Concesiune pe 49 de ani cu o chirie mai mică decât pentru o garsonieră + o posibilă ilegalitate

Insulița din Crâng s-a închiriat către restaurantului lui Gh. Vlase de către Primăria Buzău „pe o perioada de 49 ani pentru suma de 531 euro/an”.

Așa susține C-tin Ionescu într-un comunicat remis presei locale, după ce consilierul local a cerut și primit o serie de documente referitoare la statutul restaurantului de pe insulița din Crâng.

Iar ce se vede nu arată deloc cușer (vezi documente la finalul articolului). În primul rând chiria e una ridicol de mică. 531 de euro/an însemnă nici 2 milioane de lei vechi pe lună.

Adică, domnul primar Boșcodeală a închiriat acest spațiu select din Crâng la prețul unei camere de cămin industrial (sau la jumătatea unei garsoniere din Micro XIV).

În plus, C-tin Ionescu reclamă vicii importante de legalitate în sensul în care din documentele primite de la Primăria Buzău nu reiese că onor Consiliul Local și-a dat consimțământul pentru concesiune. La Boșcodeală nu-i nimic nou – și în dosarul Gloria în care a fost condamnat, primarul i-a dat prietenului Tulpan doar din pixul lui (fără HCL) și, evident, gratuit – terenul de lângă stadion plus o parte din peluză.

Revenind la insulița din Crâng, conform documentelor din arhiva primăriei n-ar exista decât o autorizație de construcție provizorie pentru „amenajarea unei închideri din lemn”.

Probleme ar fi și vizavi la Club Max, unde – susține C-tin Ionescu – „conform răspunsului primit de la Primăria Buzău, în arhivă nu există nicio autorizație de construire sau o documentatie depusă în acest sens, decât un contract de concesiune din 2003, fără a prezenta o hotârâre de Consiliu Local, pentru o suprafata de 831 m.p. și o valoare de 24.482.557 lei/an(moneda veche)”.

Deci și aici o chirie foarte mică de doar 2 milioane de lei vechi pe lună. Concluzia a tras-o tot C-tin Ionescu:

„Având în vedere documentele primite, consilierii PNL Buzău vor solicita Primăriei și Consiliului Local Buzău măsuri urgente de intrare în legalitate a celor două societăți privind obținerea autorizației de construire, ținând cont de faptul că ceea ce există în realitate nu se regăsește în niciun document legal, autorizațiile care se impun privind impactul construcțiilor într-o zonă protejată emisă de catre instituțiile statului, discutarea contractelor de concesiune privind valoarea acestora, cât și a condițiilor de funcționare”.
Așteptăm de la proprietarii celor două localuri o replică (eventual și cu documente) la cele scrise în acest articol. Vom reveni.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!


Citește și:  Cel mai așteptat Concert de Crăciun de către buzoieni CLICK AICI   

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

11 comentarii la „Concesiune pe 49 de ani cu o chirie mai mică decât pentru o garsonieră + o posibilă ilegalitate

  • 200 Ron pe luna…si tot el zbiară ca e nedreptățit.Ce tupeu obraznic pe acest asa zis întreprinzător.Traseistul asta politic in fiecare an da cate o țeapă de revelion,vanzand mai multe locuri decat are capacitate restaurantul.

    Răspunde
  • Acum au aflat si ei ca toate concesiunile sunt facute pe 2 bani, mai putin decat incaseaza intr-o ora? Si ca se dau strict cu dedicatie catre oamenii catre trebuie?
    Si nu doar de pe vremea aceea, ci si cele recente, chiar din mandatele actuale, la Stadion s-a instrainat chiar anul asta, in 2018 cu 13 lei/an/mp, dupa ce initial au incercat sa il dea cu 3 lei/an/mp. Desigur s-au dat cu dedicatie exact celor ce inainte le daduse Boscodeala cladirile de la Stadion.
    De astea recente care s-au dat la solicitarea Primariei si s-au aprobat de CL ce parere au consilierii actuali?
    Oare cat de normal e sa instrainezi in 2018 domeniul public la un pret de vreo 40 de ori mai mic decat pretul reglementat pentru inchiriere de CL?
    Obiceiurile vechi mor greu… unii primesc proprietatile statului pe bani mai putini decat costa un parizer in timp ce altii rabda de foame desi muncesc zilnic pentru ca jumatate din ce muncesc e confiscat de stat.

