Crin Antonescu a trecut pe locul 2 și e în urcare

E al doilea sondaj din ultimele zile care îl dă pe Crin Antonescu pe locul 2:


Sondajul Avangard a fost prezentat aseară la Antena 3 de Marius Pieleanu.

În weekend, un alt sondaj (realizat de CURS), l-a dat pe Crin Antonescu tot pe locul 2, cu 4 procente peste Nicușor Dan:


Întrucât Crin Antonescu e pe val, iar Nicușor Dan (după ultimele gafe) e pe un trend descrescător (mulți simpatizanți USR au anunțat că revin la Elena Lasconi) se conturează tot mai clar o finală George Simion – Crin Antonescu.

În care, Crin Antonescu va avea prima șansă, cei doi finaliști fiind despărțiți de o… bibliotecă:

George Simion e un băiat de la galerie, în timp ce Crin Antonescu e un intelectual. La un test de cultură generală, diferența dintre cei doi ar fi uriașă

Crin Antonescu, un tip care a trecut prin două momente teribile în viață (un bebeluș mort, apoi soția i-a decedat de cancer și a rămas singur cu o fetiță de trei anișori), are șansele de a fi cel mai bun președinte al României. E un tip inteligent, cult, foarte bun orator și cu o experiență politică importantă (parlamentar, ministru, șef de partid, președinte interimar).

Citește și:

31 de comentarii la „Crin Antonescu a trecut pe locul 2 și e în urcare

  • Imi place lobby-ul pe care il faceti pentru Crin, dar cine mai are incredere in sondaje?
    Toamna trecuta multe sondaje au dat rateuri.
    Si mai important de precizat, in aceste sondaje nu e contabilizat votul diasporei.
    Urmariti Polymarket, acolo-s sansele reale.

    Răspunde
  • Mai toate predictiile tale ti-au dat cu minus! Aia pe care ii vezi tu „viitori” presedinti nu prind nici turul 2! Ai putina rabdare, ai sa vezi! Tu ne arati noua sondaj la Antena 3? Ma mir cum nu il dau pe Crin pe primul loc cu 95%… Sondajele astea nu sunt facute decat pentru a manipula. Problema e ca nu mai tine vrajeala asta. O sa aveti mari surprize!!!, cum a fost ei anul trecut! Singura voastra sansa e sa le anulati iar:))))

    Răspunde
    • În timp ce opoziția vestea în sondaje false că primarul Toma mai are doar 20%, eu am spus că în realitate Toma va fi votat de 70% dintre buzoieni. Am avut dreptate de două ori.

      Răspunde
      • Nu stiu cum a reusit Tomita la Bz. Probabil masinaria de partid este mai puternica la noi. Mulți buzoieni nu-l mai suporta! Ai putina rabdare si o sa vezi la urmatoarele alegeri. Cat despre predictiile tale, parca Buzaul urma se dea viitorul presedinte… N-a iesit pasenta, cum nu o sa mai iasa nici acum. E satula lumea pana’n gat de ei si de „stirile” astea propagandiste ale tale!!!

        Răspunde
        • Eu am spus că domnul Ciolacu va ieși președinte dacă nu va face vreo gafă majoră. A recunoscut și dânsul, cazul Nordis l-a afectat grav. Doar 2.500 de voturi i-au lipsit pentru a intra în turul doi. Cazul Nordis i-a luat, după mine, 500.000!

          Răspunde
    • „Singura VOASTRA sansa”? Stimabile, dumneata te adresezi ca si cum nu ai fi roman. Ma gandeam ca, mai ales in cazul presedintelui republicii, vorbim despre sansa NOASTRA si ca nu exista sub nici o forma sansa „noastra” si a „voastra”, indiferent cine am fi „noi” si „voi”, cu totii fiind romani.
      Dar se vede treaba ca matale si altii ca matale, care vorbiti despre „voastra”, nu prea sunteti romani. Si atunci ma intreb si eu asa cum ar trebui sa se intrebe si toate serviciile cu 3 litere, de unde sunt domniile voastre? Adica, pentru a fi mai concis, sunteti din Rusia europeana ori din Rusia asiatica?

      Răspunde
  • Nu mai informați lumea greșit,nimeni nu vor mai vota cu PSD,PNL,usr sau UDMR

    Răspunde
  • Conform sondajului Polymarket, Nicusor Dan va castiga alegerile prezidentiale, urmat de George Simion pe locul 2 si pe 3 va iesi Crin Antonescu. Polymarket este cel mai sigur sondaj din lume. Nu au gresit niciodata in urma sondajelor facute. Totusi, aici Polymarket include si voturile din Diaspora. Deci, sondajele din Romania nu vor avea niciodata o acuratete asa buna deoarece fac pe un esantion foarte mic al populatiei.
    Sa deviem un pic de la subiectul acesta cu sondajele, Romania a fost sanctionata cu putin timp in urma din cauza pensiilor speciale pe care cei aflati la conducere nu vor sa le elimine. Reamintesc ca trebuie sa se faca restructurari in domeniul public, taierea pensiilor speciale este esentiala pentru a nu pierde acei bani prin PNRR. Daca actuala conducere nu va face asta si vor creste taxele si impozitele, atunci populatia va alege impotriva lor.

