„De ce să schimbi ceva care funcționa bine ?”
Au fost proteste în toată țara împotriva deciziei guvernului de a trece plata salariilor însoțitorilor persoanelor cu handicap către primării.
În ultimii ani banii au fost alocați de Ministerul Muncii, dar în bugetul de stat pentru 2019 sarcina acestor plăți a fost plasată primăriilor.
Patruzeci de buzoieni s-au deplasat ieri la București și au scandat în fața guvernului, alături de câteva sute de protestatari.
„Suntem îngrijorați. Prin 2009 – 2010, aceste plăți au mai fost la primării. Ne amintim ce probleme au fost atunci, când s-au înregistrat restanțe și de câte 4-5 luni. Nu înțelegem de ce a trebuit să fie schimbat ceva care funcționa bine. Ne temem că se va ajunge din nou la întârzieri, întrucât primăriile se plâng că nu au bani pentru așa ceva”, ne-a declarat Milica Neagu, reprezentanta unei asociații de sprijin a copiilor cu handicap.
În toată țara, persoanele cu handicap și familiile acestora sunt îngrijorate și cer ca aceste plăți să rămână la Ministerul Muncii.
Inclusiv primarii sunt nemulțumiți și se tem că instituțiile pe care le conduc vor rămâne fără bani de investiții.
„Cunosc foarte bine viața acestor oameni. Îi asigur cu toată seriozitatea omului Marius Budăi, nu a ministrului Muncii, că lucrurile nu stau chiar așa. Au fost puțin panicați, din păcate au fost folosiți și politic. Indemnizațiile persoanelor cu handicap au rămas în grija Ministerului Muncii. În privința însoțitorilor plățile se făceau de la minister către primării printr-un cont separat. Într-adevăr nu mai există acea anexă în buget, unde erau prevăzuți banii separat. Însă, banii vor merge la echilibrare direct către primării. Avem la echilibrare o sumă de 11 miliarde și acolo sunt cuprinși toți banii. Acolo unde vor exista probleme se va echilibra, punctual, de la bugetul de stat”, Marius Budăi – ministrul Muncii.
Așadar, inclusiv acesta admite că ar putea apărea probleme, dar asigură că se vor rezolva.
Întrebarea care se pune logic – e de ce să apară probleme, când se puteau evita din start ?
Supoziția e că guvernul nu mai are bani și că în acest fel bagă mâna în buzunarul primăriilor.
Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!
Citește și: Se caută 20 de militari care să folosească pistolul. Alertă în județ. CLICK AICI
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.
Dă, mai jos, CLICK pe „Îmi place” pentru a primi zilnic știrile buzoienii.ro pe facebook.
E binevenita schimbarea.
Sistemul nu functiona bine ci functiona fraudulos si corupt.
Ei ar trebui sa militeze pentru eliminarea din sistem al handicapatilor doar in hartii si a insotitorilor doar in hartii.
Cei mai multi fraudeaza sistemul, iar cei cu adevarat handicapati au de suferit de pe urma acelora care fraudeaza si isi cumpara certificate pentru a fura bani de la stat si capata tot felul de beneficii.
Ar trebui făcut ceva dpdv legislativ pentru a descâlci multe lucruri necurate, de pe urma persoanelor suferinde profitând atâți escroci … Cei ce controlează ar trebui și ei … controlați !