Cele două mii de cadre didactice l-au luat prin surprindere pe Ciolacu!

Na, belea!

Marcel Ciolacu a venit azi la Buzău, la invitația primarului Toma, pentru a participa la Ziua Eroilor.

Numai că surpriză. În timp ce viitorul prim-ministru aștepta să intre la evenimentul de Ziua Eroilor cele două-trei mii de profesori care au protestat de la ora 10.00 la Prefectură au ajuns pe Calea Eroilor.

Ion Dobre, lider sindicat: „A fost ideea mea. Am auzit că domnul Ciolacu a venit la Buzău la Ziua Eroilor. Nu putea rata un asemenea moment și am decis să mergem acolo la ei”.

Profesorii au început să cânte „Deștepteptă-te române”, iar Ciolacu a așteptat intonarea imnului în fața cadrelor didactice.

„Mincinosule!”, i-a strigat un domn din mulțime, la finalul imnului.

Ciolacu i s-a adresat apoi liderului de sindicat de la Buzău:

„Domnule Dobre, după eveniment, împreună cu șapte colegi, vă invit să discutăm la Prefectură!”

În timpul discursului lui Ciolacu, profesorii au început să sufle în vuvuzele, iar unii dintre ei au strigat demisia. Se pare că oferta de aseară, de 1000 + 1500 de lei, i-a iritat suplimentar pe profesori.

„Vor să ne cumpere cu firimituri ca pe asistații sociali. Nu vom ceda”, a spus Ion Dobre, mai devreme, de la megafon în fața Prefecturii (CLICK pe imaginea de mai jos pentru detalii).

loading...

15 comentarii la „Cele două mii de cadre didactice l-au luat prin surprindere pe Ciolacu!

  • Sigur nu preda limba romana acel domn, altfel stia ca a spune „politician mincinos” este pleonasm, e ca si cum ai spune „apa uda”. Banuiesc acum ca Ciolacu va intra in pamant de rusine si va dubla salariile profesorilor. Glumeam, de ce ar face asta si cum ar putea empatiza cu niste oameni care pana la 40 de ani sunt trecuti prin zeci de examene cand pe el l-a tinut tac’su acasa pana la 40 de ani cand l-a azvarlit in politica…

    Răspunde
  • Problema este alta! Și anume faptul că, Ciolacu, Toma, Neagu, Avramescu, Mocanu și toți ceilalți politruci, nu înțeleg nimic din toată această tevatură! Și asta nu pentru faptul că liderii de sindicat sau profesorii au sau nu au dreptate! Au și ei partea lor de vină și sunt părtași și direct implicați în amestecarea învățământul serios cu cel în bătaie de joc, pentru titluri și diplome, care a permis unor oameni precum Ciolacu să ocupe astfel de funcții în statul român! PUNCT.

    Răspunde
  • Se spunea despre Ceausescu ca era cizmar.Si asta nu este un pacat,fiindca atat il ducea mintea si atat a putut. Din pacate si politicienii de azi sunt doar niste OPINCARi (nici macar cizmari!). Si nu ar fi o rusine,daca macar ar stii sa faca opinci! Dar, ei sunt doar niste clevetitori pe „mosiile politice” ale partidelor. Pana cand comunismul si comunistii,Securitatea si securistii si urmasii lor nu vor fi distrusi pana la ultima fibra,nimic bun nu o sa se intample in Romania.Destepta-te romane!

    Răspunde
  • România este în colaps financiar. Aceste slugi ale occidentalilor nu fac nimic ptr a redresa tara economic. Ei sunt preocupați de bani din PNRR cum să-și împartă contractele ptr firmele de casă. Dar nu spun nimic ca acei banii sunt de fapt un împrumut. Acești bani din PNRR sunt luați cu anumite clauze pe care guvernanți noștri trebuie sa le aplice. cum ar fi sa elimine subvențiile la gaze și curent. Sa elimine pensiile speciale ,să reducă aparatul bugetar, sa reducă inflația etc. Ei nu fac nimic din toate acestea. Dar în schimb investim maxim în industria de armament pentru ai mulțumi pe aliați noștri din NATO. Cand va scădea consumul în România s-a dus dracu economia. Recesiunea este peste tot în Europa ce a fost în 2008 a fost pistol cu apă.

    Răspunde
  • Ce clasa profesorala educata ,avem!Era o zi festiva!Minim de bun simt!Dar ,ori manelisti ori profesori…!Realitatea anilor 2020 si…!

    Răspunde
  • …bunule…dar ce clasă politică educată avem? Aici întâlnim maneliști la propriu!! Iar cu golanii pentru a te face înțeles cât de cât, nu ai altă șansă în afară de aceea de a vorbi pe limba lor! Mergând pe logica ta și poporul român a fost needucat când l-a dat jos pe Ceașcă, deși și el tocmai „dăduse ceva acolo” pentru a-i închide gura, exact cum fac acum dom’Ciuca și dom’Ciolacu!!

