Cinci dintr-un foc! Cum se va schimba Buzăul!
„Domnule primar, ați făcut câte ceva în Buzău, dar la atragerea de fonduri europene, să nu vă supărați, sunteți zero. În afară de anveloparea câtorva blocuri, dacă s-a făcut și aia, nu s-a reușit niciun proiect de anvergură”.
E o critică la care până acum primarul Toma fie a înghițit în sec, fie a dat un răspuns care n-a mulțumit audiența – chiar dacă era cel mai probabil adevărat.
Ultima dată Toma a fost atacat într-o ședință de consiliu local de C-tin Ionescu.
„Domnule primar, m-am uitat la proiectul ăsta de buget și la investițiile municipalității, dar n-am văzut nimic legat de fondurile europene”, a spus Ionescu.
„Nu e vina noastră. Noi avem proiectele făcute, sunt pregătite pentru a fi depuse, dar nu s-au deschis axele. Ultima dată s-au amânat pentru martie 2019. Când se vor deschide, o să vedeți că le vom depune pe toate buluc și vom fi primii din regiune”, a răspuns – nemulțumitor – Toma.
Iar momentul revanșei primarului și a celor din departamentul Fonduri Europene coordonat de Luminița Colțeanu (vezi foto) pare să fie aproape.
În ședința de Consiliu Local de luni (17 decembrie) pe ordinea de zi vor figura nu mai puțin de cinci proiecte cu fonduri europene (consilierii trebuind să aprobe Studiile de Fezabilitate și Indicatorii Tehnico-Economici).
A) Asfaltare Bd. Unirii, str. Transilvaniei și Aleea Industriilor (cu piste de biciclete)
B) Autobuze electrice, stații încărcare, e-ticketing etc.
C) Sistem inteligent de trafic (camere în intersecții, centru de monitorizare, control semafoare)
D) Reabilitare Piața Dacia – care va deveni un parc (copaci, spații verzi, fântâni arteziene, bănci)
E) Stații automate de închiriere a bicicletelor
Conform informațiilor obținute de reporterul buzoienii.ro se lucrează și la alte proiecte cu fonduri europene (extindere Parcul Tineretului, Park and Ride, modernizare cartier Simileasca etc.).
Primarul Toma susține că Buzăul va atrage în total investiții europene de 33 de milioane de euro.
Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!
Citește și: Toma îi cheamă pe buzoieni să-și spună opinia. „Cum să procedăm aici ?” CLICK AICI
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.
Bravo domnule ! Domnule primar adica….sa nu se sperie reporterul si sa creada ca lui ii sunt adresate urarile…
🙂
Repet pana ma aude cineva: Oradea este cel mai bun exemplu de municipalitate dezvoltata prin atragerea de fonduri europene. In cativa ani , cu seriozitate si ambitie, Buzaul ii poate urma…
Succes !
Despre reabilitarea termica a blocurilor care au depus proiecte ce se mai aude ?
Domnule primar dar autobuzul 6 la berca cand o sa l înfiintati!!
Singura institutie care a accesat fonduri europene este Compania de Apa , poate ii spune ceva asta domnului Primar
PE DEOPARTE ,AU ȘI EI DREPTATEA LOR .CUM NECUM MUNCESC ,CHIAR DACĂ NU SE OMOARĂ ,FAPTUL CĂ VIN LA SERVICIU ÎN FIECARE ZI ȘI TOT E CEVA EU VREAU SĂ LE DORESC TUTUROR UN AN NOU FERICIT CU MULTE REALIZĂRI ȘI ÎMPLINIRI .