Ciolacu: „Sunt bucuros, mândru și emoționat. Avionul va fi un simbol al Buzăului”

A fost unul dintre buzoienii cei mai emoționați azi, totodată mândru și bucuros.

„Tatăl meu a fost comandor”, a explicat Ciolacu. Montarea avionului a fost o dorință de-a sa, la care primarul Toma, dar și militarii activi ori în rezervă au cuplat.

„Acest avion va fi un simbol al Buzăului. Se spune că sufletul unui oraș se regăsește cel mai bine în simbolurile sale. Simbolurile unesc comunitatea în jurul valorilor comune și dau acel sentiment aparte de mândrie locală.

Fiecare oraș are acel ceva. Care îl reprezintă. La Brașov e Biserica Neagră, la Iași – Palatul Culturii, la Tg. Jiu – operele lui Brâncuși. La Buzău avem deja Palatul Comunal, dar cred că era nevoie și de acest avion. La Buzău s-au format generații de piloți și parașutiști care au scris istorie în aviația militară și au reprezentat Buzăul și România cu cinste și onoare. Acest avion va fi reprezentativ pentru aviatorii și parașutiștii militari, dar și un motiv de mândrie pentru fiecare buzoian”, a spus șeful Camerei Deputaților.

Ciolacu a dezvelit inscripția din dreptul avionului

La final, Ciolacu a ținut să-i mulțumească public primarului pentru că a reușit să pună această idee în practică. Toma a fost emoționat de discursul lui Ciolacu, dar a trebuit să-și revină rapid pentru că a urmat imediat la cuvânt.

A reușit la rându-i un discurs foarte bun, în care a cerut ajutorul lui Ciolacu și al aviatorilor într-un nou proiect important pentru oraș și județ..

Vom reveni.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

5 comentarii la „Ciolacu: „Sunt bucuros, mândru și emoționat. Avionul va fi un simbol al Buzăului”

  • As vrea sa il intreb pe Ciolacu si pe Toma daca sunt mandri de haosul creat astazi nu doar in oras ci se pe centura Buzaului, intrarea si iesirea din oras!comuna Maracineni a fost paralizata!si acum intreb,pt ce?
    Mie personal cand vad atatea gropi,atata mizerie, haos etc acest avion este = si cu 0!!!
    Le bat obrazul acelora care astazi prin ce au facut si-au batut de noi cei care muncim si le platim lor salariile nesimtite!acest avion,putea fi f frumos pus oriunde nu aglomera!
    Este pus chipurile sa mai castige voturi!dar garantat PSD nu va castiga!

    Răspunde
  • Personal nu imi place, nu era cazul si nici locul. Nu suntem Tuzla, unde mai este un avion dar este un sat fara pretentii. Si este jenant sa comparam simboluri ca Biserica Neagra sau opere de Brancusi cu un avion pus pe un cub din beton….
    Oameni mici = aspiratii mici

    Răspunde
  • Cum să compari o epavă a unui avion (care nici măcar nu a fost produs în România) cu unele dintre clădirile simbol ale țării? Cu asta ne mândrim? Doar cu atât?

    Răspunde
  • Normal ca nu am avut asteptari mari. Toti sunteti o apa si.un pamant. Tara arde si noi ne dam in avioane. Asfaltati strazi ca ne rupem masinile si platim taxe si impozite la stat, pentru ce??? Sa inauguram proiecte cu avioane? Risipa de bani si de timp. Investiti in ce e nevoie nu aruncati bani pe prostii. Sunt curios cat a costat toata treaba asta

    Răspunde
  • Arata ca un oras din Belarus, sau orice oras exsovietic. De prost gust, unde vedeti asa ceva in vest.???

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.