Iată concluziile – bune și rele – înaintea primului meci din campionat
Victorie pentru SCM Gloria Bz. în ultimul meci amical (29-20 cu Brăila) dinaintea debutului din campionat (sâmbătă, 31 august, cu „U” Cluj).
Scorul are mai puțină importanță, dar meciul a fost util pentru staff-ul tehnic pentru a evidenția părțile pozitive/negative.
Iată, mai jos, câteva constatări ale reporterului și unora dintre chibiți, fără pretenția infailibilității.
Bile albe
*Felicitări, Raluca Petruș! Interul de 20 de ani venit de la Cluj a marcat goluri frumoase, cu aruncări de la distanță. „Dacă muncește, cu seriozitate și ambiție, va ajunge la națională”, au căzut de acord specialiștii și profanii.
*Alina Ilie a trimis două trasoare pe care portarul advers nici nu le-a văzut. I-a demolat opinia precedentă a reporterului că Buzăul nu are aruncătoare de la distanță. E în creștere de valoare, să sperăm că va confirma în campionat.
*Duel interesant pentru postul de centru între Carmen Stoleru și Maria Gavrilă. Deocamdată Stoleru pare mai în formă. Gavrilă a fost încercată și ca extremă stânga în repriza a doua – când s-a exersat o schemă de joc
*Buzăul încearcă repunerea rapidă a mingii după ce a luat gol. Bistrița ne-a surprins anul trecut cu acest tip de joc modern
*Portărița Mârcă e meseriașă la pasele lungi pe contraatac
Bile negre
*Joc modest cu pivoții. Marija Petrovic nu s-a făcut remarcată
*Puține goluri reușite și din extreme
*„N-avem nimic cu Ines Khouildi și Petra Blazek, dar Viniukova pare să fi fost mai utilă echipei”
Bilă gri
*Andreea Pricopi e probabil la 50-60 la sută din potențial. Lucru bun, a reușit să marcheze două goluri de încurajare. Are nevoie de 4-5 meciuri pentru a-și intra în formă

Ovidiu Mihăilă: „Suntem la 50-60-70 la sută din ce mi-aș dori eu”.
„Dar, e de înțeles, sunt 7-8 fete noi. Suntem în progres, de la o săptămână la alta devenim mai puternici. Dvs., publicul, vă uitați mai mult la atac, pe mine mă interesează mai mult apărarea. E o zicere de aur în handbal, apărarea îți câștigă meciurile. Eu le mulțumesc fetelor că m-au primit în mijlocul lor, atmosfera e bună, putem construi împreună”.

Obiectiv: 4 din 6
În primele șase etape, SCM Gloria va juca la Buzău cu „U” Cluj, Craiova și Bistrița și în deplasare cu CSM București, Rapid și Zalău.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.