Cetățean contra specialist. „Avea coroana verde!” VS „aveți studii de silvicultură?”

Polemică pe facebook după tăierea unui copac – cu un trunchi gros – din Parcul Crâng.

Unii cetățeni susțin că arborele din imagine n-ar fi trebuit tăiat.

„Copaci seculari din Crâng sunt tăiați, în loc să fie întăriți, protejați, cum se face în alte țări. Și ne mai mirăm că Pământul ia foc. Acest copac nu era uscat, avea o coroană verde, destul de bogată. Putea fi plombat. În alte țări, am văzut copaci seculari mult mai afectați, păstrați și ocrotiți. Așa, ajungem să îi tăiem pe toți, că toți sunt bătrâni. Și nu este numai părerea mea”, s-a pronunțat un cetățean.

Copacul care a fost tăiat

„În România până acum toată lumea se pricepea la politică, fotbal și medicină. Mai nou se pricepe și la silvicultura. V-aș întreba mai întâi de unde știți că acei arbori sunt seculari? Aveți descrierea parcelară din amenajamentul silvic în vigoare?

Alții, dintre care unii se pretind specialiști în silvicultură (probabil chiar sunt), susțin că acel copac era grav bolnav și că exista riscul de a se prăbuși în capul trecătorilor. Iată replica dată de un specialist, primului cetățean care a comentat.

1. Sunt anumite defecte ale lemnului care nu se văd „la suprafață”, dar în timp, cea mai mică adiere a vântului poate duce la rupere/doborare. Unul dintre ele ar fi gelivura, o crăpătură din cauza gerului. Poate fi închisă, nu se vede. Dacă s-ar prăbuși peste cineva cum ați comenta? Poate ceva de genul: „În toată țara se taie la ras și aici n-au fost în stare să taie arborii care erau un real pericol”.

2. În tot Parcul Crâng sunt acei ulmi uscați, se usucă din cauza unei ciuperci, probabil știți, s-a tot mediatizat. Acea ciupercă este precum pesta porcina, distruge tot în jurul ei și singura modalitate de a scăpa de ea este extragerea tuturor exemplarelor afectate. Să mergeți pe toate aleile din Crâng sau chiar prin tot Crângul să vedeți câți arbori sunt uscați. Ar putea fi un real pericol pentru trecători. Dar „noi” mediatizăm, chemăm presa, punem pe jar autoritățile atunci când silvicultorii fac ce se impune, fără să avem habar sau fără să ne documentam înainte.

3. Ei bine, aș putea spune că în silvicultura este ca în medicină. „Tăierile” despre care se tot vorbește sunt, de fapt, TRATAMENTE. În arborete (nu în copăcete – ați folosit termenul copac), la anumite vârste ale acestuia se impun anumite tratamente, care să asigure continuitatea fondului forestier. Pentru că și pădurea are o vârsta maximă la care poate ajunge. Ei bine, arborii odată ajunși la acea vârstă, prin acele tratamente se extrag acești arbori și se înlocuiesc cu alții tineri. Astfel se evită termenul îndelungat prin care acea pădure ar fi înlocuită de alta tânără în mod natural.

4. Eu sunt convins că într-o pădure administrată de o structură silvică și unde există un amenajament silvic în vigoare s-ar face altceva în afara de ce este prevăzut în acel amenajament silvic. Să înțelegeți, amenajamentul silvic este precum o fișă medicală a unui pacient în care se scrie absolut tot ce este în suprafața respectivă, ce fel de arboret este, vârsta lui, modul de regenerare a acestuia, altitudinea suprafeței, panta ei, ce TRATAMENTE s-au făcut de-a lungul timpului, ce trebuie făcut în continuare, etc. de la nașterea „pacientului” și până când copiii rămân în urma lui.

Am încercat să spun pe larg, silvicultura este mult mai amplă, dacă vă pasionează acest subiect va pot pune cu mare drag la dispoziție un curs de silvicultură sau poate organizăm un simpozion. Precizez ca este un comentariu strict personal, din pasiune pentru silvicultură, fără să reprezint vreo instituție sau structura silvică”.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

3 comentarii la „Cetățean contra specialist. „Avea coroana verde!” VS „aveți studii de silvicultură?”

  • Auras, daca citesti acest comentariu si sunt sigur ca o vei face, poate ne informezi totusi cand primim apa calda la robinet din partea RAM ului! Parca erau niste promisiuni ale domnilor Gubandru si Toma! Ori daca sunt neonorate nu ar mai trebui sa le aducem in discuție!

    Răspunde
  • Dincolo de controverse, asteptam primul articol despre copaci plantati sau despre primul spatiu verde, nu rond cu mulci, creat!

    Răspunde
  • Bine zis nenea Gigi
    Doar ca Auras are alte subiecte.
    Stiu o vorba veche:tai un arbore plantezi 10.
    Cat s-a plantat in mandatul lui Toma si cat s-a taiat?
    Tereaca Media cand faci un articol cu acest subiect?

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.