De ce o acuză carabinierii pe buzoianca de 47 de ani
Buzoianca a fost arestată conform presei locale din „tocul Cizmei”.
Cauza o constituie bătăile repetate pe care românca i le-ar fi aplicat unei vârstnice de care avea grijă ca „badantă”.
Mărioara S. ar fi dus-o la spital pe italianca de 90 de ani de care îngrijea, invocând o cădere accidentală.
La spital însă, nonagenara (cu fața plină de vânătăi și arcada spartă) s-a plâns cadrelor medicale și apoi carabinierilor că a fost bătută. Mai mult, vârstnica a acuzat că a fost maltratată vreme de mai multe luni, din decembrie 2019 și până în prezent. În aceeași seară, buzoianca a fost reținută și plasată în arest la Lecce.
Conform surselor buzoienii.ro, Mărioara S. ar fi originară din comuna Luciu. Incidentul s-a produs într-un orășel din sudul Italiei (tocul Cizmei), la 55 de km de Lecce.
Atenție, există și posibilitatea ca bătrâna să nu spună adevărul, iar buzoianca să fie acuzată pe nedrept. „Badanta” româncă beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei sentințe judecătorești.
Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/aurastereaca.
Astea ne fac de râs!
aceste „infirmiere” s-au întors în România și lucrează în azilele de bătrâni ilegale, pentru că dau șpagă autorităților, întrebări?
Dar poate că baba a „băgat-o pe țeavă” pe respectiva, la asta nu v-ați gândit? La 90 de ani, cu senilitatea aferentă, ăștia zic orice și autoritățile „pun botul”, mai ales că e vorba de o româncă, o „sclavetă” în definitiv. Nicio intenție de jignire pentru persoanele plecate la astfel de munci în afară, dar știm cu toții cum sunt tratați unii concetățeni de-ai noștri, pe-acolo. Oricum după ce crapă baba, asta a noastră rămâne pe drumuri, cel puțin o perioadă…
Non è vero , conosco il vero motivo , l’anziana era malata di althzaimer, ed è caduta già parecchie volte .Non è colpa di quella Rumena che lavorava lì , è una bravissima donna , non è vero che è arrestata , l’hanno rilasciata .