nu am fost never , tu ești puțin frustrat după cum am observat