„Cinci minute fără Toma. Haideți să ne facem de cap!”
Azi au fost alegeri la PSD Buzău, pe municipiu.
Delegații de prin cartierele Buzăului au venit să aleagă conducerea PSD Buzău (oraș) pentru următorii patru ani.
Gluma serii a făcut-o Romașcanu, după ce Toma și-a terminat mandatul și înainte de a se ține noile alegeri.
„Avem cinci minute fără Toma. Haideți să ne facem de cap!”
Golul de putere a durat mai mult, zece minute, dar s-a terminat cu alegerea în unanimitate a lui Toma și a echipei sale.
După ce l-au votat, pesediștii i-au pus lui Toma un sac greu în spinare. „Să iasă iar primar cu 78%, iar PSD pe municipiu să scoată peste 60%”.
La microfon au ținut discursuri pe lângă Toma, Romașcanu și Neagu.
Surpriza serii a fost însă Romeo Lungu, cu cel mai bun și aplaudat speech, semn că deputăția l-a ajutat să-și ridice mult nivelul:
„Probabil că dvs., cei din sală, nu știți asta. Dar, noi, la Buzău, pe municipiu, avem cea mai puternică organizație din țară. Primar ales cu 78% și consiliu local cu peste 60% n-a mai fost în niciun municipiu din țară. Îl felicit pe primarul Toma, locomotiva, dar și pe dvs., susținătorii lui și ai echipei sale”.
Alegerile în PSD Buzău vor continua și se vor termina săptămâna viitoare cu desemnarea conducerii PSD Buzău la nivel de județ. Rezultatele se (cam) cunosc, Romașcanu va fi noul șef ales al PSD Buzău, cu Toma și Neagu vicepreședinți.
Citește și:
Apreciez faptul că n-au mai inventat un iepure care să dea aparența competiției. Au mers pe principiul: regele a murit, trăiască regele!
Romeo ar trebui să ia aminte la declarațiile lui Diaconescu de la mărețul PNȚ-cd: să facem în așa fel încât să nu luăm mai mult de, parcă 25% (nu mai sunt sigur), ca să nu zică nimeni că am furat alegerile! Și la alegeri nu au trecut pragul electoral. Istoria e simpatică.
…glume de 2 bani pe spinarea bizonului amărât!…
mai votați glumitori d – ăștia?…
Intrebare pentru cititori : unde credeti ca lucreaza majoritatea celor din sala ?
Mihai, bizareria nu este la PSD, ci la PNL! Peneliștii sunt apostolii economiei private, dar ei lucrează la stat! Și unde mai pui că tocmai șăful la PNL este bugetar! Și nu doar cel de la Buzău ci și ăla din capul satului!
Faptul ca toti politicienii „lucreaza” numai la stat nu mai e o noutate. Ceea ce ar trebui sa ne ingrijoreze e faptul ca aproape niciunul nu a muncit o zi in viata lui cu adevarat dar traieste mai bine ca majoritatea populatiei.
GG, este firesc să fie așa. În mediul privat obiectivul principal este maximizarea profitului iar acest deziderat este îndeplinit cel mai simplu prin salarizarea cât se poate de mică a angajaților. Cred că a observat toată lumea cum urlă ambasadele când se pune în discuție majorarea salariului minim pe economie, singura pârghie pe care o mai are statul român în relația cu angajatorii. Angajatorii nu pun un leu în plus la salarii dacă nu sunt forțați și este firesc, face parte din doctrina capitalistă pe care ne-am asumat-o. Statul poate să forțeze indirect firmele private să majoreze salariile doar dacă ridică și el grila de salarizare bugetară. Cu alte cuvinte, grila de salarizare de la stat trage după ea grila de salarizare din privat. Chiar dacă nu pare în regulă din punct de vedere al efortului și pregătirii, asta este realitatea. S-a discutat la un moment dat despre salariul minim unic pe economie în UE. Adică același salariu minim pe economie în toate statele UE. Totul a rămas la nivel de discuții, bașca au răsărit și propagandiști români care să înfiereze ideea și s-a lăsat tăcerea. Presupun că ideea a fost expusă în spațiul public tocmai ca s-o îngroape și nicidecum să fie supusă unei dezbateri reale.