Declarat incompatibil, Daniel Lambru nu vrea să iasă din Consiliul Local. „Nu-mi dau demisia, voi da în judecată ANI”

Probleme pentru tânărul consilier local PSD – Daniel Lambru.

Acesta a fost declarat incompatibil de Agenția Națională de Integritate.

ANI reclamă că alesul local nu avea voie să fie în același timp și angajat al Primăriei Buzău.

Lambru, aflat la al doilea mandat, este din 2013 director al adăpostului pentru oamenii străzii din municipiul Buzău

„Cu siguranță că un „prieten” mi-a făcut plângerea la ANI. E suspect și cât de repede s-au mișcat cei de la ANI, au preluat speța în noiembrie și deja în februarie au emis comunicatul. Fără ca pe mine să mă anunțe în prealabil. Dar, nu-mi voi da demisia, voi activa în continuare în Consiliul Local. Voi da în judecată ANI. Consider că inspectorii ANI s-au înșelat. Am vorbit cu mai mulți avocați, îmi susțin cauza. Voi demisiona din Consiliul Local doar dacă dacă voi pierde procesul”, ne-a declarat Lambru, ocupat în aceste zile și cu cazarea celor peste 40 de oameni ai străzii veniți la adăpost.


„În perioadele 18 noiembrie 2013 – 14 august 2014 și 16 august 2016 – 18 iulie 2017, a deținut simultan funcția de consilier local și pe cea de șef centru/director în cadrul unei instituții aflate în subordinea Consiliului Local al municipiului Buzău. Funcția de consilier local sau consilier județean este incompatibilă cu: […] lit. c) calitatea de funcționar public sau angajat cu contract individual de muncă în aparatul propriu al consiliului local respectiv sau în aparatul propriu al consiliului județean ori al prefecturii din județul respectiv” – comunicat ANI

Citește și articolul: Cei de la Trans-Bus au rămas mască! Iată cu cât le-au crescut încasările după eliminarea maxi taxi de pe traseul 1!

Considerat în PSD Buzău un politician de perspectivă, Lambru era pregătit pentru un post de viceprimar.

Numele său a fost deja pomenit de două ori pentru acest post în ultimii ani când se vacantase acest post.

Citește și articolul: Încă un buzoian incinerat și care nu poate fi îngropat creștinește. „A trecut Dunărea înot înainte de 89. A fost crupier la casino în Las Vegas”

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

5 comentarii la „Declarat incompatibil, Daniel Lambru nu vrea să iasă din Consiliul Local. „Nu-mi dau demisia, voi da în judecată ANI”

  • Se lasă greu dus .Acuma dacă legea îi interzice că nu poate ocupa două funcții în același timp ,nu înțeleg de ce nu renunță de bună voie la una .Vrea să se judece .De ce ? Nu cred ca instanța să îi dea câștig de cauză .Un gest urât și reprobabil .

    Răspunde
  • Ciolanu’ e lege pentru ăștia!

    Răspunde
  • Halal „politician de perspectiva”! Nesimtit, e preocupat mai mult ca l-a turnat un prieten, nicidecum sa-si dea demisia. Se confirma inca o data ca moralitatea celor ce intra in politica tinde catre zero.

    Răspunde
  • Vedea-l-as muncind la o multinationala ! Sa castige bineeee!

    Răspunde
  • În locul dlui Lambru ,aș alege funcția de la adăpostul pentru oamenii săraci .Aș fi mult mai liniștit și mai împăcat cu mine ,și în plus aș face și o treabă creștinească .

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.