    Oare de ce cetatenii obisnuiti nu primesc si ei macar impozite de 40 de ori mai mici decat impozitul actual… daca se poate la oamenii partidului sa se faca astfel de reduceri se poate si la oamenii obisnuiti, sau nu? Cumva reducerile alea pentru oamenii partidului se pot pentru ca se „recupereaza” banii de la prostii care platesc impozite de 40 de ori mai mult sa acopere gaurile date de ei?

    Răspunde
  • Sa se dărâme tot! Oricum au nu au facut decat o mizerie si tiganie!

    Răspunde
  • Va zic eu o furaciune si mai tare din 2017: fosta piata Brosteni de pe Aleea Sporturilor, pe care acum s-a construit bar, service auto si spalatorie auto cu fise.
    In 2017, la solicitarea lui Tudorache Gheorghe (Fret COM SRL), primarul desfiinteaza piata si o parceleaza in doua loturi. Lotul 1 este vandut lui Tudorache Gheorghe (Fret COM SRL) cu 25.000 lei, iar lotul 2 este dat in concesiune direct firmei lui, Fret COM SRL cu 50 de lei pe luna.
    Da, ati auzit bine, TEREN COMERCIAL IN MIJLOCUL ORASULUI CU DOAR 50 LEI PE LUNA CHIRIE… cadou de la primarie cu complicitatea Consiliului Local condus de primarie.

    Si astfel de exemple sunt cu miile daca nu chiar zecile de mii imprastiate de-a lungul timpului… s-a furat si in 2001 si in 2017, si in 2018, si se va fura si din 2019.

    Răspunde
  • Ce ti.am zis eu Tereaca sa sapi… se stia ca este pe 2 lei
    Trebuie cerută demolarea constructiilor ilegale NU intrarea in legalitate !

    Răspunde
  • vrem demolarea acestor infectii
    vrem aer curat nu mai vrem masini vrem liniste in parc
    de la 50 mp concesionati in 1998 au ajuns la 200 mp in 1999…furaciune pe fata!

    Răspunde
  • Exista si alte costuri,ascunse ,care se duc in pusculitele personale sau de partid.Patronii care au primit astfel de cadouri,platesc facturi in mod oficial,pe firma sau in nume propriu,pentru activitati de partid ,mese festive,materiale de campanie sau in campaniile candidatilor la fiecare alegeri.Restaurantul Grand a fost inca de la infiintare ”sponsorul” PD-ului,despre PSD sau Boscodeala ce sa mai vorbim,se stieeee !

    Răspunde
  • un buzoian care s-a linistit : crezi ca astia de azi procedeaza altfel ???

    Răspunde
  • sa inchiriezi o insula cu 530 euro pe an! asta da furaciune! bravo domne bravo!
    cat tupeu! cat tupeu!
    daramati infectia ca am inteles ca trebuia constructie provizorie si el s a extins cat a vrut muschiu lui!

    Răspunde
  • Sa inchiriezi PENTRU CATEVA ORE locatia aia de la Vlase costa mai mult decat plateste chirie Vlase PENTRU TOT ANUL. Asta da furaciune, sa intri pe profit in doar cateva ore.

    Din pacate nu e singura de acest gen, absolut toate concesiunile, fie ele din anii 90 fie din 2018 sunt grav subevaluate de primarie si date cu dedicatie.
    Cele mai multe sunt date pe sumele minime pe care in mod normal ar trebui sa le plateasca lunar, adica subestimate de minim 12 ori, instrainate pe maxim 10% din valoarea minima reala.

    Răspunde
  • In legatura cu fosta piata Brosteni, individul de acolo a inceput amenajarea pe teren inainte de a primi de la primarie terenul… ca sa iti dai seama de cat de sigur era ca legatura lui din primarie va aranja sa ii ofere acte pe teren.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.