Cum a ajuns Umbrărescu să fie urât de unii USR-iști

Cel mai mare constructor din România, Dorinel Umbrărescu, a ajuns să fie urât de unii useriști.

De ce ?

Pentru că Umbrărescu își face treaba și termină anul ăsta, ÎN AVANS, autostrada Buzău – Focșani.

Care-i problema ?

Problema e că autostrada se face în timpul guvernării PSD, iar oamenii văd asta.


E necaz mare, din pricina lui Umbrărescu, useriștii nu mai pot în campanie să declame că PSD nu-i în stare de nimic, că face doar rău, că pesediștii sunt doar niște incompetenți etc.

Oftica fiind mare, unii dintre useriștii, îndeosebi cei din Asociația Pro Infrastructura (API) au tăbărât pe Umbrărescu și UMB.

În aprilie și apoi în iulie „specialiștii” de la API au decretat că în 2024 nu vor fi gata loturile dintre Buzău – Focșani și că Umbrărescu nu-i în stare, n-are forță:

Acum, alta, iar nu-i bine, „Umbrărescu se dă în spectacol”. Cârcotașii de serviciu vor căuta mereu nod în papură.

Din păcate pentru ei, Umbrărescu va continua să fie o problemă și în viitor.

La muncitorii, utilajele și organizarea avută, UMB va face spectacol mereu, an de an.

La anul, de exemplu, va termina:

1) A7: Focșani – Bacău – Pașcani

2) Drumul expres Brăila – Galați

3) conexiunea drumului expres Craiova – Pitești cu autostrada A1 București – Pitești

4) lotul 4 din centura București etc.

Citește și:

loading...

32 de comentarii la „Cum a ajuns Umbrărescu să fie urât de unii USR-iști

  • Oare ce sa fie fituica asta? Propaganda sau presa libera?

    Răspunde
    • Știu, doare când fițuica spune adevărul și le dă cu prezicerile mincinoase în cap. Abia aștept deschiderile și să-l văd pe „specialistul” Ciurea de la API cum își toarnă cenușă în cap. Ei sunt vai steaua lor și fac ei predicții din birou…

      Răspunde
      • Si eu admiram munca lui Umbrarescu, dar am mers recent pe portiunile deschise de pe DX12 Craiova-Pitesti si erau pline de petice, se vede ca se face rabat la calitate pentru a lucra asa rapid.

        Răspunde
  • Trup și suflet pt.P.S.D. Vrei sa fii și tu parte la fasolica de 1 decembrie,nu? Hai ca anul asta îți dă și ciolan în ea, nu te mai lasă doar cu zeama. Si ai dreptate,la U.S.R e un departament care se ocupa strict cu ura. Ura pt toate mărețele realizări P.S.D pe care tot ei le-au întârziat vreo 30 de ani.

    Răspunde
    • Păi asta face USR, în general. Și la Buzău și în țară. Multă ură, exagerări, aere de superioritate și multă ipocrizie. „Doar ei sunt deștepți, ăilalți niște proști…”

      Răspunde
      • Ai dreptate cu USR, dar o sa recunosti si ca PSD e o mafie care a parazitat companii, scoli, spitale si cam tot ce misca

        Răspunde
    • Celebrul USR… Are tot felul de departamente, dar de departe, cel mai smecher este ala al latratului si al aratatului cu botul (exact cum fac cainii de vanatoare). De fapt ei se pricep de minune la a arata cu degetul ce nu merge si la a scoate in evidenta orice deficienta. De acord ca de foarte multe ori exista un sambure de adevar si nu numai. Am fost de acord cu ei, i-am votat si i-am sustinut. Dar… surprizaaaaa! Cand au avut puterea de a schimba exact ceea ce „dusmaneau” si reclamau… s-a asternut tacerea. A mieilor! Pentru ca de fapt ei sunt niste miei in piele de lup. Exact inversul celor de la PNL si PSD! Cand au avut puterea, NU au facut absolut nimic. NU au schimbat nimic. Si o puteau face. Dar au procedat exact precum cei pe care ii huleau cu cateva zile inainte sa fie acolo sus. Asadar… mai bine aleg niste hoti care mai scapa ceva printre degete (PSD), decat niste hoti zgarciti (PNL) sau niste hoti mincinosi si veninosi (USR). As alege niste oameni cinstiti, dar nu exista in Romania, la nivel de partid politic.

      Răspunde
  • Fituica spune doar parte de adevar care o avantajeaza in relatia cu cei ce o sponsorizeaza. De ce nu relateaza tot istoricul autostrazii A7 ? De la inceput si pana la finalizare!

    Răspunde
    • Auraș, îmi place ce fumezi, dă-mi si mie un gram.