    Răspunde
  • Test de cultura generala? De ce e necesar un test de cultura generala?

    Poporul roman are o inteligenta nativa atat de fina incat de fiecare data se duce pe cea mai mica si mai tembela fenta :
    – trecem peste criza de prostie agravata in care a fost ales Iliescu presedinte de 3 ori,
    -depasim si momentul Basescu-Nastase in care, oricat de ciudat ar parea, s-a vazut ca Nastase era raul mai mic
    -si ajungem la momentul 2009 cand poporul roman si-a tras o ue singur-singurel pe motiv ca Geoana a fost la Vantu in vizita, de parca ar fi fost relevant in vreun fel (chiar asa, oare cum ar fi fost treaba acum din punct de vedere al politicii internationale daca in toamna era ales Geoana presedinte – probabil singurul roman caruia Trump i-ar raspunde la telefon);
    -urmeaza momentul 2014 cand, din nou blestem, variantele au fost KWI si VVP, doua marionete, unul cu acte in regula (exact, VVP, care mai are tupeul sa candideze si acum, desi in ultimii 10 ani nu a ratat nici un moment sa se unga cu rahat);
    -si uite-asa ajungem la momentul 2019 cand, ce sa vezi, cultura generala ne-a pricopsit inca 5 ani cu tembelul iubitor de viata buna KWI in detrimentul Vioricai Dancila, singurul roman care a fost in stare sa arate intr-un discurs public in fata unei institutii internationale ca si romanii pot avea (daca vor) coloana vertebrala, iar asta fara a crea o stare conflictuala cu nimeni. Dar madam Dancila nu era buna pentru popor pentru ca avea o vina majora : nu stia cum se calculeaza aria cercului. Pentru ca, nu-i asa, presedintele Romaniei toarna betoane si are neaparat nevoie sa stie aria cercului pentru a calcula necesarul de material.
    Da, popor roman, suntem un neam de prosti usor de prostit si, din ce se vede, asa vom fi mult timp de-acum incolo.
    Cat despre actualii candidati, toti par a fi insalubri. Multe trompete (unele suflate de prin alte tari) spun ca Antonescu ar fi ala care a stat 10 ani pe banii nevestei s.a.m.d. si ca asta l-ar face complet, dar absolut complet de nedorit. Eu cred ca fix faptul ca a stat 10 ani departe de politica il face pe Antonescu cel mai putin insalubru (cat despre stat pe banii nevestelor, te-apuca si rasul sa vezi ca asta e o problema la poporul roman care, vreo 15-20 de ani, a fost impartit in neveste in Italia si Spania si barbati ramasi acasa pentru a creste copiii din banii trimisi de neveste). Si, prin comparatie cu ceilalti competitori, un mare ganditor, un fin intelectual, un erudit, s.a.m.d.

    Cat despre primarul Buzaului, se intampla ceva ciudat (dar poate am eu ghinion) : niciodata, dar NICIODATA in ultimul an nu am intalnit macar o singura persoana care sa aiba de spus o vorba buna despre el. Nici macar o singura persoana! Ceea ce, pentru mine cel putin, e ciudat.

    Răspunde
  • Pune-l să candideze independent și dă-i adversari reali, nu acea amețită penibilă de la PNL sau restul de marionete insignifiante și hilare propuse de celelalte partide care au avut candidat*!
    Nici măcar împotriva lui Boșcodeală nu a candidat în propriul partid, doar i-a luat locul, așa cum știm cu toții. Același caz și la Neagu, când i-a parvenit pușcăriașului penelist Bîgiu (ajuns președinte cu acceptul PSD de atunci), și la Romașcanu, care i-a urmat natural în partid lui Neagu și acum se pregătește un X pe turnată, tot ca ”moștenitor de drept” al tronului. Sigur, aceste apucături de tip medieval, de vătafi, vor înceta.
    _________
    *Cine nu uită de la mână până la gură, știe că la AUR candidatul propus s-a dezavuat singurică chiar în ultimele zile înainte de campanie, lăsând partidul fără om în alegeri (la Buzău dar și la Nehoiu). Clar că nu avea mari șanse, dar asta reflectă jocurile de rahat practicate în Hârtoapa City cel puțin, de tot ce pute a partid. În vreme ce PNL-ul a scos-o din birou pe o doamnă care cu un scrutin înainte era foarte hotărâtă să ajute buzoienii doar că nu știa din ce poziție, de primar, de vicepreședinte al CJ. Când a ”primit” doar un loc de consilier județean, și-a reântors fundul pe fotoliul de la Garda de Mediu, încă nici bine aerisit. Același gest faraonic l-a repetat și acum, în 2024. Despre ce vorbim???
    Ceea ce spui tu, Tereacă, cu ai avut dreptate, este definiția culmii competiției, să candidezi de unul singur și să ieși pe locul 2. Caragiale te-ar fi considerat inspirațional.
    _______________
    S-a suspendat pe termen nelimitat calatoria fara viza in SUA iar Ro e clasificata international ca si sistem politic hibrid (de la etapa anterioara, de democratie defectuoasa). Norocul nostru ca suntem in UE, ia zi!

