Cum ar fi scăpat Poliția de toate problemele

„Protejați-mă! Vin să mă bată. Nu mai am nici geam la mașină, pot să mă lovească”.

Atât le-a cerut Activistul Buzoian polițistului și polițistei de la secția Beceni.

Dar cei doi n-au fost în stare.

„Era atât de simplu. O idee doar. Un gând și se rezolva totul. Unul dintre polițiști ar fi trebuit să-l invite pe activist în mașina de Poliție din față. Era suficient, nu se mai întâmpla nimic. Bătăușii nu s-ar fi atins de mașina poliției. Iar de-ar fi făcut-o, deși nu cred, pușcăria scria pe ei” – cititor deștept buzoienii.ro

Alți polițiști din țară, mai experimentați, aplică în mod frecvent (întotdeauna cu succes) această procedură.

Îndeosebi la accidentele de circulație cu victime se întâmplă asta atunci când șoferul vinovat riscă să fie linșat de martori/localnici/rude.

Din cauza unei idei lipsă, cei doi polițiști și alții, inclusiv conducerea Inspectoratului de Poliție Buzău, vor trebui azi să dea explicații în fața Corpului de Control al IGPR. Se va lăsa probabil cu sancțiuni, iar unii susțin că acest incident ar putea provoca pensionarea prematură a actualului șef al IPJ Buzău – Laurențiu Pantazi.

Citește și:

loading...

4 comentarii la „Cum ar fi scăpat Poliția de toate problemele

  • Aia e mai degrabă material de videochat, nu de politista, o sufla si vantul. Dupa ce ca nu a bagat victima in masina politiei, a stat si in fata masinii victimei, sa o impiedice sa demareze.

    Răspunde
  • Interesant ar fi domnule reporter, să aflăm și ce experiență au în sistemul de ordine publică/stradă și ofițerii din corpul de control al IGPR ( nu MAI ) care au venit sa facă verificările! Asta, ca să fim siguri că măsurile propuse sunt cele corecte, pentru ca astfel de fenomene să nu mai aibă loc. Dar îmi este teamă că aceștia sunt tot niște piloși, ajunși acolo pe diverse căi și să te ții verificări…din cărți…proceduri…bla…bla…bla!!!

    Răspunde
  • Clar cei doi polițiști au multe lipsuri. Prințesa despletită joacă în alt film în timp ce partenerul ei, mascul feroce, se face efectiv că nu aude strigătele disperate ale victimei… Vai de noi cu așa forțe de ordine publică…

    Răspunde
  • Să presupunem că cei din Corpul de control sunt niște profesioniști în ale muncii de poliție? Greșit!
    Să presupunem că cei din Corpul de control s-ar fi descurcat altfel în locul celor doi polițiști? Greșit!
    Să presupunem că se va schimba ceva? Greșit!
    Controlul se face cu agenda în mână pentru a ști ce să ceară celor controlați. În multe cazuri nu există proceduri de intervenție, acestea fiind declarate neconstituționale de-a lungul timpului. Nu știu ce verifică dacă s-a respectat sau nu.
    Este plină Poliția Română de chestori (echivalentul generalilor) și de doctori (titlu academic), în schimb polițiștii sunt pe cale de dispariție.
    Un polițist se formează în 10-15 ani, dacă a urmat cursurile unei școli sau facultăți de poliție și dacă lucrează în operativ.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.