      Răspunde
  • Nu vreau sa intru in polemica, dar domnul jurnalist cautati putin prin declaratii si vedeti care era termenul pentru Braila-Galati de exemplu, numai unul din ele, nu trebuia sa fie de gata acum?

    In rest multa sanatate si putere de munca domnului Umbrarescu, impreuna cu miile de oameni care fac munca efectiva, de la mapa la lopata.

    Răspunde
  • Care e meritul PSD ???E o firma privata care isi face foarte bine treaba
    PSD este de vina ca avem autostrada dupa 30 de ani!!! de la revolutie

    Răspunde
    • Caută pe net și găsești declarații ale lui Băsescu din perioada când era ministrul transporturilor și pe urmă poți să împarți vinovățiile.

      Răspunde
  • Proiectul este întocmit de alt partid ,fiți serios ,psd doar taie panglici. Podul lui Arsene spune tot despre… psd.

    Răspunde
  • Te-a atacat vreunul de la U.S.R? Cu Gigioaca când ai avut ceva incidente, de ce ai tăcut mâlc? Sunt de părere ca la U.S.R sunt majoritari incapabilii, esuații. Aici sunt de acord cu tine.Dar la P.S.D si P.N.L sunt hotii.Si aici nu mai ești tu echidistant. Ai o lupta personala se pare cu U.S.R.O ura veche.

    Răspunde
    • Vorba unii șmecher în viața” Decât să am de-a face cu prosti mai bine cu hoți”! Cu hoți mi faci ceva dar cu imbecilitatea de la USR …..!

      Răspunde
  • Inca un „articol” marca Tereaca, goarna nr 1 a PSD pe plan local. Eu nu am animozitati legate de UMB, ba dimpotriva, dar domnul „reporter” are o pasiune pentru a prezenta doar jumatatea de adevar favorabila adesea PSD. In cazul de fata, e adevarat ca loturile 2 si 3 din Buzau-Focsani s-ar deschide inainte de termen daca reusesc sa se deschida anul acesta, insa uitati convenabil sa mentionati faptul ca loturile 1 si 4, cel de la Vadu Pasii si cel de la Focsani, aveau termen pana in august 2024. Ulterior acestea au primit prelungiri, evident, insa modul asta de a prezenta starea lucrarilor arata o lipsa totala de obiectivitate a acestui „site de stiri” si dovedeste inca o data ca a devenit doar o pagina de propaganda pesedista.

    Răspunde
    • 1) Cum am zis, cârcoteală USR.
      2) Loturile 1 și 4 sunt doar capete. Nu foloseau la nimic dacă se deschideau singure în august.
      3) Goarna PSD ? Da, pentru ăștia de la PSD sunt în majoritate oameni cu bun simț, cu capul pe umeri. Restul, în majoritate, cârcotași, îngâmfați, plini de venin, forme fără fond.

      Răspunde
      • Corect, lotul 1 Buzău-Vadu Pașii și dacă termină UMB podul peste râu, nu au terminat turcii nodul cu DN2B și rampa de acces pe acel pod, adică oricum accesul pe A7 se va face pe la Autorola multă vreme până ajung turcii din urmă, iar ăștia au început ultimii pe toată autostrada. Sunt curios de stadiul podului peste râul Râmnic. Cocoșa Focșaniului chiar este irelevantă pentru ruta asta Bz-Făcșani.

        Răspunde
      • Ma mira ca reporterul nu vede minciunile electorale. Ploiesti-Spataru nu se va circula deloc curand, invit reporterul sa mearga intre Fulga si Mizil unde va fi un nod rutier A7 x DJ100C la care nici nu au fost aduse grinzile.

        Răspunde
        • Păi tocmai asta zic și eu, că aștia de la USR (prin API) se iau de Umbrărescu care e campion, dar pe companiile străine nu le mai văd. De asta spun că sunt ipocriți, cârcotași unde nu trebuie, rău-intenționați. Adică Umbrărescu a început cu 6 luni mai târziu Buzău – Focșani + km mai mulți + de unul singur și termină înainte, iar API îl critică tot pe Umbrărescu ? Iar ăștia de pe Dumbrava – Mizil – Buzău, patru firme în total, încă n-au pus toate grinzile ?

          Răspunde
          • Pe facebook sau unde posteaza nu prea citesc, insa din cand in cand mai rasfoiesc postari de pe site-ul peundemerg, care daca nu ma insel este administrat chiar de cei de la API, si am vazut acolo destule critici aduse celor de pe Ploiesti-Spataru.