    Răspunde
    • Păi ceilalți candidați mai cu nume, băieți deștepți, s-au dat la o parte. Știau și ei că vor fi învinși la scor și s-au retras că să nu-și încheie carierele (politice).

      Răspunde
      • Aceeasi procedura ca-n vremea lui Boscodeala, nimic deosebit. Exact asta am spus si eu, fara PSD, astia oricum sunt egali cu ZERO. Ma refer si la candidati, si la contracandidati. 🙂 🙂 🙂

        Răspunde
  • Da d-l Tereacă,
    Ai dreptate până la piciorul broaștei !
    E grea matematica pentru unii, întotdeauna 78% voturi din 35% prezenți la vot înseamnă undeva
    la 22% (alegeri 2020) și 70% voturi din 48% prezenți la vot = 34% (alegeri 2024). Astea sunt rezultatele pentru primarul ILEGITIM al Buzăului.
    P.S. Candidatul ,,monstruoasei coaliții ” psd – pnl – udmr, are locul patru asigurat.

    Răspunde
    • Ce glumă bună. Noi nu mai suntem în Buzău o sută de mii toți, cu copii cu tot, și noi ne raportăm la 130.000 de votanți.
      În realitate, știu că oftica-i mare, prezența la vot a fost foarte bună. Numai că atâția mai suntem pe aici.
      S-a văzut și la prezidențiale. 18 milioane de români cu buletin, dar doar 9 milioane au votat.

      Răspunde
      • Pai stai asa : nu a zis domnul Toma ca suntem 108.000 in Buzau? Acum suntem sub 100.000? Cine minte? Tu sau el? Ca e clara treaba, cineva minte.
        Bine, noi, ce ce va tinem pe banii nostri, stim ca mintiti amandoi. Dar cine minte mai mult, asta era ideea.

        Răspunde
        • Spre știința dvs recensământul e făcut de Directia de Statistică, nu de primărie ori de buzoienii.ro.
          La numărătoare nu au ieșit o sută de mii de buzoieni în oraș, rezultatele au fost dezastru în toată țara.
          Până la urmă, cifrele au fost ajustate din pix, din interes național.
          Mai puțini locuitori, ca țară, înseamnă o alocare mai mică de fonduri europene.

          Răspunde
          • Deci, oficial, suntem 108.000 in Buzau.
            Ma gandesc ca asta e numarul la care ar trebui sa ne raportam daca nu cumva doriti dumneavoastra sa porniti un recensamant propriu, cu nume si prenume, pentru a avea date exacte.
            Altfel nu cred ca prezinta importanta ce crede unul sau ce crede altul, in functie de propriile interese.

            Răspunde
            • „Oficial” nu suntem 108.000.
              Asta zice Directia de Statistică, 108 mii.
              Dar la vot, v-am mai spus, nu se iau datele de la statistică.
              Se iau cele de la Evidenta Populatiei.
              Mulți mă înjură pe aici (din diverse motive), dar eu sunt probabil singurul din presa locală care dau aceste informații (corecte).

              Răspunde
          • Deci susții furtul și frauda sa înțeleg? Din interes “ national “? E grav ce spui ! Deci nația de hoți nu se dezminte! Hoțomanii mămăligari nu se lasă nici morți!

            Răspunde
            • „Deci susții furtul și frauda sa înțeleg?”. La cine vă referiți ? La mine ? Ce treabă am eu, un modest jurnalist de provincie.
              N-am nicio funcție, lucrez de la 18 ani cu normă întreagă, din primul an de facultate, nicio zi la stat!

              Răspunde
              • Ați spus ca cifrele “ se ajustează din pix “ , ca altfel pierdem bani de la UE! Păi asta e furt! Împreună cu UE ! Cu Ursula care știe ca suntem mai putini dar închide ochii! Eu cam asta înțeleg! Deci toți fură ! Nu?

                Răspunde
  • D-l Tereacă,
    Pentru că ai date atât de precise, propun să te încadrezi cu o jumătate de normă la INS (Institutul Național de Statistică).
    După recensământul din 2021, mun. Buzău avea vreo 103.000 de locuitori, se pare însă că mulți au plecat spre alte zări de soare pline și au rămas numai votanții lui toma.

