Deputatul Avrămescu, implicare în problema urșilor
Implicare a deputatului PNL de Buzău în problema urșilor.
Gabriel Avrămescu a bătut la ușa ministrului Mediului pentru a-i prezenta situația critică din jud. Buzău și a cere măsuri grabnice.
„Sute de animale domestice au fost ucise în ultimele șase luni în jud. Buzău. Au fost aproape 100 de semnalări ale apariției urșilor aproape sau chiar în gospodăriile oamenilor. Vorbim de pagube de peste 200.000 de lei . Din fericire, nu au fost pierderi de vieți omenești. Încă. Dar trebuie sa acționăm acum pentru a nu ajunge în această situație”, a spus Avrămescu.
Ce i-a cerut Avrămescu ministrului
„Creșterea fondurilor guvernamentale pentru instalarea de garduri electrice, monitorizarea prin GPS a urșilor și reglementarea mai clară a procedurii de intervenție”
Mai exact, Avrămescu ar vrea ca măsurile de intervenție în cazul pătrunderii ursului în comunitate să fie dispuse, pentru rapiditate și eficiență, de prefect.
Deputatul PNL a avut o rugăminte și către buzoieni:
„Este nevoie ca fiecare dintre noi să se implice. Cum? Sunt două modalități rapide.
Un prim pas este de a trimite observații sau propuneri la ordinul care stabilește cota de intervenție și de prevenție a ursilor. Proiectul este pe site-ul Ministerului Mediului:
http://www.mmediu.ro/…/proiect-de-ordin-al…/6368
Al doilea este să semnalăm de fiecare dată la 112 apariția ursului. Este foarte important ca aceste date să ajungă la minister și să arate realitatea din județul nostru.
Trebuie să acționăm împreună acum pentru a proteja viața buzoienilor!”
Avrămescu a avut ieri și o intervenție la o televiziune centrală unde s-a pus problema urșilor:
Citește și:
Nici nu mă așteptam la alte soluții din partea unui politician. Cum să ne facem că rezolvăm problema și să mai sugem niște bănișori de la buget? Probabil este deja realizat importul de gard electric necesar împrejmuirii arealelor populate de urși și aparatură de monitorizare prin GPS. Nu mai contează că se va consuma o grămadă de energie electrică și gardul nu va mai fi eficient odată cu creșterea exagerată a populației de urși. Când se va împute treaba rău de tot, îi împușcăm, posibil să fi gândit mintea de politician. Dacă tot trasăm granițe eu zic că n-ar strica și ceva autonomie teritorială. Pe lângă Autonomia Ținutului Secuiesc să avem și Autonomia Ținutului Ursulesc în conformitate cu principiul subsidiarității.
Problema ursilor este gravă. Nu sunt așa de puține atacuri. In comuna Blăjani ataca ursul aproape zilnic. Este o zona in care nu au fost urși. Bătrânii nu au auzit de urși acolo, așa că atacuri nu se punea problema. Sătenii nu mai au curaj să meargă seara pe strada. Navetiștii se gândesc cu groaza in fiecare dimineață ce fac daca se întâlnesc cu ursul. S-au apropiat de mijlocul comunei, nu ataca doar pe margine. Se plimba pe strada și fac baie in piscinutele copiilor. Autoritățile vin la fiecare apel și așteaptă să se întâmple ceva. Nu iau ursul decat daca este o victimă umană. Speram sa se facă ceva înainte de o tragedie! O zi frumoasă, fără atacuri!
A crescut cota de preventie de la 3 ursi la 7, pe an, in judetul Buzau. Cota totala la extractie e de 220 (140 preventie, 80 interventie) la nivel national, ramane FIX ca anul trecut. Atât! S-a scris deja pe o aplicatie media, n-am apucat sa parcurg tot ca au avut grija baietii sa vegheze ca politrucul vindicativ sa nu fie suparat de adevar si au sters-o. Redactia, da click pe linkul din articol si zi-ne ce parere ai de actul normativ (comparat cu cel din 2022) pentru care avramescu s-a tras in zece poze! N-a dat click el avramescu, ce sa…
si au rezolvat dilema – de ce n-are ursu coada…
Tipic politicienesc !
Practic, tovarășul a cerut niste bani și justificare pentru cheltuirea lor.
Cum să-i cheltuiască, deja s-a gândit.
Nu, bai politicienilor, singura soluție viabila pe care o acceptam noi, ăștia de avem de pierdut ceva in aceasta problema este eliminarea urșilor, până la 0.
Ce, nu se mai învârte planeta daca aia din occident nu mai au urși sau…. ?!
Garduri electrice si GPS… Astia nu isi revin niciodata. Cat de ignorant sa fii sa nu vezi o populatie de ursi scapata de sub control, care a devenit specie invaziva de daunatori? Impuscare si dare la consum orice urs iese din areal si gata, se rezolva fara gramezi de bani prin care nici nu se va rezolva mare lucru, tipic romanesc.
Același deputat care a promis ca da de pământ cu firmele de telefonie mobila pentru lipsa semnalului la 5 km de un municipiu reședință de județ. Eu zic sa-l credem. Publicata știrea fix pe acest site. S-a rezolvat….semnalul e chiar mai prost decât acum un an. De aici tragem următoarele concluzii:
1.Cineva de pe site-ul asta îl iubește le Avramescu
2.Pupi dinainte tot ce are putere de decizie, ca nu știi când ai nevoie
3.Limba catifelata+obrăjori=love forever
Nuu, ca sar activistii din patul lor caldut si tipa ceva in legatura cu ursii din padure….