Directorul Trans-Bus, luat la întrebări în ședința Consiliului Local
„Domnul Director Trans-Bus să ne dea imediat explicații. Cum e posibil ca angajații Trans-Bus să să vină aici la Primărie și să intre în greva foamei ?”, a solicitat consilierul Silviu Roșioru în ședința CLM de azi.
Gică Toader, director Trans Bus: „Nu vrea să poarte uniforma”
„În primul rând, nu sunt angajații Trans-Bus, ci angajatul Trans-Bus, că e doar unul. Apoi, trebuie să știți că șoferul Nicolae Morteci, atunci când s-a angajat la Trans-Bus în ianuarie 2018 a semnat fișa de post în care își asuma anumite obligații. Dar apoi, în mod repetat, și-a neglijat aceste obligații. În acest sens, refuză să poarte uniforma societății pusă în mod gratuit la dispoziție de Trans-Bus, motivând că această obligație este o ingerință în viața sa privată. A primit avertisment verbal, apoi scris, iar ulterior s-a trecut la sancțiune pecuniară. Cu toate acestea atitudinea sa a fost una sfidătoare, refuzând să poarte uniforma”, a explicat Gică Toader, directorul Trans-Bus.
Gică Toader: „Șoferul Morteci pleca cu 10 minute mai devreme în cursă!”
„În urma unor sesizări primite de la călători conform cărora autobuzele trec mai devreme prin stații, Trans Bus a trecut la efectuarea de verificări, autobuzele fiind dotate cu GPS. S-a constatat că șoferul Nicolae Morteci, atât pe traseul 7, cât și pe 10, nu respectă programul. În două situații a plecat în cursă cu zece minute mai devreme, trecând prin stații înainte de venirea călătorilor”.
Toader susține că o acțiune în justiție formulată de Nicolae Morteci împotriva unei sancțiuni a fost respinsă de Tribunalul Buzău, tot așa cum o plângere penală a fost clasată de parchet.
Șofer Trans-Bus: „Sunt vânat. Se fac abuzuri împotriva mea”
De partea cealaltă, grevistul susține că împotriva sa conducerea Trans-Bus a comis mai multe abuzuri.
„Mi s-au făcut, zic eu incorect, mai multe referate și am primit sancțiuni disciplinare. Consider că sunt vânat de conducerea societății. Demersul meu se îndreaptă împotriva sindicatului Transportatorul și a conducerii Trans Bus pentru măsuri nedemocratice care știrbesc onoarea și demnitatea salariaților”, a explicat șoferul.
Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.
Morteci ala nu-i serios. daca nu.i convine sa lucreze la TransBus este liber sa plece nu-l tine nimeni pe loc. rog conducerii Transbus sa.i trimita pe soferi la un control de specialitate.
Poate omul are o problema si nu stie. este o sugestie bine venită mai ales ca are in spate o gramada de calatori.
Minte cu nerusinare directorul. Se intra numai pe pile in aceasta unitate. Va rog dl. reporter sa faceți investigatii. Tare mi-aș dori o emisiune pe tema asta. aș demască toate problemele existente, păcat k toate firmele mari de transport necesită soferi si aici ești bătaia lor de joc.
O firma neserioasa nu poate avea angajati seriosi.
Dumnealui (Nicolae Morteci)
Daca se vrea a fi luat in considerare si crezut ar face bine sa spuna tot ce stie din interiorul firmei.
Se zvonește ca unii soferi nou angajați au dat spaga pt a fi angajati.
Marea majoritate a lor, sunt fostii soferi ai maxi taxi.
Care evident sunt niste agitati si stresati in trafic.
Cel mai mult ma deranjeaza claxoanele lor insistente, de parca ar fi regii soselelor.
Și dacă dai șpagă la angajare, asta îți dă dreptul să încalci regulile angajatorului? Ți-au fost aduse la cunoștință, vezi dacă îți convin și dacă da, le accepți și semnezi, dacă nu, te duci și lași pe altul. Bineînțeles că unde nu este disciplina, se duce totul de râpa și apar plângeri din partea beneficiarului plătitor de bilet, recte populația care utilizează transportul în comun. Individul asta ce ar vrea? Sa stea la volan in șlapi și cu maieul ridicat pe burta, ca șoferii de pe fostele de tristă amintire ce nu demult impanzeau orașul? Sa se ducă șofer pe cursele rurale, deși și acolo se impun anumite standarde de decență.
Dl Morteci si colegii dansului sunt niste angajati care trebuie sa se alinieze la niste standarde. Ei fiind soferi de maxi-taxi cu o educatie aproape de 0, nu pot intelege acest lucru. Conduc prin oras ca apucatii, claxoneaza in trafic pe toata lumea, sunt foarte agresivi. Ca au intrat cu spagi si pile..acest lucru trebuie probat mai intai. Eu imi doresc doar sa sesizez conducerea institutiilor care coordoneaza acesti oameni si aceasta societate, ca printre soferii profesionisti au scapat si niste inapti, niste inadaptabili. Persoana care face greva foamei, dupa cum si dupa ceea povesteste, arata ca e unul dintre acesti soferi, el nu vrea sa faca ce i se spune si gata. Va rog sa scapati de aceste elemente. Pai sa se faca patron!!!