Domnu’ Ionescu, mai ziceți ceva de „lalelele” lui Toma ? Ați văzut că oamenii le admiră și își fac poze prin parcuri ?

Consilierul PNL C-tin Ionescu s-a aflat – public – în fruntea celor care au criticat ideea primarului Toma și a sfătuitorilor acestuia de a schimba panseluțele cu lalelele (și celelalte plante bulboase).

Mai mult, Ionescu a colportat în spațiul public și informația – dovedită falsă după prezentarea facturilor – că lalelele și celelalte plante bulboase au costat 1 milion de euro.

„Am înţeles că aţi dat peste 1 milion de euro pe bulbi, lalele, frezii şi alte flori pentru primăvară” – C-tin Ionescu în ședința Consiliului Local din 22 februarie.

În realitate, cei peste 900 de mii de bulbi (!) achiziționați de Primăria Buzău prin Urbis Serv au costat de zece ori mai puțin. Adică 100 de mii de euro (vezi factura prezentată mai jos de Urbis Serv).

Unde mai pui că acești bulbi nu scot flori o singură dată, ci ani la rând!

În plus, în această perioadă – în care plantele bulboase au înflorit și urmează să mai înflorească – parcurile, scuarurile și rondurile din Buzău arată superb, iar unii dintre buzoieni se opresc pentru a-și face poze.

„Domnule Ionescu, pentru lalele am cheltuit cât se cheltuia cu florile și când eraţi dumneavoastră viceprimar. De aceiaşi bani care se cheltuiau şi pe timpul când domnul Burada era șef la Urbis am zis să cumpărăm lalele. Și m-am trezit cu câteva tir-uri de lalele în curte. Au fost vreo 920.000. Eu cred că treaba e bună, cu aceiași bani vom face un Buzău mai frumos” – răspunsul primarului în ședința CLM din 22 februarie.

În concluzie, întrebăm și noi cine a avut până la urmă dreptate în privința florilor ? C-tin Ionescu sau C-tin Toma ?

Ionescu a criticat fervent și tăierea copacilor din centrul orașului pentru a fi plantați în locul lor alții considerați mai potriviți pentru estetica orașului.

E de văzut și aici, peste câțiva ani, cine a avut o viziune corectă pe termen lung și dacă banii au fost sau nu cheltuiți cu folos.

fact flori

loading...

7 comentarii la „Domnu’ Ionescu, mai ziceți ceva de „lalelele” lui Toma ? Ați văzut că oamenii le admiră și își fac poze prin parcuri ?

  • Neavînd treabă cu politica și fără vreun interes personal m-am dus ca să văd ( prin Centru ) cum s-au ” implementat ” noile sortimente de flori și copaci în peisajul citadin al orașului : înclin să cred că acestea ( deși nu în totalitate ) au prins culori vii, plăcute ochiului obișnuit cu vechea vegetație… De asemenea, unii copăcei au început să-și îmbrace haina verde și să sperăm că se vor și dezvolta pentru a face și umbră dar și pentru o oarecare aerisire a urbei. Rămîne de văzut eficiența financiară a acestor investiții peisagistice dar și cît de mult vor avea aspectul ăsta frumos – luni, anotimp etc… Debutul, la prima vedere , pare a fi de bun augurși nu înțeleg de ce Primăria nu dă publicității numele arhitectului-peisagist care răspunde de latura estetică a Buzăului. Eu unul, am văzut cu ochii mei, în fața Palatului pe dl. Isăcescu – dintr-o cunoscută familie de arhitecți bucureșteni – pe care mulți telespectatori l-au putut vedea cîteva episoade la îndrăgita emisiune Visuri la cheie a Pro-Tv-ului… Mai multă transparență ar fi necesară în strategia actualei echipe de la Palat cu atît mai mult cu cît deține o majoritate … confortabilă !…

    Răspunde
  • cu ce drept va legati de un consilier local, doar pentru ca acesta are o parere?? oare nu aceasta este democratia, nu asa se face, omul se poate exprima liber????

    Răspunde
  • Domnule Dan.
    Domnul consilier Ionescu , cat a fost viceprimar trebuia sa faca ceva bun pentru orasul Buzau si apoi sa critice. Asa ca sa isi vada de treaba dumnealui.
    Respect pentru Domnul primar Toma !

    Răspunde
  • Domnul “CARCOTAS” IONESCU CRED CA O SA GASEASCA ALTE SUBIECTE PENTRU “CARCOTIT” ASTA IL CARACTERIZEAZA SI ATAT POATE NU CERETI MAI MULLT CA NU O SA OBTINETI, POATE TOTUSI NE SPUNE CEVA DE APA MURDARA FURNIZATA DE “TESCARU SRL” CA TOT SEMNEAZA STATUL DE PLATA ACOLO.

    Răspunde
  • Dan,nu zice nimeni ca Dl Ionescu nu are dreptul la opinie.Dar una este sa ai o opinie si alta este sa induci lumea in eroare.
    Iar in al 2 lea rand,cat a fost viceprimar in era Boșco,nu a facut nimic.
    Iar acum sa te trezesti comentand cand vezi ca se intampla lucruri bune in oras…
    Iar ceea ce a facut Dl Toma cu peisajul din Buzau,este de toata admiratia.
    Bravo lui.

    Răspunde
  • Mă bucur enorm când văd că buzoienii sunt iubitor de frumos ,Pe dl Ionescu lăsați-l .E de modă veche ,Ce pot să spun e că „„Crângul „„arată superb .

    Răspunde
  • Daca va duceti la parculetul de pe Balcescu-SpiruHaret (langa Prefectura sau shaormerii ca de astea stie tot buzoianul flamand), o sa observati ca florile acelea alb-galbui deja s-au ofilit, gata s-a dus vremea lor… nu au tinut nici o luna, pacat. Cred ca trebuia sa se orienteze dupa niste flori ce stau inflorite cat mai mult din an, nu doar cateva saptamani la inceputul primaverii.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.