Demonstrație de forță. Buzăul are cea mai tare echipă din divizie!

Demonstrație de forță azi dimineață a echipei de rugby din Buzău.

Victorie la 26 de puncte diferență pe care puțini ar fi preconizat-o înainte.

Printre ei Costică Merșoiu – „eu știam valoarea echipei mele, mă așteptam să câștigăm clar, suntem cei mai puternici din DNS” – dar e posibil ca și antrenorul să fi fost influențat de aburii succesului.

Un succes entuziasmant, cu o evoluție impresionantă a buzoienilor după pauză când au marcat patru eseuri consecutive. 

„Da, Buzăul are cea mai tare echipă din serie. Și Constanța are echipă bună, dar Buzăul o are și mai bună”, a rezumat la final Virgil Năstase, antrenorul de la Năvodari.

Până la pauză meciul a fost echilibrat: scor 12-5 (2-1 la eseuri, cel al oaspeților fiind contestat de gazde). După ce oaspeții au marcat o lovitură de pedeapsă și s-au apropiat (12-8), buzoienii și-au demonstrat superioritatea. Atât pe pachetul de înaintare, dar mai ales pe treisferturi, cu câteva atacuri splendide, purtate în viteză și aplaudate frenetic de public ( apropo, multe fete au venit la meci).

Omul meciului a fost optarul Cosmin Rațiu – puternic, motivat, experimentat, model pentru cei mai tineri –  (despre care vom scrie un articol aparte) și care a ținut să continue deși s-a ales cu o obrazul sfâșâiat de un crampon advers care i-a umplut fața de sânge.

Laude primesc, din cavaleria ușoară, aripile Neagu și Dumitrache, centrul Mike Scheepers și fundașul Bâsceanu, cu rezerva că trebuie să demonstreze și etapa viitoare – la Constanța cu Tomitanii.

Trebuie precizat însă că în spatele victoriei vizibile de azi, stau sute de ore – ascunse – de antrenamente crâncene și biciuieli ale severului Costică Merșoiu, care are ambiția, după ce a fost un nume important ca jucător, să-și construiască o carieră similară și ca antrenor.

Eseuri 6: Neagu 2, Dumitrache, Rațiu, Băsceanu, Mătase; 3 transformări și 1 l.p. – T. Niți.

1 Baraulea, 2 Adăscăliței, 3 Trifan – 4 Tatu, 5 Shevcenko – 6 Bulearcă, 7 Coșereanu, 8 Rațiu – 9 Dumitru, 10 Nițu – 11 Neagu, 12 Curcan, 13 Scheepers, 14 Dumitrache – 15 Bâsceanu. 

Au mai jucat: Mătase, Boian, Baboiu, Cocârlă, Kobylanski, Deaconescu și Neacșu.  

Mai jos au fost inserate câteva materiale video: declarația antrenorului Merșoiu și înregistrarea integrală a partidei.




loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.