Tacea: „Buzoienii trebuie să fie înţelegători. Sunt 7-8 oraşe care au de câţiva ani preţuri mai mari decât noi”
Din luna mai, buzoienii conectaţi la sistemul centralizat vor plăti cu 50% mai mult pentru încălzirea apei de la robinet, dar şi cea din calorifere din iarna viitore
„Sunt ultimele zile în care vom mai încălzi caloriferele buzoienilor. Oricum, nu mai livrăm agent termic decât noaptea. Am fi oprit deja, dar am înţeles că urmează câteva zile mai răcoroase. După ce vor trece şi aceste zile mai reci vom declara încheiat sezonul rece 2016-2017. Oricum, locatarii dacă se pun de acord au posibilitatea de a închide robinetele de la intrarea în blocuri” a anunţat directorul RAM Buzău, C-tin Tacea.
Aceste ultime nopţi mai reci, înseamnă cheltuieli ceva mai mari pentru cei mai săraci dintre buzoieni. Din aprilie nu se mai dau ajutoarele pentru încălzire de la guvern.
Referitor la creşterea tarifelor, directorul Tacea a apreciat că:
„buzoienii trebuie să fie înţelegători. În timp ce alţii au crescut preţurile anual, la Buzău acestea au fost îngheţate vreme de nouă ani. Şi acum, cu toată această scumpire, sunt vreo şapte-opt oraşe din ţară, în care populaţia plăteşte mai mult decât vor plăti buzoienii. Admit, că o scumpire cu 50% e importantă, dar suportabilă. Puteam şi noi scumpi gradat, impactul ar fi fost poate mai uşor de suportat. Dar , noi am ales şi am reuşit, până acum, să nu creştem deloc tarifele”.
Oficial, majorarea preţului gigacaloriei se va lua în viitoarea şedinţă din această lună a CLM Buzău. În ciuda acestei scumpiri, municipalitatea subvenţionează în continuare gigacaloria. Populaţia va plăti doar 280 de lei, dar preţul real este de 438 de lei/gigacalorie.
Auraş Tereacă
Parcă proiectul era in dezbatere, urmând ca noul preț să intre în vigoare de la 1 mai, după ce trece în Consiliul Local…….
Rați ai dracului, vă văitați că v-au luat-o 7 orașe înainte cu prețul golănesc al încălzirii? Da de ce nu vă întreceți voi celelalte 127 care au prețuri mai mici fiindcă fură mai puțin? Ați găsit aici al doilea loc după Caracal unde s-a răsturnat căruța aia? Dacă ne trezim noi din amorțeală și punem mâna pe toroipan ce ziceți?