    Răspunde
  • Era vorba de moment!15 minute piosenie apoi puteau maimutele sa se manifeste!Clasa politica zero barat,dar istoria e istorie ,eroii sunt eroi!In habarnismul generalizat in societate ,si aici maria sa ,clasa profesorala ,are ENORMA vina,vrei respect cand tu nu respecti?????
    In alta ordine de idei ,de ce vreti bani otova???Sunt licee care ani de zile ,zero absolventi de bac???Pai tu esti profesor sau ce???Sa-ti dau bani?De ce?La fel ca deprofesionalizatii de medici din Buzau care nu stiu decat sa semneze bilete de trimitere catre Bucuresti ,desi iau bani ca aia care muncesc pe rupte!De ce sa ia profii din Pogoanele aceeasi bani ca cei de la Hasdeu???Fiti profesionisti,ce dracu ,daca vreti ceva si nu mai urlati ca nebunii!

    Răspunde
    • Avem cel mai mic IQ din toata Europa, iar la invatamantul profesional nu vrea sa mearga nimeni pentru ca orice semi-retardat se viseaza la birou, iar asta e efectul. Tu daca ai fi la o fabrica de suruburi si ti-ar veni ca materie prima carton, ai putea face suruburi din el? La testele PISA am iesit peste Bulgaria, iar bulgarii au IQ mai mare ca noi in medie, deci e cam invers, se face cam tot ce e posibil, de fapt.

      Răspunde
  • …bunule, de acord cu tine, dar…dacă-i bal, bal să fie!! Păi, onor aleșii de ce-și dau bani cu nemiluita dacă tot nu sunt? Ei ce performanțe au? Apoi, momentele de pioșenie nu se țin cu fanfare, scene, fandoseli, camere de luat vederi, ciuci, ciolaci, tomi și alte de’astea! Momentul de pioșenie îl țin la biserica de la Cuca Măcaii, cu un preot și zece bătrâni uitați de timp! Acela nu era moment de pioșenie, era un circ ieftin pentru imagine electorală, cum este și mia aia de lei!!
    În rest, profesorii au ceea ce au creat! Niște analfabeți cu diplome date de ei, care au fost trimiși de un popor, tot analfabet, la conducerea țării, crezandu-i deștepți, doar pentru că au o diplomă! Aici, de acord cu tine!

    Răspunde
  • Ce poveste, Prințul, Alba ca Zăpada și cei 7 reprezentanți!
    Aș ignora faptul că individul ăla, Dobre, a jignit o categorie de cetățeni, asistații social, asimilându-i cu niște persoane superficiale, care se mulțumesc cu firimituri, probabil că din nevoie, nu din alegere, așa cum probabil crede intelectualul ăla, dar nu prea pot, pentru că cea mai numearoasă subcategorie (peste 3 milioane) dintre asociații social sunt TOȚI MINORII acestei țări, prin alocația primită și prin accesul la celelalte servicii pe care societatea și civilizația le oferă (educație, sănătate, pază, transport gratuite), fără a se baza pe principiul contributivității sau vreunui merit decât cel al simplului fapt că s-au născut și că EXISTĂ.
    Apoi, viitorul pm al României o primește pe această ala ca zapada sa stea la vorbe.

    Răspunde
  • In sfarsit un pdv comun!Asta e greseala guvernantilor!La comun !Nu taticu,ai performanta primesti!Nu ,minim pe economie!Prostie romaneasca ,centralizare!Nu ,taticu’,pe reale,banii de la autoritatile locale(teoretic si acum) ai performanta ,da ,bani maxim ,esti liceu de doi l!Haiei ,salariu de doi lei!Ce misto o fi ,la Patarlagele ,cu zero absolventi de bac,sa iei salariu ca la Hasdeu!Hai rusine ,ca ma enervez!

    Răspunde
    • Pai la Hasdeu iau BAC-ul si fara sa le predai, iar la Patarlagele poti preda oricat si oricum, ca unii tot nu vor pricepe mare lucru. La asta nu te-ai gandit, nu? Crezi ca toti elevii sunt la fel, banuiesc. Aia de la Patarlagele poate au o munca mai grea decat cei de la Hasdeu, poate ca sa faci un elev de la Patarlagele sa ia 4 in loc de 2 sau 3 la BAC e mai greu decat sa faci un elev de la Hasdeu sa ia 10.

      Răspunde
    • Mă tăticu, ești bun să ne explici care ar trebui să fie criteriile alea de performanță în funcție de care să fie și salarizarea? Concret, că de slogane e sătulă toată lumea.
      Dascălii pe care i-ai avut au performat cu tine sau nu?

      Liceul Pătârlagele are elevi care deja sunt studenți, admiși la facultăți de top din Politehnică înainte de a susține examenul de bacalaureat.

      Răspunde
  • Și știi care este distracția acum? Că toți sunt în aceeași oală, și-au dovedit incompetența și analfabetismul și tac mâlc, nu pot promite nimic! Unul că are acum prim ministru, și ministru de resort ( care va fi și după marea împarteală ) , altul că va avea prim ministru și tot ce promite va fi în cârca lui! Închipuiți-vă ce era pe fiecare dintre ei dacă ceilalți erau în vârful bucatelor, cum aveau soluții, puteau mări și la dublu, aveau ei bani, bla, bla, bla….

    Răspunde
  • Nu va mai agitati atata degeaba. Li se va da. Cadrele cu cine vor vota la anul? Nu tot cu PSD ca si pana acum? I-a deranjat cumva ca toti directorii de la crese- gradinite pana la licee si facultati sunt nimiti politic de la partid? Ce ati votat aia aveti. Problema voastra e ca huzurul e pe final..vine recesiunea. Si nu mai e de gluma.Pentru ca nu va mai fi de unde.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.