            Si tot pe acel site am vazut laude aduse UMB-ului (atasez un link daca este acceptat, daca nu il va sterge redactia): https://forum.peundemerg.ro/index.php?topic=58.13620

            Răspunde
  • Extraordinar! Sa nu uitam ca asa zisele merite apartin UMB si nu PSD! Daca ar fi sa laudam politic maretele realizari, atunci referiti-va si la PNL….Guvernarea este facuta acum de o coalitie: PSD-PNL, desi lauda este artificiala! Am uitat de normalitate!(din pacate pentru noi) Amintiti-va de PSD cand a guvernat singur, ce ,,marete” realizari a facut cu Bechtel la capitolul autostrazi.(atunci nu exista USR) UMB lucreaza ireprosabil oriunde face autostrazi. Daca ar fi sa tragem niste concluzii politice, interesati-va ce pret s-a platit pe reabilitarea caii ferate dintre Buzau si Faurei! Cu Drula(USR) la transporturi pe firul II, cheltuielile au fost de 3 ori mai mici decat cu Grindeanu(PSD), pe firul I!(lucrari in desfasurare)

    Răspunde
    • Las-o p-aia cu Bechtel. Acolo a fost altceva, nu a fost în plan să se construiască o autostradă ci doar să se mimeze că se construiește iar statul român să plătească ca și când s-ar fi construit. Aia a fost plata pentru acceptarea în NATO. Că noi, cetățenii onești cărora nu ni s-a spus cum stăteau de fapt lucrurile, am rămas cu un gust amar este altă mâncare de pește.

      Răspunde
    • Cocstel, pretul platit in 2021 a fost unul bun (9 milioane de euro). Totusi, in 2024 traim alte „preturi”. Materialele si-au triplat cel putin pretul, deci se pare ca si acum este un pret bun (30 de milioane de euro). Iar daca ne uitam la ce implica reparatiile actuale pentru a readuce viteza restabilita initial in 2021, observam urmatoarele: 1. înlocuirea traverselor din beton necorespunzătoare tip T13, cu traverse din beton cu prindere elastică tip 60, aproximativ 70.000 de bucăți; 2. înlocuirea tuturor aparatelor de cale tip 49, pe traverse din lemn cu aparate de cale tip 60, pe traverse din beton, respectiv 11 schimbătoare de cale și 4 bretele simple;
      Lasand la o parte reparatiile cauzate de uzura, putem vedea cu ochiul liber de ce costul a fost destul de mic la vremea respectiva, iar acum este mai mare decat ar trebui sa fie. Pentru ca atunci s-a facut rabat la anumite materiale (lemn fata de beton, beton fara prinderi elastice, etc). A mers si asa aproape 3 ani. Nu sunt carcotas precum cei de la USR si PNL si am puterea sa recunosc faptul ca s-a facut un efort atunci, iar Drula a facut ce a putut cu acei bani obtinuti cu greu. Dar sa vii si sa spui acum ca Drula a facut ceva incredibil cu bani putini, iar Grindeanu cheltuie ca smecherul o caruta de bani, mi se pare de prost gust si o dezinformare demna de rusi. Astea sunt costurile de astazi, iar daca atunci s-ar fi pus ce trebuia, poate acum se inlocuiau doar acele parti deteriorate si costul ar fi fost mai mic. Important este ca se face, indiferent cine semneaza contractul.

      Răspunde
  • Acum vezi și tu, domnu jurnalist, cine sunt”buzoienii” ăia veșnic nemulțumiți de postează zi de zi pe aici.

    Răspunde
  • La fel de bine se putea finaliza în timpul guvernului PNL, sau oricare altul, asta contează deloc în zilele noastre. Nu e ca și cum toți politicienii de până acum s-au opus autostrăzilor ci pur și simplu nu ni s-a permis.

    Răspunde
    • Corect! Dacă nu era războiul din Ucraina nu se făcea nici o autostradă! Așa ca băieții care au terenurile agricole din Ucraina( familia Rotchild ) au realizat ca dacă rușii iau Odessa atunci grânele nu mai pot fi cărate ! Așa ca au dat ordin romanilor să facă autostrada! Noi trebuie să ne grăbim să terminăm ! Ca dacă mâine se termină războiul fac pariu ca autostrada o sa rămână așa cum e acum!

      Răspunde
      • Nu-i adevărat, studiul de fezabilitate si proiectarea s-au făcut înainte să înceapă războiul.

        Răspunde
        • Așa este, numai că studii de fezabilitate și proiecte s-au mai făcut și se vor mai face fără să se găsească finanțarea pentru realizarea proiectelor. Cred că gâlșeava de la vecini a favorizat găsirea surselor de finanțare pentru A7.

          Răspunde
  • MT nu ca nu n-i s-a permis , „noroc” cu conflictul din ucraina ca nu se faceau ele nici la pastele cailor( is tare curios cind incepe expresul Buzau-Braila despre care umbla zvonul ca e solictare expresa si necesara a unui anumit stat), de ce asta e dupa mine vina „iubitilor” nostri policiticieni de toate culorile si de la toate nivelurile( merita cautate declaratiile politicienilor incepind cu 2000 si facute publice ca sa stie poporul)

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.