„Cum s-o vinzi mâine cu 10 lei, dacă azi e 2 lei ?”
„Eu compar asta cu o crimă. Cum să vinzi o mască d-asta care azi costă 2 lei, cu 10 lei mâine”, a spus azi Emanoil Neagu în ședința CJ Buzău.
Șeful CJ Buzău s-a pronunțat aspru împotriva speculei, întrucât inclusiv instituția pe care o conduce s-a lovit de această practică:
„Eu cred că noi de la CJ Buzău ne-am făcut datoria și am făcut câteva achiziții urgente. Să știți că dacă personalul din spital, de la ambulanță, din poliție și ISU au măști, combinezoane, dezinfectant, aparatură medicală etc. ni se datorează nouă, noi am alocat banii”.
Alte declarații importante, coronavirus:
„Am trecut din fondul de rezervă un milion de lei la dispoziția mea pentru a putea face alte achiziții urgente în caz de necesitate”
„Astăzi or să ne sosească trei mii de măști. O mie vor merge la spital, o mie la primăriile din județ, o parte la spitalele din județ, etc.”.
„Mâine ne vor sosi primele teste rapide pentru personalul medical”
„Am alocat banii necesari achiziționării de către DSP Buzău a acelui aparat „Real Time PCR” pentru județul Buzău, aparat ce va ajuta la testarea buzoienilor suspecți de coronavirus. Procedura e în desfășurare”
„Mai alocăm azi 300 de mii de lei pentru spitalul județean pentru a mai face achizițiile de care mai au nevoie”
Neagu a mai spus că în pofida problemelor generate de coronavirus investițiile CJ Buzău vor continua: „Se lucrează la spitalul Brătianu, la podul de la Vadu Pașii, s-a început la Nehoiu așternerea de covoare asfaltice pe drumurile județene, la V. Vodă se face organizarea de șantier pentru drumul până la Bisoca etc.”.
Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.
Alooo… DIICOT… 🙂 Se aude?
Este o crima și cu 2 lei!
Am luat de la farmacie în prima săptămână din februarie cu 0.35 bani bucata! Dă-o ma în aia masii de treaba. Chiar asa ne batem joc de noi? Chiar asa de egoiști suntem?
Anaful doarme!
As dori sa vad și eu întrările și ieșirile comparat cu numărul de produse „bătute” pe casa de marcat. Eu știu ca după ce se termina produsele au voie sa schimbe prețul! Ori sigur sau sosit câteva baxuri și apoi întrare pe 1 masca ca să poată schimba prețul si etc etc.
Trimiteti controale si amendatii, mastile sunt 5 lei buc, a ajuns 200ml de spirt 8lei, gel antibacterian doar în unele farmacii 89lei 1000ml. E ca în razboi în 44. Atunci se facea contrabanda. Si ne întrebam de ce ne îmbolnavim ,dupa ce ca nu sunt bani, astia vor sa dea oamenii milioane pe saptamana pentru, dezinfectanti, manusi, spirt ,masti… Unde e ANAF – UL? E în somaj tehnic ?Unii faca averi pe sanatatea romanilor
Cu tot respectul 3.000 de masti ajung pentru o zi in plină pandemie. Câteva sute de mii trebuie sa ia. De astea chirurgicale. Si cateva zeci de mii ffp2, fpp3.
Ar trebui să vorbească daca se poate redeschidă filatura si fabricile de textile sa se produca combinezoane si masti. Iar la Romcarbon viziere. Sa plateasca CJ ul inca pe atat cat investesc societățile comerciale pentru redeschiderea si inca 1.000 lei adăugați la salariul dat celor din noile linii de producție. Nu mai așteptați să producă China. România trebuie sa producă domnule Neagu. Buzaul trebuie sa producă domnule Toma.
lasa-i ma ca astia de la „antimafia” se leaga doar de „bombardieri” retardati. Cand exista firme mari conduse de persoane importante … le tremura tanga la procuroare :)))
Stimati guvernanti din 1990 incoace! Asta e rezultatul indolentei dvs. Ati distrus tot 1ati vandut tara asta la fier vechi! Aveam industrie care trebuia doar ajutata sa se retehnologizeze! si specialisti! Asa am ajuns din cauza voastra! nu mai suntem in stare sa facem niste masti? nici manusi de unica folosinta? Unde e fabrica care facea ,,polidin”? Nu mai era bun? V-ati bucurat la spaga primita sa-l scoateti din productie! Nimic nu ramane nepedepsit pe lumea asta! Din pacate platim si noi….
Ce e baieti , nu mai vrem capitalism si piata libera ?! Comertul liber poate schimba pretul in functie de cerere si oferta !
Degeaba vă puneți de-o parte măști, mănuși, dezinfectant… pentru voi și neamurile voastre… Veți plăti… pentru toate fărădelegile… acum sau mai târziu. Voi gândiți când faceți astfel de comentarii ? Cu ce parte a corpului ? Oamenii de rând mor pe capete…din cu totul și cu totul alte motive… Să vă fie rușine…
In statul de drept actual este ceva f normal sa faci specula. Nu mai suntem pe vremea comunistilor!
Acum avem libertatea sa punem preturi la o masca, atat de mari incat un pensionar ne-nesimtit nu si-l poate permite.
Si tot acum avem libertatea sa nu mai existe strop de alcool medicinal in niciun magazin, desi suntem in plina pandemie.
In statul de drept de dupa 1989 esti liber sa crapi…….[Leo]
Toată lumea are dreptate și nici unul. Superputerile mondiale lansează sateliți pe lună dar au fost prinse fără hârtie igienică, mănuși de latex, măști de pânză, ca să nu mai vorbim despre ventilatoare mecanice despre care Trump spunea că America are nevoie urgentă de încă 15.000. A început al treilea război mondial și toți mafioții se vor șterge undeva cu toți banii furați de la gura popoarelor, viloaiele vor rămâne pustii, gipanele și merțanele vor rugini. Priviți cum a scăzut prețul mondial al petrolului. Omenirea arestată la domiciliu nu mai face plinul, iar magnații lumii aleargă după curpapir! Tagma jefuitorilor are ce merită. Păcat de oameni curați care au și ei partea lor de vină: au fost lași! Acum „căința cea de pre urmă, întru nemica este”(cronicar).
Domn Presedinte al CJ poate ai uitat sa ne spui ceva despre ventilatoare la ATI. Alea sunt de baza,.Fara ele vor muri oameni pe capete.Ai grija ce pui in cos cand cumperi. Investitiile in asfalt si ciment mai pot astepta ,astea pt. virus nu
Nu e crimă…e umflarea exagerată a prețului
și asta înseamnă nerespectarea legii
La IDM-ul dinspre Spataru, 50 de masti costa 400 lei !