Cine n-a venit la sală n-a pierdut nimic

Dezamăgire pentru buzoienii care au venit la sală, decizie înțeleaptă pentru aceia care au stat acasă.

Gloria a fost învinsă relativ ușor de Vâlcea, diferența de implicare și valoare a oaspetelor fiind evidentă în R2.

Ale noastre: fără încredere, ambiție, dorință, cu teamă de a arunca la poartă. O echipă căzută moral. Din păcate, Blazevici a dezamăgit din nou, cea mai slabă de la noi. A mai și scos-o din echipă (și din formă) pe „Albinuța”, micuța unguroaica jucând bine la finalul anului trecut.

Daria Bucur, se știa, are limitele ei, un transfer de umplutură la Buzău. Și Ilyna, când jocul scârțâie, se precipită și aruncă aiurea la poartă.

De partea cealaltă, De Jonk și Zshocke au făcut diferența, jucătoare pitbull, ale dracu’ pe românește, nu mămăligi ca ale noastre. Ale lor au venit doar cu gândul să câștige, ale noastre la ce-o fi, oricum banii de salariu tot intră pe card. Profesioniste doar la bani…

Daniel Anca a revenit pe banca echipei noastre, cu piciorul într-un dispozitiv medical
O notă bună primesc la meciul ăsta, de la noi, doar băieții din galerie. Ar fi vrut și ei măcar o victorie mai de Doamne ajută campionatul ăsta. N-au primit-o!
Vâlcea s-a bucurat la final, 34-28 (15-14 la pauză), extremele Wolik 10 goluri (!) și Hagman (5 g) fiind cele mai bune marcatoare

După acest insucces Gloria și-a luat adio de la o clasare în primele șase, urmând să lupte cu Minaur și Cisnădie pentru locul 7.

Rămâne de văzut ce jucătoare bune se vor aduce pentru sezonul viitor. Dacă nu se găsesc e posibil ca și antrenorul francez din Champions League să vină degeaba. Pe de altă parte, se pune serios și întrebarea asta, nu mai bine de banii ăștia mulți, băgați pe cardurile unor jucătoare străine, am face în fiecare lună câte o stradă din cartierul Bălcescu ori 23 august, locuri de joacă pentru copiii din Simileasca ori Mihai Viteazu, mici bazine de înot la școli etc. Câte lucruri mai utile nu sunt de făcut…

Citește și:

loading...

3 comentarii la „Cine n-a venit la sală n-a pierdut nimic

  • Mai zi-ne te rog o data bugetul pentru aceste orgolii sportive ale primăriei Buzău,echipa de handbal,cea de fotbal,etc.Sportul de masa nu se face cu bugete supraevaluate către cluburi fără performante.Sportul de masa se face atrăgând peste 50%din populație în activități sportive.Cum faci asta?Selecții în masa la scoli.Se face asta?Nu,copiii sunt îndreptați către cluburi sportive private agreate de conducerile școlilor.Cluburi de dans,de arte martiale ,etc.Cluburi unde activează antrenori fără valoare și care nu scot campioni.Dar încasează.

    Răspunde
  • Domnule reporter, pe cand un articol despre dezastrul din sezonul acesta la handbal cauzat de cel pe care dumneavoastra nu de mult il elogiati cu titlul de „creierul”? Anul trecut in iarna, toata lumea care avea putin habar de handbal a spus clar ca un antrenor ca Anca care nu mai antrenase la seniori si care atentie, nu antrenase nici macar la fete, ci la juniori la baieti, nu avea ce sa caute sa fi fost numit ca principal al unei echipe cu bugetul si aspiratiile Buzaului (echipa care la momentul respectiv era pe locul 2 si nu de mult fusese pe primul loc cu 9 victorii din 9 meciuri). Totusi un singur om s-a ambitionat si si-a asumat el aceasta decizie si mai mult i-a facut si contract pe 2 ani si jumatate fara a-l recomanda absolut nimic pe asa zisul antrenor (care sa ne intelegem, nu are nici o vina ca a acceptat cat timp a gasit fraierii care sa-l oferteze). Cand o sa spuneti lucrurilor pe nume domnule reporter, sezonul in curs a fost ratat total, atat ca si transferuri, cat si ca numirea antrenorului si a staffului, totul a fost un dezastru care a pornit de la cel care a decis destinele clubului, anume domnul Ceausel. De cum a ajuns dansul acolo si ce il recomanda pentru o asemenea pozitie, habar nu am pentru ca nu avea nici cea mai mica experienta in lumea handbalului dar sa lasam asta acum, eu unul chiar astept un articol in care sa spuneti lucrurilor pe nume, sa aratati cu degetul cine e vinovat pentru dezastrul din sezonul actual.

    Răspunde
    • Articolul/articolele au fost deja. Vă reamintesc că am scris și despre necesitatea aducerii domnului Vasile Pavel la conducerea secției de handbal. Dar, la sport, nu prea ai garanții. Sunt numeroase echipe care au dat afară antrenorul/conducătorul de pe 4 că n-a ajuns pe 2, iar ăia de-au venit au dus echipa pe 10. Bistrița, Brăila și Vâlcea n-au și echipe de fotbal, nici de băieți (handbal), dau aproape toți banii la handbal fete, așa că e greu pentru noi să mai ținem pasul. Exemplu: avem noi bani pentru Bazaliu ? Să nu uităm și de ghinionul accidentării și apoi a sarcinii Biancăi Harabagiu.

      Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.