    Răspunde
    • Da, chiar sunt bine informat. Spre deosebire de dvs. care vorbiți o grămadă de prostii.
      Și vă anunț că la vot nu se iau nici măcar datele de la statistică.
      Se iau cele de la Evidența Populației, adică numărul de cărți de identitate.
      Chiar dacă foarte mulți sunt plecați în străinătate, în lumea largă, și pe mulți nu-i mai interesează de România.
      Dar apar în scripte la votanți.

      Răspunde
      • 101.776 alegatori cu drept de vot au fost inscrisi pe listele permanente in municipiul Buzau, la alegerile din noiembrie 2024. Se iau in considerare cifrele din REGISTRUL ELECTORAL, care e administrat de AEP, ~jurnalistule~. Nu toti cetatenii cu buletin au drept de vot, sa iei drept oficial numarul de la evidenta populatiei.
        Esti informat in dunga, nimic nou.
        ________________
        La alegerile locale din vara lui 2024, inscriși pe liste permanente si complementare, in mun. Buzau, au fost 102.346 de alegatori cu drept de vot. Prezenta la urne a fost de 42,48% (43.484 din care 42.376 voturi valabil exprimate). Candidatul PSD a primit 28.493 voturi, adica 27,84% din totalul cetatenilor cu drept de vot. Candidata PNL, 5.884. Singurul candidat independent, 1.680 voturi, locul 4, dupa candidatul USR, 3.518 voturi.
        ________________
        Peste 15.000 de buzoieni (din tot judetul) au migrat in ultimii 9 ani in judetul Brasov, suntem cei mai mari ~donori~. Te si miri de ce, mai ales ca cel putin municipiul Buzau e superb de cand e primar candidatul PSD caruia i-a fost oferit locul fostului primar PSD.

        Răspunde
        • 100 de mii de alegători înseamnă 130 de mii de locuitori (25% din populație e constituită din minori).
          100 de mii de alegători în orasul Buzău este o minciună gogonată.
          După opinia mea, votanți nu sunt mai mult de 70.000 de buzoieni.
          Din care eu aș scădea 10-15 mii de buzoieni mutați în comunele din jur și care în duminica votului nu se deranjează să vină în oraș.
          În concluzie, prezența la vot e una foarte bună, ăștia suntem, iar Toma are reprezentativitate cât cuprinde.

          Răspunde
  • Eu am spus, Crin nu va fi în veci președinte, poate nici chiar în turul 2 nu va fi, pentru că…Ciolacu, Stănescu, Bode et.comp. cu care se afișează în spate! Oamenii, deși nu vorbesc din teamă sau bun simț s-au săturat de lozinci de genul „vă arătăm cine suntem noi și cine sunteți voi, fără noi și cu voi vine apocalipsa” și votează cu „voi” doar așa să arate că „noi” contăm, un fel de răzbunare tacită, chiar fără să aibă habar ce se află de cealaltă parte a zidului! Iar ceea ce face reporterul prin aceste articole este tot un fel de Ciolacu în spatele lui Antonescu, adică trage frâna de mână când mașina urcă dealul!

    Răspunde
  • Ciolacu sa rezolve problemele rezervistilor militari si o sa aiba aprox un milion de voturi sa faca ce vrea cu ele! Pana atunci …multa Uniune Europeana!

    Răspunde
    • De acord, Ciolacu trebuie sa rezolve problema, sa ii trimita pe toti rezervistii pe front cum vrea UE ca sa mai scapam de ei, ca impovareaza de zeci de ani bugetul de stat cu tot felul de indemnizatii si solde speciale fara ca macar sa fi prestat ceva de banii aia.
      Trump s-a prins de treaba si a inceput sa taie tot de la putorile care stateau degeaba pe banii statului si mai aveau si opinii politice desi nu contribuiau cu nimic la societate, doar stateau lipitori chiar de generatii intregi.
      Ciolacu inca crede ca poate fi dictator daca arunca cu bani in lipitori, nu a vazut ca pe Dragnea l-au mazilit exact aia carora le-a marit veniturile.

      Răspunde
  • Bhai nea Raule, io’ m-am cam saturat de „drepturile rezervistilor militari” care nu au vazut 1 zi de razboi adevarat in viata lor !!!!

    Cat despre Crin….este ofilit din start, dle Tereaca, punem pariu pe oricat !

    Răspunde
  • Amuzanta stirea.
    Ar trebui sa recitim stirile de anul trecut de inainte de primul tur la prezidentiale si sa ne amuzam de locul 1 si 2 estimat versus cel care a iesit la vot.
    Nu mai merge cu manipularea maselor prin sondaje cu esantioane tinta.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.